Respirația îmi era rece și sacadată. Mă aflam deja de ore bune în acest ospiciu și nimeni nu vorbea cu mine. Eram ignorată de fiecare polițist ce trecea pe lângă mine, dar și de cei ce se ocupau de cazul tatei.
Minunea făcu ca tata să fi luat încă o porție consistentă de alcool, iar când am luat-o pe scări spre parter, lui i-a fost practic imposibil să coboare cu ușurința cu care am facut-o eu. Am sunat la protecția copilului. Oricât aș fi vrut să îl protejez nu mai puteam suporta astfel de ieșiri. Am ieșit pe ușă și dusă am fost. Până la apus telefonul mi s-a înroșit de la apelurile lor așa că am decis să mă duc și eu, la suspiciu, unde îi era verificat cazul, căci biroul le era în renovații. În următoarele două ore vedeam cum oamenii ce se aflau în incinta ospiciului treceau prin fața mea strâmbând din nas, dar niciunul oprindu-se lângă mine. De pe o ușă latarală au ieșit doi oameni, un polițist înarmat și un detectiv, pe care i-am recunoscut imediat. Aceștia m-au scurtat de câteva ori cu privirea înainte să îmi zică fără pic de interes cum că tata va fi reținut o bună bucată de vreme, iar eu, daca intr-o săptămână nu demonstrez că am un domiciliu și stau alături de o persoană majoră voi fi luată de către stat și dusă la o casă de copii pe o durată de 3 ani, până ce devin majoră, în cazul în care nu voi fi adoptată, ceea ce e destul de imposibil, fiind deja mai mare decât ar vrea orice om de la un copil adoptat. Nu am stat mai mult de 2 minute pentru a-mi cântări obțiunile și am ales să îi propun ceva directorului. Așa se face că jumătate de oră mai târziu mă aflam în fața ușii sale -mai puțin intimidantă decât a noastră- ciocănind.
CITEȘTI
Ugly, but not
Short Story„Mi-am întors capul și l-am privit printre firele de păr, întâmpinându-l cu un zâmbet sadic, un zâmbet pe care el l-a transformat de mult într-un rânjet ca acesta, care poate speria și morții din cimitir."
