Ria, West Over

R

   Victoria decide să meargă acasă, sperând să se oprească conflictul creat de Alexis. Deși nu a simțit pe moment adevărata intensitate, palma pe care a primit-o a avut urmări vizibile, căci are o vânătaie pe obrazul drept, în colțul ochiului. După-amiaza și-o petrece recuperând lecțiile pierdute, urmând ca, mai apoi, să adoarmă pentru câteva ore. În ciuda dorinței sale de a se odihni cât mai mult, aceasta e trezită de către mama sa.

- De ce naiba mă trezești?! Țipă fata, ușor nervoasă.
- Pentru că prietenul tău te așteaptă jos de câteva minute.

Mama fetei pleacă, iar Victoria se ridică confuză din pat, întrebându-se care este motivul pentru care Arthur a venit direct la ea acasă și nu a sunat-o înainte. Își prinde părul haotic și coboară grăbită.

- Arthur, trebuia să urci direct în camera... - se oprește brusc din vorbit, dar și din mers. Rămâne de-a dreptul șocată atunci când vede că prietenul la care se refera mama ei nu este Arthur, ci Jax. Își desface imediat părul. - JAX?!? Ce cauți aici?!
- Am venit să văd cum te simți... și să terminăm proiectul, adaugă repede, realizând felul în care au sunat primele cuvinte.

Victoria se îndreaptă fulgerător către el, îl apucă de mână și îl scoate afară, dorind să vorbească cu el, fără ca Maya să audă. Amândoi se pun în fața balansoarului din fața casei ei.

   - Sper că nu i-ai zis nimic despre ce s-a întâmplat azi! spune răspicat fata.
   - Mamei tale? Aproape că nici nu am vorbit cu ea.
   - În primul rând, nu o numi așa! - respiră adânc - Și în al doilea, îți mulțumesc, adaugă ea timid.
   - Pentru ce anume?
   - Pentru că ai încercat să mă ajuți azi.
   - Nu mi s-a părut corect ce a făcut nebuna aia. S-a enervat din nimic  și a crezut că nu o bag în seamă din cauza ta.
   - Din cauza mea?! se miră fata.
   - O tâmpenie, nu? - pufnește el-
 
   Fata rămâne tăcută câteva clipe, iar mai apoi dă evaziv din cap în semn de aprobare. ,,Clar e o tâmpenie... nu?" gândește fata.

   - Păi... terminăm proiectul? întreabă Jax pentru a opri liniștea deranjantă dintre ei.
   - Ăăă... sigur, răspunde pierdută Victoria. Vrei să mergem sus? Acolo cu siguranță e mai cald.
   - Dacă nu te deranjează, da.

   Cei doi ajung în camera Victoriei, iar Jax observă că hanoracul pe care i l-a împrutat fetei cu câteva zile în urmă, este pe jos, însă decide să nu îi zică nimic legat de acest aspect. Totuși, Victoria își dă și ea seama că nu l-a ridicat încă din locul din care l-a aruncat cu atâta furie și încearcă să îl ascundă, înainte ca Jax să-l vadă.

   - Poți să-mi dai laptopul de pe birou, te rog? spune ea.

   În timp ce băiatul se întoarce pentru a face ceea ce Victoria l-a rugat, aceasta ia repede haina și o pune sub pernă. Jax îi înmânează laptopul, dar observă dispariția hanoracului. Zâmbește ușor, însă continuă să nu deschidă subiectul despre acest lucru.
   Amândoi încep să lucreze intens și, pentru că nu mai aveau mult, au reușit să termine în aproximativ o oră. Tocmai ce salvaseră versiunea finală a proiectul, când ambii au primit un mesaj pe telefon: Petrecere marca East Leve, la mine acasă, vineri seară. Pregătiți-vă de cel mai exploziv weekend de până acum. - Monica". Se privesc unul pe celălalt, nezicând ceva, dar totuși înțelegând că au primit același mesaj.

   - Oare oamenii ăștia când învață cu atâtea petreceri? se miră adolescenta.
   - Cine a zis că trebuie să învețe? râde. În plus, doar cei din West Over pică examenele, voi, ăștia din East Leve, le aveți asigurate.
   - Oh, ce exprimare frumoasă. Noi, "ăștia din East Leve", învățăm, de aia ai impresia că nu sunt pe bune. Ca să nu mai zic, ca eu iau cursurile în partea voastră și reușesc să excelez.
   - Domnișoara tocilară? râde din nou, iar fata se încruntă. Oricum, cred că ar trebui să plec, e deja târziu și din moment ce am terminat proiectul, nu mai am niciun motiv să stau.

