Ria, West Over

H

  E weekend, toată lumea din Overleve încearcă să își găsească relaxarea în activitățile preferate. Victoria iese cu Arthur la cafeneaua din centrul orașului pentru a povesti despre întâmplările din prima săptămână de liceu. Monica trebuie să-și ajute părinții la redecorarea casei, așa că nu a putut să îi însoțească.

- Și... crezi că reziști un an cu ei? O întreabă cu un glas stins baiatul.
- Când tata mi-a zis că vom sta aici doar un an, am acceptat pentru că nu pare a fi o perioadă lungă de timp, însă acum, cu toți oamenii ăia... o să am noroc dacă rezist încă o săptămână.
- Te înțeleg perfect, nu știu ce a fost în capul Monicăi atunci când i-a invitat la petrecere. Ți-a creat și mai multe probleme cu ei.
- Că tot ai adus în discuție asta, cum e ea de fapt?
- Ea? -oftează apăsător- Știu că nu pare, dar are o inimă mare pentru cei la care ține cu adevărat. Ar da totul pentru ei. De asta vrea să ne înțelegem bine cu idioții ăia din West O., ca să nu mai fie atâtea conflicte. Dar ei nu știu ce-i respectul.

Victoria nu îi spune de întâlnirea pe care Monica a avut-o cu Toni după petrecere din motive clar evidente: Arthur nici măcar nu se poate gândi la o posibilă toleranță între cele două lumi si nici măcăr nu ar ști să descrie întâlnirea celor doi. Aprobă cele spuse de el și își termină cafeaua.

- Dacă pot să te ajut cu ceva în privința lor... adaugă băiatul.
- Mă descurc într-un fel sau altul. Surprinzător, mă înțeleg apro-o-o-ape bine cu una dintre fetele de acolo. Mă ajută cât de cât.
- Oh, mă bucur asta.
- Mulțumesc mult pentru sprijin, apreciez enorm! - se îmbrățisează-

La plecare, cei doi stabilesc să meargă seara la premierea unui film. Imediat cum ajunge acasă, Victoria primește un mesaj de la un număr necunoscut, prin care e rugată să răspundă la telefon când va fi sunată.

,,Cine ești?" - trimite fata.

Niciun răspuns, însă.

- Victoria! - fata trăsare la auzirea numelui său, fiind distrasă de la mesajul primit. Era mama sa - Te caută cineva.

Pe mine? Gândi fata. Nu poate fi cineva de... acolo. Cred. Sper!

Coboară scările rapid, cu sufletul la gură, agitată din cap până în picioare până vede că, în sufragerie, persoana care o caută este prietena ei, Monica. Respiră ușurată.

- Mo, ce faci aici? -o strânge în brațe-
- Am venit să îți fac o propunere pe care nu ar trebui să o refuzi. - zâmbește subtil-
- Ascult... -Victoria pare suspicioasa-
- Din moment ce nu te înțelegi așa bine cu cei de la cursurile tale și va trebui să petreci un an cu ei, mă gândeam să mergem la focul de pe lac organizat de ei, la care se întâmplă să fiu invitată.
- Ai înnebunit?! Data trecută, oamenii ăia aproape ne rupeau în bucăți doar cu privirile.
- O, haide! Ne vom distra de data asta! Plus că trebuie să găsești o cale de a te înțelege cu ei. Nu vrei să ai conflicte tot anul.
- Cum de măcar te-au invitat? Parcă disprețuiau tot ce ținea de East Leve.
- Nu sunt așa de răi precum vor ceilalți să-i facă.
- Ei? Sau cineva anume? Spune fata într-un mod retoric. Oricum ar fi, eu nu am ce să caut acolo. Încă mai vreau să trăiesc.
- V., nu pățești nimic, jur. Nu vreau să merg singură. Te rog!
- Îmi pare rău, Mo, dar nu am cum să vin. Majoritatea de acolo m-au amenințat sau vor să-mi facă rău. Nici tu nu ar trebui să mergi în locul ăla. Mai ales singură.
- Dă-le o șansă!
- Unora le-am dat mai multe deja.
   - Mai gândește-te până diseară. Mă suni!

   Se îmbrățișează, iar Monica pleacă. Victoria nu este încântată deloc de decizia prietenei sale de a merge la un astfel de eveniment cu oameni de acest gen, însă nu poate să o oblige să nu meargă.
   Gândindu-se la ce au discutat, orele trec rapid, se așterne seara peste oraș, iar vremea de a se întâlni cu Arthur vine, într-un final. În drum spre film, aceștia discută despre diverse lucruri, iar adolescenta îi împărtășește propunerea Monicăi din timpul zilei.