Sunt nervos. Atât de nervos încât as putea sparge un zid. Ma simt prizonier in banca mea, in lumea mea. Vreau sa cant, vreau sa urlu. De ce am ajuns sa stau cu tipul asta in banca?
Urc pe acoperiș. Sunt disperat. Plâng pe interior, dar nu vreau s-o arat. Am chitara la mine si ma prabusesc in cuvinte si in note muzicale. Intre cer si pamant exista o singura limita, daca poti penetra orizontul. Vreau sa-l penetrez prin muzica mea.
"Unde esti? De ce nu mai vii? Am nevoie de tine!", repet asta in gand. Urlu atat de tare "am nevoie de tine!" incat simt ca intreaga scoala a auzit asta. "Sunt disperat si tu nu mai vii. Ochii mei se inchid, te vad ca acum trei ani: mica, fara machiaj, purtand tricourile mele vechi, care-mi ramasesera mici, purtand pantaloni scurti si fredonand. Iti simt bratele incolacite in jurul meu. Ma simt, din nou, de parca as respira in burta ta, de parca tu ai fi chitara din mainile mele. Apoi, ma opresc, imaginea ta goala se combina cu imaginile altor fete cu care m-am culcat. Nu te mai pot gasi. Am pierdut acel moment cand te iubeam."
Ma opresc pentru un moment si aud voci venind de jos. Ma tarasc ca sa vin mai aproape. Ma sprijin de perete si incep sa ascult. Disting vocea lui Amy si disting vocea lui Ren si, desi as vrea sa-i intrerup, vreau sa aud tot.
Si ascult, si ascult... Si nu mai vreau sa ascult. Mi-e frica. Cineva din exterior poate sa-mi intoarca viata pe dos doar spunand cateva cuvinte. Nu vreau revelatii. Lumea mea e perfecta asa cum e: fara rascoliri ale trecutului.
Cobor la ei. Ma uit la ei inainte sa zic ceva. Se uita si nu se uita unul la altul. Se asculta, se contrazic, isi dau unul altuia dreptate, dar pare ca le e frica sa se uite unul la altul. Vreau sa zic ceva. Ma opresc cu gura deschisa. Imi revin si spun:
-Hei! Ce faceti?
Atunci amandoi se intorc si ma privesc. Amy se uita lung la mine. Nu incearca sa-mi zambeasca sau sa caute vreo scuza ca e acolo cu el cand eu eram mai sus si o asteptam. Ren e exact opusul ei. Zambeste superior in fata mea, ca si cum ar sti ceva, ca si cum s-ar fi prins de ceva. Nu-mi place asta: sa fiu citit de el. Ma simt gol si nervos.
-Pai, eu plec acum. Te pup, Melia!
-Melia? spun si ma simt atat de perplex ca privirea mea il urmareste in timp ce se duce spre clasa.
"Revino-ti!" imi spun. Dar nu raspund acestei autoporunci. Pasesc pe un teren minat pana sa-mi revin din soc. Discutia o ia la vale, iar eu nu o pot controla. Ma duc, si ma duc, si ma duc la vale, iar cand realizez asta deja inviasem trecutul nostru, noaptea noastra. Sunt prea frustrat ca s-o pot drege. Are atata dreptate cu tot ce zice, dar nu cedez. Ma simt inselat. Acum chiar cred ca cineva mi-ar putea lua locul. Am pierdut-o o data pentru ca am amestecat planurile, am sarit etape si apoi am fugit. De ce sa o mai pierd inca o data?
Plec si o las asa cum e. Sunt nervos si zdruncinat. Nu o inteleg, o inteleg... Ma intelege, nu ma intelege? Ce se intampla cu noi? Capul imi bubuie, gandurile se invart, se amesteca, se topesc unele in altele.
Intru in clasa. Vad zambetul ala badjocoritor al lui Ren. Aud: "O placi, boule!". "Nu e adevarat!" tip. Imi iau lucrurile si plec. Merg, merg cu ochii inchisi. Ma izbesc de oameni.
-Vreau sa sar peste timp si spatiu! tip, dar nu e nimeni care sa ma auda.
Sentimentele mele se amesteca: Nu o plac. O iubesc. Sunt indragostit de ea? Nu sunt. Imaginea ei nu se mai distinge de altele ale altor fete. Nu mai e Amy, marea mea iubire. E un fel de Amelia, impersonala, ludica, poza cuiva pe care l-am iubit. Nu sunt gelos. Vreau doar sa pot repara pana la infinit ceva ce am stricat cu mana mea, ceva ce inca mai stric.
"Pana la urma, de ce m-am culcat cu ea?", "Pentru ca ai crezut ca daca devine a ta, nu va mai fi a altuia. Dar nu te-ai uitat sa vezi daca ea te iubea.", "Probabil ma iubea.", "Dar nu ti-a zis-o niciodata. Si nici tu ei. Ai consumat lucruri aiurea."
Aud acest dialog din capul meu, dar nu vreau sa pricep. Pana la urma, sunt las. Pana la urma, oricum am facut-o lata. Pana la urma, voi mai repeta asta.
Merg pana ma pierd in multime. Sunt surd si orb. "Amy, Amelia, Melia..." si ma opresc. Imi dau seama acum: ce scriu si cum scriu e pentru a repara trecutul, pentru ai spune: "Nu am vrut sa te ranesc.", pentru ai arata ce a insemnat pentru mine. "Inainte de mine sau dupa mine, cum prefer sa o las?"
CITEȘTI
Semne
Teen Fiction"Renasc din cenusa ca pasarea Phoenix, iar si iar... pana cand voi arde din nou, iar vantul ma va imprastia prea departe pentru a ma mai putea reintregi." ~ Amy "Nu cunosc nicio persoana care sa se puna in fata mea si sa ma opreasca din a pleca." ~...
