douăzeci şi unu

27 9 5
                                        

Eram rănit. Ea a văzut rănile. Nu a ştiut ce să facă în privinţa lor. Nici eu nu ştiam. Erau deschise, adânci, dureroase şi eu le-am ignorat. Am crezut că o să fie mai bine. Nu am prezis că se vor deschide iar. Erau mai dureroase ca oricând.

— Nu ştiu cum le pot vindeca. mi-a spus Mallory şi m-a luat de mână.

— Nici nu este nevoie.

— Vei trăi cu ele?

— Evident.

A oftat. Mi-a spus că nu era o idee bună.
Rănile vor rămâne aşa cum sunt. Le-am suportat atâţia ani.

— Te stingi încetul cu încetul. a şoptit.

— Nu contează.

— Pentru mine contează.

//devine din ce în ce mai ciudată.//

Death WhiteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum