Eris

Capitolul XXI

„I could easily forgive his pride, if he had not mortified mine."

- Pride and Prejudice, Jane Austen

De câteva nopți, aveam același vis. Se făcea că stăteam la subsol și cântam la chitară. Doar că nu se auzea niciun sunet. „Sunt surd? Am surzit?" continuam să mă întreb din ce în ce mai panicat. Ce melodie cântam? Era, într-adevăr, o melodie? Sau zdrăngăneam corzile inutil și aleatoriu? Iar apoi, dinții începeau să-mi cadă, unul câte unul, iar din gură îmi curgea sânge; atât de mult încât mă înecam cu el. Și apoi, brusc, mă trezeam transpirat și cu inima bătându-mi incontrolabil de repede.

- Coșmaruri? întreabă o voce răgușită lângă mine.

Îmi întorc capul urmărind-o, când seara trecută mi-a revenit în minte ca niște flash-uri.

***

Ca în fiecare sâmbătă, eu și băieții descărcam instumentele din van-ul lui Mihai pentru a le instala pe mica scenă din Vintage Pub. Șerbi ne povestea una dintre faimoasele întâmplări din internatul în care stătea, când Melania a trântit ușa de la intrare de perete și ne-a aruncat o privire plictisită.

- Cântați în 15 minute și nici măcar tobele nu sunt instalate. Nu mai mâncați căcat și grăbiți-vă, și cu asta a plecat înapoi în bar.

- O rază de soare, ca de obicei, a spus Mihai închizând dubița.

- De-aia care îți intră în ochi și te face să dai într-o altă mașină pe autostradă, a râs în răspuns Șerbi luându-și chitara bass.

Instalarea și testele de sunet ne-au luat aproximativ o jumătate de oră, timp în care Melania m-a stresat încontinuu. „Tocmai ea, care nu are nicio legătură cu punctualitatea, se găsește să comenteze," mă gândeam iritat. Într-un final, ne-am început concertul cu ultima piesă scrisă de Mircea, Ca un mers pe bârnă; nu avusesem timp să o repetăm decât de vreo cinci sau șase ori, dar ne-a ieșit acceptabil. Am continuat cu două cover-uri de la Aerosmith și Pistol cu Capse, publicul arătându-și aprecierea prin aplauze frenetice care m-au făcut să zâmbesc.

- Uau, chiar ați avansat față de acum câteva luni, mi-a zâmbit Anca într-o scurtă pauză dintre cântece.

- Mă bucur că se observă, Ancuța, am luat-o eu în brațe, după care mi-am terminat berea.

- Acum nu mai trebuie să scuip în băuturile ălora care vă înjurau în timp ce cântați, a adăugat Melania înainte să se ducă la o masă pentru a lua comanda.

- Și lumea mai zice că n-ai suflet, am strigat după ea.

Melania doar mi-a arătat degetul mijlociu și s-a dus la bar să-i vorbească barmanului. Băieții se certau în legătură cu următoarea piesă pe care aveam să o cântăm. Eu le-am sugerat să lăsăm piesele trupei pentru sfârșit, iar până atunci să cântam cover-uri.

- Dar melodiile noastre au o grămadă de părți cu note acute, a protestat Mircea. Mai degrabă le-aș cânta pe alea acum și să le lăsăm pe alea ușoare la final.

- Toți cei pentru? a ridicat Șerbi o mână în aer.

Toată trupa, inclusiv eu, resemnat, a ridicat mâna. Anca ne-a urat baftă înainte să plece către casă. De la întoarcerea Cameliei de acum o săptămână, Anca nu își mai petrecea atât de mult timp cu noi, în special serile. Da, ne mai strângeam din când în când la ea, dar niciodată cu Melania. Și parcă nu mai era la fel. Cu toții o simțeam. Asa că, Vintage-ul a rămas locul nostru oficial de întâlnire.