Ria, West Over

B

Familia Grace ajunge în fața noii sale locuințe plină de emoții. Este o clădire de culoare gri sidefat, cu detalii arhitecturale pe lângă numeroasele ferestre voluminoase, reușind să evite banalitatea întâlnită la celelalte case. Pare un loc primitor care este deja 'antrenat' să găzduiască un început din viață.
Ajung în interiorul casei, își amplasează bagajele, părinții Victoriei încearcă să despacheteze lucrurile și își imaginează viitorul decor, iar fata merge la etaj, singurul de altfel, în noua ei cameră, vorbind la telefon cu prietenele din orașul pe care tocmai l-a părăsit.

- Cum te simți până acum? Întreabă una dintre ele.
- Ăăă, ciudat. Nu am idee. Mă consolează gândul că nu va fi pentru mult timp, însă tot e dificil.
- Suntem sigure că o să treacă repede, iar noi vom fi mereu lângă tine. În ce oraș ziceai că te-ai mutat, totuși?

Victoria nu răspunde preț de câteva secunde. Prietenele sale deja au uitat ce au vorbit acum câteva zile? Atât de neimportant li s-a părut acest eveniment încât nici nu mai știu unde a plecat? În plus, ,,oraș"?! Nu seamănă deloc cu unul, este mai degrabă doar un loc aproape uitat, de care majoritatea oamenilor nu au auzit. Cu toate acestea, Victoria nu încearcă să ofere mai multe explicații, și le dă un răspuns scurt.

- Overleve.

Își încheie conversația și merge în căutarea unei cafenele pentru a-și lua doza de energie de care are atâta nevoie în aceste clipe, deși, între timp, începe să se însereze.

- Ai grijă, Vicky! Spune tatăl său.
- Sigur.

E o seară înnorată de sfârșit de vară, dar acest fapt nu o împiedică să străbată câteva străzi lungi, un mic pod, apoi din nou niște străduțe, aproape nefrecventate de oameni în momentul prezent. Ajunge, într-un final, la o cafenea numită 'Goodies' ('Bunătăți'). Are câteva dubii în privința calității oamenilor care ar putea frecventa acest local din cauza poziționării, însă își face curaj și intră. Toate persoanele își întorc capul spre ea la auzirea clopoțelului de la ușă, iar Victoria îngheață instantaneu. Se uită pierdută în jur, face pași timizi spre bar fiind încă țintită de privirile celor din jur. Majoritatea de acolo au barbă, flash-uri în ambele urechi, geci de piele cu diferite nume inscripționate pe ele, iar alcoolul predomină pe mesele lor. Un lucru e clar pentru adolescentă: a greșit când a intrat aici, dar nu mai poate da înapoi. Încearcă să comande orice în cel mai rapid mod posibil ca să nu fie nevoită să petreacă minute bune în interior.

   - Bună! Poți să-mi dai o cafea? La pachet. O beau în drum spre casă. Repede... te rog. Se pierde puțin cu firea.

   Barmanul se uită suspicios la ea.

   - Unde locuiești? O întreabă ferm.
   - De ce te interesează pe tine? Se arată indignată fata.
   - Poftim?!
- Glumește, doar dă-i cafeaua. E cu mine.

   Intervine un tip blond cu părul scurt, apărut ca de nicăieri. Adolescenta se întoarce de îndată, surprinsă în special de tatuajul mediu în formă de craniu pe care îl are zona tâmplei.

   - Nu, nu sunt cu tine, iar eu am plecat de aici.
   - Hei, hei, hei! Stai - o apucă gentil de braț și se poziționează în fața ei - ! Eu sunt Dekko. Nu am vrut să par nepoliticos, însă am observat că ești pierdută și m-am gândit să-ți dau o mână de ajutor.

   Băiatul ia cafeaua de pe tejghea și o îndreaptă spre fată, spunând ceva în același timp.

   - Tu ești... ?
   - Cineva pe care tu nu vei ajuta în seara asta. Apreciez intenția, totuși.