Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 46

A doua dimineata m-am trezit in camera mea. Asternuturile erau cele mov pe care le aveam si cand am plecat, peretii erau la fel de albi si totul era exact asa cum l-am lasat. Nu puteam sa scap de sentimental ca ceva rau urma sa se intample. M-am ridicat si m-am uitat pe geamul meu, dar nimeni nu era pe straduta.

Am plans pana adormisem si nici macar nu stiam de ce. Nu realizam ca eram acasa. Stiam ca ma bucuram ca sunt acasa si ma bucuram ca familia mea era bine, dar totusi inca speram sa apara si Harry. Voiam ca el sa vina, dar nu voiam sa plec a doua oara. Voiam ca el sa fie aici cu mine, dar nu puteam. Voiam sa vorbesc cu el, desi imi era frica.

Am coborat scarile si l-am vazut pe Semi in sufragerie. S-a ridicat si m-a imbratisat strans.

-          Cineva te cauta, a spus el.

Primul gand al meu a fost Harry, dar nu era el. Am recunoscut imediat parul blond si drept, stilul ei feminine si ochii albastri inecati in lacrimi. Sisi. Sisi a venit catre mine incet, parca asigurandu-se ca eram reala. Cand a ajuns destul de aproape, ne-am imbratisat atat de strans incat bratele au inceput sa ma doara. Am inceput sa plang. Ii simteam mirosul de parfum si o vedeam in fata mea. Era real. Eram acasa.

-          Esti aici! a zis ea in urechea mea, fara sa-mi dea drumul.

-          Sunt aici, am zis si eu, mai mult pentru propria mea constatare.

-          Am sa va las sa povestiti, a zis Semi. Mama si tata au plecat pana la magazin si pana la sectia de politie. Mai incolo, va veni un ofiter sa discute cu tine.

Am dat din cap aprobator, iar fratele meu m-a sarutat pe frunte inainte de a ma lasa sa urc inapoi in camera mea cu Sisi. De cum am intrat, un zambet i-a luminat fata. Si-a sters lacrimile si a zis:

-          Nu pot sa cred ca esti aici! Am crezut ca tu chiar nu te mai intorci! Imi pare asa rau pentru ca te-am lasat in urma la bazin! Atunci s-a intamplat? Atunci te-a rapit?

Nu am stiut ce sa ii raspund. Dupa cum vorbea, nu avea nicio idee ca Harry a fost cel care m-a luat.

-          Putem doar sa vorbim despre altceva? am intrebat, incercand sa ma linistesc.

Ea a dat aprobator din cap si am inceput sa povestim despre cate lucruri am pierdut. Asta imi placea la noi. Era usor sa vorbim despre orice si cat am stat cu ea, nodul din stomac s-a mai lasat.

Dupa un timp, mama a intrat si eu m-am ridicat ca sa o imbratisez.

-          Te asteapta un ofiter jos, mi-a zis ea, mangaindu-mi parul.

-          Sisi poate sa doarma aici? am intrebat, ignorand ceea ce a zis.

-          Daca asta este ceea ce vrei, da, poate.

Am multumit si am coborat scarile cu mama si Sisi dupa mine. Erau, de fapt, trei ofiteri. Doi barbati si o femeie. M-am asezat pe canapea, iar femeia a venit langa mine.

-          Alice, eu sunt Harriet si am venit aici ca sa discutam despre ce ti s-a intamplat, a zis ea cu o voce calma.

Toata familia mea era de fata, lucru ce ma facea si mai emotionata.

-          Hai sa incepem cu ziua in care ai fost rapita, a zis ea. Erai la bazin cu prietenii.

-          Da, am zis privindu-mi mainile. Am iesit din apa si am facut cativa pasi. Chiar cand am vrut sa ies pe usa, am simtit o lovitura puternica in cap si apoi mi-am pierdut cunostinta.

Doar nu urma sa spun ceva ce i-ar fi putut pune in pericol pe ei. Daca ei erau in pericol, familia mea era in pericol. Deci trebuia sa mint si sa nu ii implic in povestea asta. Trebuia sa ii protejez pe ei si pe familia mea. Problema era, cum explicam ce s-a intamplat in sase luni.