Darius mă privea cu interes, voia să știe la ce mă gândesc, dar nu își dădea el seama că totul mi se scursese de mult prin minte, acum ea fiind goală. Toată atenția mea era focalizată acum spre tejghea în căutarea unui obiect ce ar putea să îmi distregă atenție și să îmi unple mintea. Îmi ațintesc privirea pe o brichetă neagră, cu pete de o culoare verde închis și realizez că am nevoie de altă brichetă căci a mea rămăsese fără gaz. Mă îndrept spre ea, o îndes în pumn, iar cu cealaltă mână las banii pe masă. Le fac celor trei un semn din cap ca și cum le-aș da permisiunea de a se mișca din loc, iar eu ies pe ușă și mă îndrept spre casă. Încă aveam bricheta în mână și mă jucam cu ea în încercarea de a mă liniști, căci inconștient eram agitată de ceea ce mă va aștepta acasă. Niciodată nu știu, căci tata e mereu imprevizibil. Continuam să merg, jucându-mă cu bricheta, când brusc apăs prea tare pe ea. Flacăra crește tot mai mult ajungând la dimensiuni împosibile, iar jacheta îmi ia foc. Fierbințeala îmi traversează tot corpul și o simt până pe măduva spinării într-o intensitate amenințătoare. Simt cum tot corpul îmi tremura, deși nu îmi era frig, ci cald, nespus de cald, iar pielea feței îmi era atât de sensibilă încât o simțeam acum înghițită de focul deja mult prea intolerant.
CITEȘTI
Ugly, but not
Short Story„Mi-am întors capul și l-am privit printre firele de păr, întâmpinându-l cu un zâmbet sadic, un zâmbet pe care el l-a transformat de mult într-un rânjet ca acesta, care poate speria și morții din cimitir."
