Nu stiu exact ce mi se spune si nici nu imi pasa. Ma simt ca un mort, fara suflet, fara vlaga. In lumea in care ma invarteam eu, in lumea dominata de Amy, eram ca un super-erou. Acum, am creat o lume goala, un jeg existential si eu sunt prostul suprem.
Poti strica o relatie expirand atunci cand nu trebuie, poti strica o iubire atunci cand nu raspunzi la telefon intr-o situatie critica si poti sa distrugi cea mai minunata fata din viata ta numai pentru ca in tine arde dorinta de a gasi pe cineva care te iubeste neconditionat.
In vara aia, in ziua aia, am vrut sa fug si sa o iau cu mine. Am vrut sa o contopesc in mine. Am avut senzatia ca toate oalele se pot sparge in urma mea si ca eu voi triumfa. Am gresit. Nu eram pregatit nici sa-mi pierd virginitatea, nici sa i-o iau pe a ei si, clar, as fi murit daca ajungeam tata. Si totusi, credeam ca sunt barbat, ca daca am vazut cu ea zeci de filme in care el s-a descurcat de la varsta mea, pot si eu. Dar ea nu era protagonista betiva si drogata, nu era fata abuzata sau orfana, era pura si fericita. Eu eram cel distrus de o lume in care parintii mei aproape nu existau, de un univers plin de crude ironii si de secrete ascunse.
Prefer sa privesc spre viitor si sa uit trecutul. Dar e imposibil. Am compus ca sa eliberez stresul din mine, sa dau glas trairilor interioare, dar am 18 ani si tot ce vreau este sa plec cat mai departe de locul asta. Acum, atunci si in viitor, am vrut sa fie langa mine, dependenta de mine. Sa fiu drogul ei. Doar ca acum e imposibil. O privesc ca pe o straina, ca pe genul ala de personaj din romanele de dragoste ale secolului al XIX-lea: ieftina, infama si superficiala.
Cand ma uit la Ren, care e chiar langa mine, nu vad nimic. E o negura totala, un opac al existentei mele. Am ajuns golit de suflet, singur si pierdut.
Ar trebui sa raman si sa-mi aflu pedeapsa. Ar trebui sa-mi sterg sangele de pe barbie. Dar tot ce fac este sa ma intorc si sa plec. Sunt o vijelie de sentimente, de amintiri, iar cand realizez ca am atins punctul culminant al meu, tot ce fac e sa decad si mai mult.
Nu stiu in al cui pat ma trezesc cateva ore mai tarziu, nu stiu cum am ajuns aici sau cine e langa mine, cine fredoneaza in surdina melodiile mele si imi mangaie abdomenul incet, cu miscari line si tandre. Am ochii inchisi si simt cum mi se accelereaza pulsul si in disperarea mea nu pot ingana decat un nume:
-Amy?
-Nu sunt ea. Nu ma mai recunosti, Patrik?
-Stiam eu ca sunt prost! Chiar batut in cap! M-am culcat iar cu tine, nu?
Am zis-o incercand sa mimez raceala, dar am esuat lamentabil. Deja respiram precipitat, inca avand ochii inchisi, dar stiam deja raspunsul. Pana la urma, de fiecare data cand o termin cu Amy ma intorc in bratele tipei asteia, incercand inlocuirea fatidica si imposibila.
-Normal!
Am putut simti inimioarele din glasul ei in aceeasi proportie cu ironia. Pentru cineva pentru care nu-s decat un numar, o pagina in jurnalul vietii, mototolita si neimportanta, aceasta fata apare la fel de des langa mine pe cat sufletul meu se evapora. Deja e ca o repetitie nesanatoasa, ca o relatie de forma, imbracata doar in placeri de moment, insignifiate, fara nimic inaltator, arzator sau mistificator. Tipa asta e platitudinea mea, e esenta greselilor mele si o urasc in masura in care am crezut ca o iubesc odata.
-Puteai sa ma opresti.
-Unde mai era distractia, Patrik? Cum iti mai puteam vedea chipul contorsionat de durere si singuratate, de disperare si agonie?
Simt rautatea din ea, tortura la care ma supune. Ma simt rasucit si sters.
-Vad ca inca nu ai uitat-o pe Amelia.
-Ma faci sa rad. Doar stii ca e cu altul. Am fost inlocuit.
-Asculta, eu sunt curva aici. Nu-mi baga mironosite in grup ca nu musc asemenea momeala.
-Dulce ca-n cele mai adanci vise ale mele!
-Vrei sa te mint.
-Vreau sa nu mai apari in viata mea, Annya.
-Nu eu te-am cules de pe strada.
-Cum am ajuns aici?
-Mai intai deschide ochii si saruta-ma, fiindca eu inca te iubesc.
Deschid masinal ochii, revenind la amarul prezent. Deja posed zambetul meu infiorator, golitor si ma intind spre ea. Am mainile in parul ei si o rasucesc pe spate. Deja sunt pierdut in trecut, inecat in lumea infantila a vietii mele. Si toate astea sunt exact ca acum 3 ani... In alb-negru si fara note muzicale.
CITEȘTI
Semne
Teen Fiction"Renasc din cenusa ca pasarea Phoenix, iar si iar... pana cand voi arde din nou, iar vantul ma va imprastia prea departe pentru a ma mai putea reintregi." ~ Amy "Nu cunosc nicio persoana care sa se puna in fata mea si sa ma opreasca din a pleca." ~...
