Eris

Capitolul XXVIII

„Nu-i bine să pleci cu dragostea la drum – o bate vântul și o calcă lumea în picioare."

- Fiul Risipitor, Radu Tudoran

Fiecare seară de filme avea o tematică; mereu a avut și ar fi avut în continuare. În seara aceea, era „Steve Buscemi" – unul din actorii mei preferați. Ne uitam la Ghost World (eu îl vedeam pentru a doua oară), iar, pe la jumătatea filmului, Anca s-a plâns că nu-i plăcea, că o plictisea. Am ales să nu comentez. Era secvența în care Enid îi spune lui Seymour „Refuz să trăiesc într-o lume în care un tip ca tine e singur," când Anca a pufnit revoltată:

- Nici măcar nu înțeleg ce vede la el! E atât de bătrân și libidinos și-

- Cum poți să spui asta? am încercat eu să rămân calmă. Diferența de vârstă, plus incapacitatea ei de a se regăsi în propria generație, sunt elemente-cheie în conturarea relației lor. Și, mai mult decât atât, îi ajută să se descopere pe ei înșiși. Which is a pretty big deal.

- Mie îmi cam place, a intervenit Adelin. N-am mai văzut-o niciodată pe Scarlett Johansson într-un rol de inadaptată (?) aș putea spune.

Mi-am îndreptat atenția spre el:

- E un personaj important, totuși. Rebecca e tipul omului care se mulțumește cu puțin – ea vrea doar să se așeze la casa ei într-un cartier liniștit și să-și păstreze slujba la cafeneaua aia. Deci, sunt de acord cu Enid: vreau mai mult de la viață decât să servesc cafele într-un oraș de nimic. Și nu îi condamn decizia din final de a se urca în primul autobuz și de a pleca naiba-știe-unde.

- Spoiler alert! a râs Anca.

- Și totuși, a început Adelin, nu trebuie să o critici pe Rebecca. E doar firea ei.

- Zici asta doar pentru că te regăsești în ea, l-am întrerup acidă.

Nu a mai spus nimic. Se mai auzea doar filmul. Adelin arăta jignit, dar chiar credeam ceea ce am spus. De ce să-l fi menajat? Cu toții suntem ceea ce suntem; el e ceea ce e: Rebecca. Și degeaba mi-aș fi dorit să fie o Enid, ca să nici nu mai zic de Seymour. Cred că, încă de la început, știam că Adelin era comun, că singurul lucru special la el era pasinuea lui pentru scris. Iar dacă vreodată ar fi renunțat la scris, s-ar fi pierdut în mulțime, ar fi fost unul din cei mulți. Anca? Anca știa doar lecția. Eram curioasă cum ar reacționa dacă ar fi fost pusă într-o situație reală. Am aflat ulterior, de la Marius, răspunsul: nu prea bine. Aproape mi-a părut rău pentru ea atunci când am aflat ce a făcut. Aproape.

Singurul schimb de replici care a urmat a fost cel în urma căruia am ales ce film să vizionăm după: am optat pentru The Big Lebowski. Am râs la aproape fiecarre scenă. Anca a stat, de când începuse filmul, pe telefon. Poate că vorbea cu Vladimir. Sau poate îi dădea raportul Cameliei. La un moment dat, s-a ridicat și ne-a spus că trebuia să plece acasă. Ne-a urat vizionare plăcută în continuare și noapte bună, apoi a ieșit repede pe ușă.

- Pune puțin pauză, l-am rugat pe Adelin în timp ce alergam după Anca.

Am prins-o chiar la ieșirea din bloc. Am strigat-o de câteva ori înainte; în cele din urmă, s-a oprit și s-a întors spre mine.

- Ești O.K.? am întrebat-o.

- ...Da, mi-a răspuns după o scurtă ezitare.

- M-ai convins, mi-am dat eu ochii peste cap, râzând sarcastic.

- Nu vreau să te conving, Melania, pentru că problemele mele nu sunt treaba ta.