Pașii îmi erau sacadați, iar gândurile tărăgănate. Toate se învârteau în jurul unui sigur instinct. Un instinct animalic ce îmi alimenta subconștientul cu viruși. Supraviețuirea. Mama plecase din viața mea și al tatălui meu de două luni. Două luni în care mâncatul și dormitul în adevăratul sens al cuvântului se risipiseră devenind umbre ale trecutului. Umbre ale unei vieți distincte, o viață în care sufletul nu cunoaște adevărata tristețe nici când aceasta urmează să îi bată la ușă, una în care problemele de zi cu zi sunt doar aparent importante, iar conflictele sunt simbolice, întruchipând doar de sinple imperfecțiuni. Zi după zi, noapte după noapte, nu lupt, ci supraviețuiesc alături de omul pe care altădată îl numeam tată. Acum este și el doar o frumoasă amintire al timpului ce s-a scurs, pierdut undeva în illo tempore.
O mână mi se așează blând pe după umăr și un zâmbet șters mă întâmpină când mă întorc spre dreapta. Se vede că violența nu se situa în capul listei lui David căci acesta mi se întruchipă mai desfigurat ca niciodată, în timp ce Aris era abia puțin șifonat. Mă uit în stânga, iar acesta rânjește mândru. Mă sprijin de cei doi și îmi iau avânt pentru a mă ridica în picioare. Aceștia îmi urmează exemplul, dar într-un mod cu totul bățos. Mâinile mele atârnă pe după gâturile lor și mă folosesc de forța din brațe pentru a atârna la doar jumătate de metru de sol. Din spate se aud pași apropiinduse, iar micul și rarul meu zâmbet din ultima perioadă dispare. Aterizez înapoi pe pământ pentru a-i permite blondei să îmi acapareze prietenul iar eu mă abandonez în brațele lui David. Acesta mă întâmpină reținut. Mă uit la cei doi din fața mea și realizez că micuța blondină este singura fată penteu care Aris chiar a avut vreodată sentimente, așa că închid ochii și îmi dau seama că trebuie să mă obișnuiesc cu acest gând. Gura mi se deschide într-un „o“ și casc. Se pare că somniferele și-au făcut și de data asta efectul, iar David mă putea duce acasă pentru a mă odihni. Dar...mai mult decât orice altceva, sufletul meu avea nevoie de anastalgice pentru rănile sale, iar dacă așa ceva nu exista...cel puțin puteam să mă sedez și să zac în amorțirea amintirilor.
_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-_-
Ok, deci am început să realizez cu adevărat în ce mod influențează clasa a 8 a scrierea unei cărți, așa că nu pot decât să zic că regret modul în care reușesc să mă ocup de aceasta în ultimul timp, dar mna, să sperăm că va fi mai bine după examene:))
CITEȘTI
Ugly, but not
Historia Corta„Mi-am întors capul și l-am privit printre firele de păr, întâmpinându-l cu un zâmbet sadic, un zâmbet pe care el l-a transformat de mult într-un rânjet ca acesta, care poate speria și morții din cimitir."
