Ugly, but not

0.3

Stăteam în fața geamului deschis care aducea adierile geroase ale lunii decembrie. Îmbrăcată doar în pijamaua mea subțire stăteam nemișcată gândindu-mă la nimic, dar la tot. În următoarele două minute tăcerea se umple de sunetul telefonului vibrând regulat la câte 20 de secunde, iar întunericul încăperii este tulburat de luminozitatea ecranului ce se aprinde la fiecare mesaj primit. Cu pași greoi mă îndrept spre așternuturile deja reci ale patului și salt în el necontenit lăsându-mi capul să se odihnească pe pernele moi. Zac în același loc minute în șir auzind cum sunetul telefonului începe din nou să se audă, de acastă dată cu pauze mai mici între mesaje -15 secunde- . Îmi întind mâna în neștire și caut printre pături telefonul. Simt o formă regulată, rece sub buricele degetelor și îmi dau seama că e telefonul meu. Îl aduc în fața mea și îl deblochez, urmată de un gest de revoltare datorită luminii mult prea puternice. Clipesc des în încercarea de a mă obișnui cu aceasta în ciuda faptului că e dată la minim. După ce îmi revin caut în mesageria telefonului și dau de un singur mesaj, fiind surprinsă de celelalte sunete scoase de către telefonul meu care s-au dovedit a fi doar rodul imaginației mele. Ies din mesagerie și văd două apeluri pierdute de la același număr nesalvat în agendă, dar totuși atât de cunoscut. Era Aris. Am intrat din nou în mesageria telefonului aruncând un ochi peste mesaj. Înainte de a mă avânta, și de a începe să citesc am inspirat adânc și am încercat să mă gândeasc ce ar putea scrie în mesaj. Îmi făceam scenarii și mă gândeam la tot felul de lucruri ce ar fi imposibil să se întâmple. Imaginația îmi juca feste iar subconștientul meu parcă își dorea ca în acel mesaj să fie întipărite cuvinte care să mă cheme la el și să îmi ceară scuze. Să mă îmbrățișeze cu patimă și regret. Expir aerul inhalat cu câteva momente înainte de a-mi pierde cumpătul și nesigură dar cu acel aer de drogată pe care toți se așteaptă să îl eman încep să citesc acele rânduri......