Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 21

Blestemat sa fii, Harry Styles! M-am trezit de dimineata cu o durere de cap insuportabila, gatul inflamat si frisoane. Pana si vremea incepea sa se strice. Pe cer erau nori grei care aduceau ploaie. Daca nu m-ar fi lasat pentru Gigi aseara si nu as fi mers prin frig atat, acum as fi bine.

Am incercat sa evit contactul cu Harry pentru ca inca eram certati. Am tras cu urechea cand el si Louis vorbeau, dar nu am surprins decat o parte din conversatie. Louis ii spunea lui Harry ca trebuie sa plece pentru ceva chestier pe care Mike i-a dat-o sic a si restul erau ocupati in afara Las Vegasului. Cand Harry s-a revoltat pentru ca el nu a fost chemat, Louis i-a spus ca Mike i-a ordonat lui Harry sa ramana aici in caz ca apare ceva. Dupa putin timp, Louis a iesit pe usa, lasandu-ne pe amandoi singuri pentru nu stiu cate zile. Minunat.

Am evitat in prima zi sa ma intalnesc cu Harry. Slava Domnului, casa era mare si el a stat mai mult si s-a antrenat la subsol. Nu imi prea era pofta de mancare si nu ma simteam prea bine. Desi eram cu pantaloni lungi si o bluza de trening, inca imi era frig. Am cautat prin sertarele lui Harry cand el nu era, dar nu am gasit decat ceva care sa ma ajute cu durerea de gat si niste plasturi.

Apoi am plecat in camera mea. Era ciudata separarea asta de Harry. Adica da, nu eram impreuna cand era Nadia aici, dar acum? Acum eram doar noi doi si parca eram chiar mai departati. Daca din intamplare am dat astazi de Harry, el era mereu nervos. Si cum stateam pe pervazul de la geam si priveam la luna vizibila numai de jumatate, mi-am dat seam ace singura ma simt. Cat de departe eram de casa. Imi era dor de familia mea, de matusile si unchii mei, de bunici si verisori si de prieteni. Simteam cam mor pe din-nauntru. Era sfasietor sa stiu ca ei isi fac problem pentru mine si stau treji noaptea, iar eu locuiesc in casa asta mare, fara sa ii pot contacta. Tot ce ne despartea, era un telefon. Un singur telefon. Mereu m-am inteles foarte bine cu familia deoarece toti erau foarte iubitori. Sunt genul care te imbratiseaza mereu si cred ca asta imi place cel mai mult la ei. Nici nu mai stiu de cand nu am primit o imbratisare. Numai Perrie ma mai face sa ma simt cumva apropiata de casa. In rest, ma simt ca o povara, un lucru enervant si nefolositor pe care trebuie sa il faci fie ca vrei, fie ca nu… si crede-ma ca nu vrei.

                                                                          *

M-am trezit a doua zi si mai ametita. Fruntea imi era calda, dar eu aveam maini reci de obicei, deci fruntea imi era mereu calda. Tusam cu putere si ma simteam rau. Era sase dimineata, iar eu am coborat ca sa imi mai caut medicamente. Era devreme, deci Harry ar fi trebuit sa doarma. Ar fi trebuit.

In bucatarie, doar in niste boxeri negri, facea omleta. Cum putea sa stea numai asa? Eu eram imbracata si imi era rece. S-a uitat la mine scurt si indiferent, dupa care m-a intrebat cu o voce seaca:

-          Mananci?

Am clatinat din cap in semn negative si m-am dus la chiuveta ca sa beau un pahar cu apa. Dupa ce am baut, am auzit vocea lui Harry care intreba:

-          Esti bine?

-          Da.

Raspunsul meu a venit scurt si sec deoarece, unu la mana, ma durea gatul si doi la mana, inca eram nervoasa pe el. M-am dus incet catre usa ca sa ies, sprijinindu-ma de ce prindeam. Am iesit in bucatarie si am continuat sa merg incet leganat prin sufragerie. Camera se cam invartea si tamplele imi pulsau.

Doua maini reci s-au asezat pe bratele mele si m-au oprit.

-          Ce ai? Ti-e rau? a intrebat Harry mai ingrijorat. Aha, deci cand am umblat prin frig noaptea singura, nu erai ingrijorat. Trebuie sa ma imbolnavesc ca sa comunicam?