Death White

douăzeci şi cinci

Gali a zâmbit mulţumit. Nu făcea glume proaste ca alte persoane.
Eram roşu precum racul. Ce vedea Mallory la unul ca mine?

Eram un alt suflet care orbita în jurul morţii, exact ca ea. Nu era numai asta.
Trebuia să recunosc faptul că Mallory arăta uimitor. Părul ei era drept, frumos aranjat, unghiile ei mai crescuseră puţin, purta un tricou cu The Horrors, blugi și nişte bascheţi. Nu mai arăta ca Mallory, steaua căzută, care şi-a pierdut strălucirea. Era Mallory cea care îşi căuta lumina pierdută. Se comporta aşa frumos cu Gali.

— Mereu am vrut un frate mai mic. Am o soră care este o pacoste. a spus, privind în gol.

— Mă poţi lua pe mine. i-a zis Gali, zâmbind.

— Axel ar rămâne fără frate. Nu pot face asta.

Gali s-a uitat la noi, a stat pe gânduri şi ne-a spus:

— Vă potriviţi, nu glumă.

Eu şi Mallory am râs. Copilul din Gali nu a murit. Însă cel din mine era mort de mult timp.

//vreau şi eu un Gali. e prea cute.//