Semne

Ren

Sunt tipul cel nou pe care nimeni nu-l cunoaste si care este evitat de toti. Da, ma uit in jurul meu si stiu ca prezenta mea streseaza cativa oameni. Pe de-o parte, sunt membru al echipei de baschet a scolii (asta a fost motivul pentru care am ajuns aici sau... unul dintre ele) si-i vad pe toti ceilalti membri nestiind ce sa faca cu mine, daca sunt bun sau nu, daca sunt de incredere. Pe de alta parte, atrag atentia prin modul in care arat, atentie nedorita fiindca singura fata pe care o vreau nu e impresionata de estetica mea. 

Desi nu sunt aici de mult, nu-mi pot lua ochii de la Alessa. In mod general nu mi-au placut oamenii care se lasa impresionati de felul cum arat, asa ca atunci cand ea a apreciat la mine umorul si mi-a conferit o parte din atentia ei, m-am lasat cucerit. Sunt cu ea cat de des pot, ca un fel de umbra impersonala. Chiar si acum o caut ca sa-i povestesc nimicuri... Sunt disperat sa ma vada asa cum sunt: topit dupa ea.

Merg pe hol. Colegul meu de banca parea cam nervos cand l-am lasat. Probabil nu e incantat ca sta cu mine. Dar ce-mi pasa mie? Nu vreau sa ma cert cu el, atata tot, asa ca prefer sa nu-i calc spatiul personal.

Privirea mea o cauta pe Alessa si da de o tipa care sta cu ochii inchisi pe scari. Imi pare cunoscuta. Daca nu ma insel, trebuie sa fie iubita lui Patrik. Pare desprinsa din aceasta lume. Ma apropii de ea. Pana la urma, oricum n-am ce face. Fac cativa pasi si inteleg de ce statea asa deconectata de realitate: sorbea muzica lui. E foarte dragut sa vezi pe cineva atat de indragostit incat sa fie transpus in muzica lui si sa se transpuna apoi in ea. 

 -Super cântec! Nu știam ca Patrik poate canta.

O vad cum se uita la mine. Sigur nu se astepta la asa ceva. Pana la urma, pare o persoana interesanta. Nu e speriata de mine. Pare doar emotionata. Si, trist, dar imi da si mie emotii.

  -Mda. Canta așa de când avea 11 ani. 

Hmmm... Se cunosc de mult. Poate am gresit cand am zis ca-s impreuna. Poate sunt blocati amadoi unul in friend-zone-ul celuilalt. 

 -Ești iubita lui? Pentru ca te-am mai văzut cu el. Si vii să-l vezi destul de des.

-Aaa... Nu. Suntem cei mai buni prieteni.

Cata impersonalitate, ca si cum a mai auzit intrebatea asta pana acum de atatea ori ca este doar mirata ca eu o intreb asta. Si, cu toate astea, pare indragostita. Inseamna ca are pe altcineva in cap, pe cineva cu care nu e impreuna, pentru ca mereu exista numai Patrik langa ea.   

 -Atunci, ai pe altcineva ca iubit?

-Nu. Sunt singura si fericita.

Aha... M-am prins. Patrik e exact ca mine in ceea ce o priveste pe Alessa. S-a trasformat in umbra ei doar pentru a evita ca ea sa aiba pe altcineva. Sau poate ca sunt dependenti unul de altul, dar fara sa se prinda de asta. Oricum, e clar ca el e indragostit. Canta despre ea. Si canta cu atata disperare, de parca ar vrea sa distruga tot si pe ea s-o inchida intr-o cusca. Oricum, continui sa vorbesc cu ea. Vreau s-o descos. Sunt curios care ipoteza e adevarata.

Interesant cum ajungi prins in propriile capcane textuale sau cum realizezi ca esti la fel de evident ca altii. Imi place fata asta. Nu se lasa doborata de nimic din ce zic eu. Le stie pe ale ei si lupta cu ele. 

-Hei! Ce faceti?

Ma uit la colegul meu de banca, la coechipierul meu si realizez frica pe care i-o insuflu. Vreau sa-l demasc insa privirea mea o gaseste, in acel moment, pe cea a Alessei si ma retrag cat de repede pot.

Merg dupa ea si reusesc sa o prind din urma. Arata la fel de frumos ca o floare de primavara: unica, proaspata si nepermanenta. Mi-e frica ca nu as putea s-o am. Mi-e frica ca asa cum eu am vazut gelozia din ochii lui Patrik, Melia s-o fi vazut pe a mea. Amy a lui Patrik si Melia mea... asa se imparte ea de acum, cred... 

Gandurile mele sunt indreptate putin spre discutia cu Melia, spre ochii aia mari plini de sclipiri inteligente, dar corpul meu se misca singur si, in timp ce ma gandesc la una, bratele mele sunt in jurul celeilalte. 

-Hei! ii soptesc. Ce faci?

-Bine. Ma conduci acasa dupa ore?

-Sigur.

-Acum imi dai drumul?

-Sigur. Esti suparata?

-Nu. Hai in clasa.

Continui asa o discutie, in care incep sa vorbesc numai eu ca sa acopar tacerea pana cand intra Patrik in clasa. Pleaca ca o furtuna.

-O placi, boule! ajung sa tip, iar Alessa casca ochii mari la mine.

Sunt dator cu niste explicatii, dar tot ce decid sa spun e ca am aflat pe cine place Patrik.

-Serios? Pe cine?

-Nu stii? Nu e evident? Pe Melia. Pardon, Amelia.

-Nu o place pe ea. De doi ani circula ca relatia lor de prietenie s-a distrus pe interior pentru ca ar fi facut ceva ce doar unul simtea. Oricum, sunt dependenti unul de altul, dar ca prieteni. Altfel, nu. Patrik o protejeaza excesiv fiindca a  a ranit-o in trecut si nu mai vrea s-o vada ranita. Dar nu e nimic intre ei.

-Ehh... Nu stiam. Pana la urma nu am pandit secretele fiecaruia. Si ei ofera o alta impresie. 

-Nu as prea zice asta. De obicei, se comporta ca fratii.

-Ok. Pana la urma, imi zici ce ai?

-Nu am nimic. 

-Cum spui tu. Revin la poveste?

-Da.

Nu mai inteleg nimic din ce se intampla cu Melia. Nu senzatia de "doar prieteni" e aia care planeaza intre ei. Ceva e ciudat, dar chiar nu vreau sa stiu. Intreaga mea atentie vreau sa fie indreptata spre Alessa. Vreau s-o cuceresc. Vreau sa-mi accepte o parte din mine, pentru ca ea e singura care a vazut unicul privind obisnuitul din mine si nu a pus intrebari despre originile mele.