Cat de mult mi-am dorit sa nu o vad. Si, totusi, iat-o chiar in fata mea. De atunci, din ziua in care am vazut-o cu Ren, nu am mai vazut-o pana acum. Ea e tot ce nu voi fi eu vreodata. Ea imi aduce aminte ca relatia mea nu e perfecta. Si imi trebuie atat de mult timp dupa ca sa ma conving ca e perfecta.
Ea, Amelia, e perfecta. E atat de puternica cand se uita in ochii lui Patrik. Nici nu clipeste si dispare deja din fata lui. Trece pe langa noi ca si cum nu existam. Corect, pentru ea noi nu mai existam. E atat de mortala, de hotarata si de puternica, incat vad dorinta in ochii lui Patrik, vad admiratie. Si mie mi se face frica instantaneu. Nu inteleg de ce eu am fost aleasa, dar daca ea pur si simplu a renuntat, daca asta nicimacar nu are legatura cu personalitatea mea, ci doar faptul ca ea nu a luptat suficient, atunci ce se va intampla daca ea va lupta.
Si, de ce ar face-o? Nu se va mai uita niciodata la vreunul dintre ei. Nici la Patrik, nici la Ren. Chiar si dupa ce Ren ma ia de mana, chiar si dupa ce Patrik trece pe langa noi dupa ea, ca si cum ar auzi cantecul unei sirene venind dinspre ea, eu tot nu am curajul sa ma uit in ochii lui Ren. Imi e frica ca o sa citesc in ei ceva ce nu vreau.
Il trag de mana pe Ren si-l intreb daca nu intram si noi.
- Cred ca da, doar ca, inainte de asta, vreau sa te sarut.
Inainte sa inchid ochii, dupa ce palmele lui mi-au cuprins fata, mi s-a parut ca am vazut in ochii lui putina spaima. Nu vreau sub nicio forma sa ma gandesc ca sarutul nostru este doar o demonstratie pentru ei, pentru Amelia si pentru Patrik. Daca si relatia noastra este o demostratie pentru toata lumea? Daca nimic nu e real?
Ren ma ia de mana si mergem spre intrarea in liceu. Cineva, in timp ce trecem pe langa usa, ii sopteste ceva. Nu aud ce spune, dar simt cum tot corpul lui Ren se incordeaza, cum pulsul i se accelereaza si mi se confirma iar ca ceea ce traiesc eu poate nu e atat de real, poate e doar un spectacol in care am fost de acord sa joc.
- Ti-a spus baiatul acela ceva? il intreb.
- Nu am auzit nimic, imi raspunde.
- Mie mi s-a parut ca a spus ceva.
- Nimic.
Ignor, vreau sa ignor asta, dar stiu ca o fac doar la suprafata. Eu sunt degajata, el e degajat, iar acestea sunt rolurile pe care le jucam. In timp ce nu se uita la mine, eu ma stresez si ma gandesc si simt ca am pierdut ceva, nu stiu ce, dar am pierdut asta acum mult timp, prea dedemult. Si atunci cand se intoarce spre mine, ascund totul.
Nu vreau sa pierd in fata Ameliei.
Pe moment, cand imi iau locul in banca, langa Ren, constat ca sala de clasa e doar frontul care a fost si anul trecut: Ren si Patrik luptand pentru cineva care nici nu ii mai poate vedea. Ea nu e cu noi, dar pare ca ar fi peste tot in viata mea: in clasa mea, la banca mea, cu iubitul meu...
Oare deja am pierdut?
CITEȘTI
Semne
Teen Fiction"Renasc din cenusa ca pasarea Phoenix, iar si iar... pana cand voi arde din nou, iar vantul ma va imprastia prea departe pentru a ma mai putea reintregi." ~ Amy "Nu cunosc nicio persoana care sa se puna in fata mea si sa ma opreasca din a pleca." ~...