   Fata păstrează tăcerea din nou. E pentru prima dată când a reușit să stea cu Jax atât de mult timp fără ca măcar să se contrazică. Faptul că a venit până în East Leve, loc pe care îl detestă, doar ca să se asigure că e bine, îi dovedește ca nu este așa de rău precum încearcă să dovedească celorlalți. Deși ar vrea să mai petreacă timp în compania lui, aceasta alege să îi dea dreptate și îl conduce la ieșire. Înainte să iasă, Jax se oprește în tocul ușii și se întoarce către Victoria. O privește rapid și abia acum îi observă vânătaia. Are intenția de a o atinge pe față, însă se abține și își retrage mâna.

- Am să vorbesc serios cu Alexia despre asta. Nu am vrut să te rănească.

Victoria se uită la el preț de câteva secunde, apoi, cu o ușoară tristețe rostește cuvintele care îl vor face pe Jax să înțeleagă consecințele acțiunilor lui din trecut față de ea.

- În schimb, m-ai rănit tu.

Băiatul rămâne uimit. Nu se aștepta ca Victoria să fi fost atât de rănită de ceea ce s-a întâmplat în acea zi. Fata își continuă idea.

- Cred că cel mai mult m-a dezamăgit faptul că nu ți-ai cerut scuze. Te-ai comportat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Și poate că pentru tine nu a fost ceva demn de reținut, însă cum poți să abandonezi o persoană și să fii împăcat cu asta?
- Ar fi schimbat ceva dacă mi-aș fi cerut scuze? Nu, trecutul nu poate fi schimbat, așa că de ce m-aș fi chinuit să o fac?
- Bineînțeles că ar fi contat. Pentru mine. Aș fi văzut că ai realizat că a fost o greșeală și că, probabil, o regreți, dar nu cred că e cazul la tine. Ești prea nepăsător pentru a-ți da seama că rănești persoanele din jurul tău.
- Uite, eu nu îmi cer scuze niciodată de la nimeni. Trebuie să te obișnuiești cu ideea. Iar în legătură cu ce ai zis, dacă ți-aș spune că te-am lăsat baltă pentru că m-am gandit că Alexis s-a supărat, ți-ai schimba părerea?
- Te crezi măcar? - râde ironic fata-. Atât de afectat ești atunci când ea se supără pe tine, încât mi-ai luat apărarea astăzi în fața ei și a tuturor prietenilor tăi și, pe deasupra, vii până la mine acasă ca să te asiguri că sunt bine.
- Să terminăm proiectul, o corectează băiatul.
- Minte-te cât vrei, râde Victoria. Să vedem ce scuze mai găsești de acum încolo, având în vedere că am terminat cu tema asta.

Jax se simte stânjenit de faptul că fata reușește, într-o oarecare măsură, să îl intimideze. Așa că se folosește de singura lui variantă de care este complet sigur că funcționează: să o țină în tensiune.

- O să plec acum. Doamna Grace, mi-a făcut plăcere să discut cu dumneavoastră! Sper ca totul să se rezolve. O seară bună!
   - Pa, Jax! Te mai așteptăm în vizită!

   Imediat ce aude aceste cuvinte, zâmbetul larg al Victoriei se transformă într-o stare de șoc. Îl fixează clipe îndelungate, pe Jax, cu o privire agresivă prin care îi transmite exclusiv emoții negative. Acesta dă să plece, însă adolescenta închide fulgerător ușa și se pune rapid în fața lui.

   - Ai zis că nu ai vorbit nimic cu ea! spune răspicat.
   - Am zis "aproape nimic". Nu sesizezi diferența? râde băiatul.
   - Ce i-ai povestit?!
   - Mai bine zis, ce mi-a povestit. Sunt bine crescut și am ascultat-o. Așa e frumos, nu? zâmbește, din nou, ironic.

   Pulsul Victoriei crește din ce în ce mai mult, iar privirea sa parcă îl străpunge pe cel din fața ei. Nu acceptă ideea ca Maya să îi fi povestit lucruri personale, mai ales că ea, cel mai probabil, a făcut-o pentru că s-a lăsat păcălită de minciunile lui Jax, necunoscându-i adevăratul caracter.

   - Ce ți-a zis?! Țipă ea.
   - Nu am timp să detaliez acum, trebuie să ajung neapărat în West Over. Ne vedem la petrecere!

   Iese din casă, însă Victoria strigă după el.

   - Ești nebun dacă ai impresia că o să vin acolo!

   Jax se întoarce cu fața spre ea, continuând, totuși, să meargă.

   - Dacă vrei să afli, o să vii! Apropo, am văzut unde era hanoracul meu. Eu ti l-am dat cu drag, nu e frumos să îți bați joc! - râde -.

   Fata se enervează și trântește ușa. Băiatul se urcă în mașină, conducând spre West Over și zâmbind tot drumul. Se pare că, într-un fel sau altul, își găsește o parte considerabilă de fericire prin tachinările pe care i le creează Victoriei. În schimb, Victoria ajunge în cameră, scoate nervoasă de sub pernă și îl aruncă, din nou, pe jos.

   ,,Ești un idiot!" - exclamă ea cu gândul la el.