Eris

Capitolul XXIII

„Habar n-aveau că plângeam pentru că va veni o vreme când n-o să-mi amintesc nimic de ei, n-o să-i recunosc și nici ei n-or să mă mai recunoască și o să trecem unii pe lângă alții ca niște străini sau, mai mult, poate că n-o să ne mai întâlnim niciodată."

- Exuvii, Simona Popescu

- Mă așteptam să fie mai frig.

Remarca lui Ben a trecut necomentată, eu fiind prea ocupată să mă joc cu câinele lui. Mă lingea pe față frenetic și mă umplea de noroi când se suia cu labele murdare pe mine, dar nu am băgat în seamă. Aveam să-mi spăl uniforma la Adelin.

- Nu o să te scalpeze Marius când o să-ți vadă fusta? a întrebat Ben după un timp.

- Când o zici așa, Iuli (s-a încruntat exasperat la folosirea celui de-al doilea prenume), aproape că trezești bunul simț din mine.

I-a dat un biscuite câinelui, pentru ca acesta să se dea jos de pe mine. Presimțeam o discuție serioasă.

- Ai trecut cumva pe la Adelin? am întrebat absentă, privind în gol.

- De unde știi?

- Nu știu, de-aia te-am întrebat. După o scurtă pauză: A zis ceva despre mine?

- Doar că n-ai trecut aseară pe-acasă. Și, apucându-mi fusta: acum m-ai făcut curios. Ce-ai făcut? a rânjit el prezumțios.

- Inima ta n-ar rezista când ți-aș spune ce orgii am făcut eu aseară, am râs eu scurt.

- Desigur, mi-a zâmbit sarcastic.

- Da' cu tine ce-i, de-arăți așa, călcat în picioare? l-am întrebat.

Nu a răspuns. Voiam să știu la ce se gândea, ce anume i-a zdruncinat calmul și lejeritatea pe care i le invidiam. M-am așezat lângă el pe bancă și mi-am trecut brațul pe după omoplații lui, lăsându-mi ușor capul pe umerii lui. Abia așteptam vara. Hainele de iarnă despărțeau oamenii, răceau focul unei îmbrățișări sincere. Iar asta e al dracului de dezolant.

Am tresărit când m-a cuprins la rându-i cu brațul și m-a tras aproape - mai aproape. Cred că am zâmbit, nu mai știu. Mi-am dat jos ochelarii de soare și l-am privit pe Ben direct în ochi. Nu și-a mutat privirea, nici nu a fugit de inevitabil. Ochii mi s-au lărgit la vederea buzei inferioare tremurânde.

- Mi-am tras-o cu Mircea.

A durat ceva timp până ce am reușit să procesez informația. Am clipit de câteva ori, crezând că poate nu înțelesesem bine.

- Păi..., am început eu, măcar acum e clar de ce nu l-am văzut niciodată cu o tipă.

Nu am putut să-mi stăpânesc zâmbetul larg care îmi întorcea colțurile buzelor dureros până la jumătatea feței. Într-un fel, mi se părea... drăguț.

- Pot să țopăi și să chiui ca o fetiță acum? am întrebat eu cu o voce pițigăiată, imitându-mi una dintre colege.

- Să nici nu îndrăznești, a zâmbit, dar a redevenit serios într-o secundă. Nu s-a terminat O.K.

- Nimic nu se termină O.K. la anal, mi-am dat eu ochii peste cap. Ce, și-a dat seama că nu e de fapt gay?

- Nu, cred... cred că i-am dat de înțeles că eu nu aș fi?