Un Crăciun de neuitat

1. Cel in care Emily primeste o veste

1. Cel in care Emily primeste o veste

    In urma cu o saptamana...

   Nu ma simt confortabil in linistea asta. Ma uit la farfuria mea ce mai avea cateva legume si o bucata de carne prajita si incep sa ma joc cu resturile si furgulita. Mama inca mananca.

   Ce discutie pot sa incep? Ieri am luat vacanta, deci nu pot sa zic niste chestii plictisitoare de la scoala. Sa o intreb ce a facut la munca e prea basic. Ce facem in weekend? Nu, a zis deja ca vrea sa o vizitam pe bunica. Televizorul e dat pe minim pe un post de știri, dar e vorba numai despre politica si n-am chef. Am ramas cu un singur topic.

   — Se aproprie Craciunul. Vrei ceva in special drept cadou?

   Mama si-a ridicat privirea spre mine si si-a ridicat buzele intr-un zambet pe care il foloseste atunci cand urmeaza sa spuna ceva ce stie ca o sa deranjeze cealalta persoana.

   — Ca tot ai adus vorba de Craciun... Ii mai stii pe sotii Thomsom? Cei care au venit la noi acum patru-cinci ani?

   Am stat putin ca sa imi aduc aminte. Acum cativa ani un cuplu a stat in camera noastra de oaspeti pentru cateva saptamani pentru ca firma lor si a mamei faceau un parteneriat sau ceva. Imi amintesc a fi oameni de treaba. Ea este mai energică decat el. El mult mai inalt decat ea.
   Am dat din cap si am lasat-o sa continuie.

   — Si mai stii ca povesteau ca au un baiat de varsta ta acasa si le aminteai de el? O sa petrecem Craciunul la ei acasa, daca merge bine chiar si Revelionul.

   Mi-am lăsat furculita jos cand mi-am amintit de unde au spus ca sunt. Am intrebat cat de calm am putut, pentru ca am impresia ca mama mea isi bate joc de mine.

   — O sa mergem in Ditroit? Din Chicago? Adica in alt stat? De Craciun?

   Mama a aprobat din cap. Este cat se poate de serioasa. Am izbucnit intr-un ras isteric. Asta chiar e o gluma buna. M-am oprit instant cand am obervat ca si-a pastrat expresia. Mi-am pus mainile peste fata si m-am uitat printre degete la ea.

   — Cat?

   — Plecam pe 22 si depinde cat de bine o sa fie. Sa stii ca m-am decis acum foarte putin timp, dar m-am gandit ca oricum nu este ceva important aici care ne-ar tine.

   — Stai, nimic important care ne-ar tine?! aproape am tipat si m-am ridicat in picioare. Cum ramane cu traditiile noastre? Sa facem clatite in forma de stea cu sirop de artar si frisca in dimineata de Craciun sau sa dam de mancare unor oameni nevoiasi in Ajun? Sa vedem niste comedii vechi si apoi sa mergem la bunica acasa si sa ne povesteasca cum a calatorit in toata lumea? Toate astea nu sunt importante?

   — Scumpo, a zis mama cat mai bland, nu te-ai plictisit de aceleasi lucruri in fiecare an? Poate un an putem sa sarim toate astea. In plus, si acolo putem sa facem clatite sau sa vedem niste filme. Ti-am zis ca in weekend mergem la bunica, o sa-ti povesteasca atunci.

   — Nu, mama, nu m-am plictisit! Astea sunt traditiile noastre de Craciun! Cum la Mady acasa se aduna tot neamul si in Ajun merg la patinuar, noi facem asta.

   Doamne, Mady! In cativa ani ne-am combinat traditiile, dar nu e acelasi lucru ca asta. Nici macar nu o pot sa merg cu ea sa aibă grija de fratele ei mai mic cand e la colindat.

   M-am uitat in ochii ei si m-am prabusit inapoi pe scaun cand a început sa ma priveasca rugatoare. Stie ca nu-i pot refuza multe lucruri. Cum nici ea mie, dar acum e randul meu sa cedez. E clar, nu am scapare.

    In prezent...

   Nu pot sa cred ca peste trei zile este Ajunul Craciunului si eu impachetez haine. Ar fi trebuit sa ma vad cu niste colegi la mall sau sa gatesc niste fursecuri sau briose, dar anul asta nu o sa mai am acest privilegiu. Chiar daca mama a zis ca la anul o sa faca tot posibilul sa il facem acasa, cu toate traditiile, dar odata ce am sărit o data peste ele, o sa tot o facem. De exemplu, la anul o sa fiu la facultate. Am o idee unde vreau, am aplicat deja la mai multe, dar trebuie sa ma decid daca o sa fie aproape de casa sau in cealaltă parte a tarii.