Copilaria - singurul paradis pierdut

Printul din vis care salveaza situatia

- Esti bine? a spus o voce de barbat.

M-am uitat in jur si l-am zarit pe rockerul pletos de dinainte. Acum am putut sa-i vad fata. Avea ochii verzi, un zambet prietenos si niste gropite pe ambele parti ale obrazului. Arata parca ar fi fost deprins dintr-un vis. Era ca si printul blond din povesti, numai ca in loc de ochii albastri el a avut ochii verzi. Cu atat mai bine! Oricum, nu ma bucura prea mult prezenta lui, pentru ca din fericire am o memorie tare buna si nu am uitat ce s-a-ntamplat pe strada.

- Numai tu imi lipseai. Ma simt extraordinar, nu vezi?

- Scuze pentru comportamentul meu de mai devreme ..., dar nu m-am uitat sa vad cine esti si oricum am avut o zi grea.

- Nu mai grea decat a mea, asta-i sigur. Si oricum, ce schimba faptul ca acum m-ai vazut? Oricum nu ne cunoastem.

- Ba da. Tu poate nu iti mai aduci aminte, dar eu sunt Mihai ..., am mers la aceeasi gradinita.

- Nu-mi amintesc.

- Eram sigur. Adevarul e ca de cand ne-am cunoscut la gradinita ai ramas intiparita in mintea mea si nu am putut sa te uit. Cand sa incep clasa I parintii mei si-au gasit de lucru in Italia, asa ca ne-am mutat fara sa-mi pot lua la revedere de la tine. Nu credeam ca ne vom revedea vreodata, dar acum lucrurile au inceput sa mearga mai bine si ne-am intors acasa. Pentru totdeauna.

- ... Aha. Parca incep sa-mi amintesc, dar totul e in ceata. Oricum, nu e momentul sa vorbim despre amintiri.

Si doua lacrimi uriase si-au facut aparitia in ochiul meu stang. Ele au inceput sa curga lin, dar Mihai si-a pus mana cea fina bland pe obrazul meu si le-a sters.

- Stiu. O sa fie totul bine, doar ai incredere.

- Dupa multa vreme m-am impacat cu o fata si credeam ca in sfarsit lucrurile vor fi bine intre mine si ea, si uite ce a facut. Asta e opera ei. A pus bruneta aceea sa puna ceva in inghetata baiatului cu care stateam la masa.

- Si nu ati vazut nimic? Sau substanta aceea era transparenta fara miros si gust.

- Cam asa ..cred. N-am vazut decat o pata roz cu sclipici pe pahar, deci sigur a fost mana ei.

- Inteleg si imi pare rau. M-am simtit foarte prost cand am vazut cat de rai pot fi oamenii.

- .. Sunt obisnuita cu rautatea lumii.

- Ma indoiesc. O fiinta asa frageda ca si tine nu merita sa pateasca asa ceva. Apropo, cunosc patronul cafenelei si pot sa vorbesc cu el sa faca rost de niste haine si sa te lase sa pleci pe iesirea din spate. Asta desigur, daca nu se supara prietenul tau ..

- Dar, ... nu e prietenul meu.

- Eh, nu? Lasa, nu trebuie sa fi draguta cu mine. Eu inteleg. Fata de masa, florile, decorul ...

- Este fostul meu prieten si m-a chemat la un suc si el a aranjat totul, dar din cate vezi .. nu o sa ma impac cu el. Nici nu cred ca o sa ne salutam dupa asta ..

- Nu vreau sa-i iau apararea, dar ce vina are el, daca parasutele alea i-au turnat ceva in inghetata?

- Are. Cand a venit piti tunata eu i-am zis sa plece, dar el nuuu. A vorbit frumos, de parca pentru ea ar fi aranjat totul. Si dupa ce eu i-am zis panaramei sa plece i-a luat apararea ..

- Ce dobitoc! Nu te merita. Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar nu le merita nici macar pe alea! 

- Te inteleg perfect. Deci, vorbesti cu patronul?

- Ah, da. Stai sa-l sun.

Si asa el a format numarul si i-a zis omului sa vina si sa aduca ceva haine.