Ugly, but not

0.1

      Priveam imaginea din fața mea cu dezgust.
       Hanoracul lung și albastru ce se asorta perfect cu ochii mei începea să devină incomod pe pielea mea. Deși nimic înafară de el nu îmi acoperea corpul, mă simțeam sufocată, în ciuda mărimii mult prea mari.
        ...imaginea ce tocmai mi se întipărea pe retină, și ce va rămâne acolo pe vecie... Aris tocmai ce îi scotea hainele unei blonde cu dinții în fața tuturor. Mai bine să suferi de anxietate decât să te comporți ca ei. Oricum, am dat pe gât ultimii stropi din lichidul arzător și am lăsat în urma mea paharul roșu, cartonat. Am decis să mă alătur și eu petrecăreților ce tocmai își făceau de cap, în jocul lor de provocare sau...provocare. M-am așezat în fața lui Aris. M-a privit adânc în ochi aflând amorțeala în care mă aflu, după care s-a uitat în pământ, și din nou la mine, sunt sigură că a observat și sclipirea din ochii mei căci vinovăția se simțea cum îi era emanată prin toți porii. De asemenea, știa ce urma, iar în interior tremura de frică. Mă ridic cu mișcări dibace și merg la Aris. Îi șoptesc acele cuvinte care îl distrug, și deși părea neafectat fizic, psihic deja vedeam cum sufletul îi cedează. Măcar știu că tot acel „Hades“ fals a rămas, fiind doar o mască, una atât de rău constituită, veche și crăpată, încât de mine nici acest fățiș nu îl poate ascunde. Nici măcar Cerberul îi apăra iadul creat de el însuși nu îl mai urma, pașii fiindui clătinați pe sfoara invizibilă a echilibrului său mintal.
—Cum poate oare să mă distrugă o drogată?
Nu i-am zis nimic, doar m-am apropiat de el mai mult, fața fiindu-mi atât de aproape de a lui, încât eu îmi făceam rău singură, amintirile derulându-se singure prin inconștientul meu. Am închis ochii strâns, am expirat, am întredeschis pleoapele, i-am făcut cu ochiul zâmbindu-i sadic și am plecat simțându-i privirea și savurând-o cât de mult pot, trăgând de timp, știind că deși poate urăște ceea ce am devenit -datorită lui- măcar îl pot vrăji trupește, întrucât am devenit un suflet urât, dar totuși, asta m-a făcut să cred că și fizic am devenit un clișeu, dar nu unul din basmele cu prinți și prințese, ci unul în care eu eram personajul negativ și brăzdat de cute, căci așa îmi spunea el, convingându-mă, dar e ceva ce îmi spune că urâtă cum sunt, ceva îl atrage la mine, ceva trupesc, cel puțin.