Ugly, but not

1.1

Mă fâstâcesc în fața vânzătorului ce îmi aruncă ochiade de după tejghia. Eram acolo, în magazinul de unde îmi cumpăr țigări mereu.

După ședința foto am plecat acasă ignorându-l pe Aris ce a renunțat la convingerile lui pentru câteva momente, iar apoi a revenit. Știam că nu poate să se prefacă la nesfârșit că îi pasă.

Încercam să pierd timpul prin magazin în așteptarea persoanei care îmi transporta fericirea artificială, iar noul vânzător mă urmărea fără remușcări. Mă întrebam în sinea mea ce s-o fi întâmplat cu Hilda, dar știam cumva adevărul. Suferea de mult timp de cancer pulmonar. A trecut peste limitele fixate de doctori, dar nu putea să ducă boala pe picioare prea mult timp.

Thomas nu se grăbea să apară așa că am decis să merg să îi cer noului vânzător ceva, nici eu nu știam ce. M-am apropiat de el și i-am zâmbit reținut. El a continuat să mă examineze, iar într-un final mi-a zâmbit strâmb.

-Te pot ajuta cu ceva? Mă întreabă reținut?

-Da, vreau să știu ce s-a întâmplat cu Hilda.

-Cu cine? Zice el amuzat.

-Crezi că ai fost singurul vânzător aici? Îl ironizez eu...

-A, da, doamna roșcată, în vârstă de vreo 38 de ani, nu?

Eu îl aprob tăcit, înclinându-mi capul și ridicându-l încet.

-Nu știu exact, dar din câte am înțeles a doborât-o boala într-un final.

Nu scot niciun cuvând știind că am avut dreptate. Am o expresie neutră, dar gânditoare, iar după adopt un zâmbet ferm și convins.

-Ai de gând să cumperi ceva?

-În mod normal aș cumpăra țigări, dar azi mă rezum la o sticlă de apă minerală, mersi.

-Imediat.

Băiatul s-a îndepărat de mine și a scos o sticlă de apă minerală din frigider și
a așezat-o în fața mea. Plătesc apa, iar cu mâna-mi rece o ridic și mă îndrept spre ieșirea din magazin. Băiatul își drege vocea și zice:

-Eu sunt Darius, apropo...

-Sky, răspund eu și ies din magazin. Mă gândeam la Hilda, iar prin fața mea tocmai trecea Aris ce a intrat în magazin. Mă uitam în urma lui pe geamul ușii și aud o voce joasă ce mă strigă. Mă uit în stânga mea și îl văd pe Thomas ce se apropia liniștit. Îmi aruncă un zâmbet în colțul gurii căruia îi sunt recunoscătoare, căci știu că asta înseamnă că nu va fi ultima dată când ne vom vedea. Îmi dă ceea ce i-am cerut, după care mă îmbrățișază stângaci. Am ajuns să mă obișnuiesc cu prezența sa în preajma mea din momentul în care m-am afundat în viața lui Aris.

După câteva schimburi de replici liniștea ne înconjura, iar un zgonot asurzitor ne-a atras atenția. Era vocea puternică a lui Aris ce se răstea la cineva. Thomas ridică o sprânceană convins de ceea ce se întâmplă, iar amândoi intrăm în magazin. Scena ce mi se derula în fața ochilor era atât de clișeică...