C.22.Nu ma respinge, iar

1.3K 96 0
                                    

Ajunsi la nivelul unde trebuia sa ieșim  din lift, Mark imi prinde mana in ideea de a ma tine pe loc, iar persoana  care era in fata noastra pășește afara din lift.

Simteam cum inima incepe sa bate mult mai tare, il privesc  insa acesta cu un zambet care mi-a taiat respiratia apasa pe butonul care indica ultimul etaj.

-Unde mergem?! il intreb curioasa.

- Ti-e teama? ma intreaba cu acelasi zambet.

Trebuie sa stau concentrata, sa nu ma pierd...nu vreau sa reiau noptile suparate, planse din nou.

- Ar trebui?! incerc sa ii intru in joc, lipindu-ma de unul din peretii liftului.

Se apropie incredibil de mult de mine, cred ca daca as fi ridicat putin mai sus capul, ne-am fi sarutat. Era incredibil de frumos, ochii lui negri pătrunzători, sprancele bine definite, parul negru pe spate, abia daca ma abtineam din a ma juca in el, sa-l ravasesc in toate directiile.

Buze pline privindu-le imi musca subtil buza, moment in care ochii lui au observat gestul si am inchis ochi, felul in care ma privea am crezut ca ne vom saruta, insa a trebuit sa ma multumesc cu un sarut pe obraz.

S-a apropiat de mine atat de tandru, trupurile noastre s-au atins pentru cateva momente, imi saruta obrazul timp in care mainile noastre s-au intalnit.

Atractia asta ma da peste cap total, asta simte cu adevarat? ma place? sau doar se joaca cu mine, pana cu incidentul de ieri mai mult de cateva secunde nu ma privea in ochi, iar acum ?! dupa cum imi dau seama abia ne abtine.

Ce l-a determinat sa se apropie din nou de mine? atatea intrebari fara raspuns. Chiar nu mai conta imi place mult acest barbat, prea mult ca sa nu incerc sa il inteleg.

Ajunsi sus, urcam pe terasa firmei. Priveliștea este incredibila, orasul pare linistit, totul este oprit aici, parcul din apropiere bogat  in culori, ma simt puternica, totul in jurul meu este mi. Soarele pune in evidenta fiecare nuanta a orasului....

-Este frumos nu?!

Vorbele lui Mark le simt aproape, cred ca era fix in spatele meu, ma intorc sa-l vad si nu -mi dau seama cand s-a intamplat dar parul meu este liber, pe spate in adierea usoara a vantului.

Mana lui mi-l atinge intr-un mod delicat, atent, privind fiecare etapa de coborare pe el.

-Da este....fac pauza privindu-l,... ...frumos.....desprins din realitate si ochii mei nu ii scapa pe ai lui si invers.

- Astazi, acasa, aveai nevoie de ceva?! spun usor zambind si intimidată, aducandu-mi aminte de felul cum arata si faptul ca am fugit.

- Aveam dar ai fugit si zambeste larg. Asu te-am adus aici pentru ca as vrea sa vorbim sau macar sa ma lasi sa-ti explic cateva lucruri.

-Cunosc multe lucruri despre tine, Max mereu imi povestea, iar atunci la cimitir, si face o pauza, plecând de langa mine pret de cateva secunde  sta cu spatele si ofteaza, apoi revine.

-Atunci ce ?! intreb curioasa, ce era atat de grav de ii ia atat.

-Mi-am facut o impresie nu tocmai clara despre tine, motiv pentru care am ezitat, vezi tu nu am un trecut stralucitor, nu stiu daca am fost bun exemplu, poate nici acum nu sunt si am ezitat mereu pentru ca nu stiam cum sa fac.

-Mark cu totii avem un trecut insa ne defineste ce decizii si cum acționăm acum, ii spun privindu-l bland in ochi.

-Esti deosebita, ma atinge pe obraz, care deja prindea culoare, ma priveste lung  si ma saruta pe frunte, coborandu-si mainile pe bratele mele.

-Ce se intampla?! Mark nu vreau sa ajungem sa ma respingi din nou.

-Asu, ma privea bland, nu voi face asta, hai sa mergem, esti rece si nu vreau sa racesti, imi spune serios apoi zâmbește.

- Are cine sa abie grija de mine, ii zambesc si ne indreptam amandoi in birou.

Deja nu mai puteam face nimic, simteam ca plustesc, eram incantata de Mark, incepeam sa il descopar, era romantic si offf atat de irezistibil.

Mia imi vorbeam de zor si eu vedeam prin ea nu ma putean concentra pana cand ma trezesc de la zgomotul produs de o palma lipita de masa, tresar buimaca.

Iubind indirect P IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum