Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 52

ALICE’S POV

Eram inca sprijinita de peretele rece. Strazile abia se luminau de ziua si eu doar urmaream cum lumina felinarului de pe strada opusa se pierdea, devenind o parte din dimineata acum.

Era atat de frig. Tremuram incontrolabil, iar bluza lui Harry nu ma ajuta. Imi era greu sa imi misc mainile si picioarele, iar fata imi era inghetata. Mi-am tras gluga pe cap si m-am ridicat in picioare.

Am iesit pe strada principala, lasandu-mi mainile pe langa corp, strangandu-le in pumni sub materialul manecilor lungi. Oamenii deja incepeau sa se trezeasca, iar strazile inviau. Nu mai erau doar locuri pentru distractie sau suferinta, ci reveneau la normal, ca si cum nu ar fi stat nimeni pe ele, plangand.

Nu ma puteam gandi acum la Harry. Nu ma puteam lasa sa cad din nou in starea aceea in care nu ma pot misca. Dar buzele lui erau intiparite pe corpul meu, asa cum erau si pe cel al lui Nadia. Probabil ca daca nu ar fi mers asa departe incat sa faca ce a facut in fata mea cu Nadia, l-as fi iertat. Dar stia. Stia ca ma simt inferioara ei, stia ca ma compar cu ea si stia cat de mult o displac. Totusi a ales-o pe ea sa ma faca sa sufar. Toate cuvintele urate, loviturile si toata munca lui as fi putut-o ierta la un moment dat, dar nu infidelitatea. Am stat prin toate problemele si acum nu mi-a lasat alta optiune decat sa fug.

De ce? De ce acum? De ce a luat-o razna chiar acum? Ce l-a facut sa inceapa cearta? Era ca si cum voia sa ma invinuiasca pentru ceva. Credeam ca cele mai rele 24 de ore din viata mea au fost cele in care am fost si impuscate si injunghiata. Dar asta era de zece ori mai rau. Indesata intr-un portbagaj, amenintata, cu inima franta, un copil si fara o casa.

Trebuia sa strang cumva bani pentru un telefon. Trebuia sa pot sa imi sun parintii si sa le spun unde sunt. Dar cum sa dau ochii cu ei cand sunt gravida in patru luni? Cum le explic asta si cum le explic a doua fuga? Cum o sa se uite in ochii mei din nou? O sa aiba intrebari si eu nu o sa le pot raspunde. O sa am terapeutul ala idiot si politia pe capul meu.

Sincer, acum ma ingrijoram mai mult de mancare. In Chicago cand iesam cu prietenii mei intr-un bar, vedeam de multe ori oameni adormiti la masa, deci asta nu ar fi fost o problema. Intram intr-un bar, pretindeam ca eram o betiva si puteam dormi. Dar nu puteam sa imi cumpar mancare si deja imi era foarte foame.

Puteam sa o sun pe Sisi. Puteam sa o rog pe ea sa vina aici si sa ma ajute. Doar daca as fi luat ceva bani. Am cautat prin buzunarele gecii, dar s-au dovedit a fi goale. Nu aveam nimic.

Nu puteam sa maim erg fara o tinta, urma sa ma pierd. Nu ma puteam concentra la drum. Poate gaseam ceva centru pentru saraci unde as putea sta. Poate dadeam peste o cantina a saracilor. Saraci. Urasc cuvantul asta. Nu sunt saraca, sunt doar foarte, foarte distrusa si insarcinata.

Ochii mi se umezeau, gandindu-ma ca nu am niciun ajutor in orasul asta strain. Oamenii deja umpleau strazile, fie ca se intorceau de la cazinouri sau mergeau la lucru. Plovarul imi ascundea abdomenul umflat cat sa nu atrag atentia in public.

Ah, la naiba! Haina asta mirosea prea mult a Harry. L-am vazut purtand-o de cateva ori si pana si lui ii era mare. Mi-l amintesc in ea, zambindu-mi in timp ce conducea. Daca imi strang pumnul, pot sa ii simt mana intr-a mea. Pot sa fac si un orb sa si-l imagineze asa cum era in realitate. Singura problema era ca nu stiam cum sa explic intunecimea aceea din sufletul sau. Partea aceea care m-a facut sa fug.

Probabil ca ma cauta ca sa ma aduca inapoi acasa si sa ma lege de pat. probabil ca dupa ce copilul se naste ori ma va tine ca pe o distractie ori ma va omori. Nu voiam sa cred asta despre Harry al meu, dar nu mai era al meu de mult. Harry al meu nu mi-ar fi facut niciodata asa ceva. Harry al meu nu m-ar fi impins niciodata asa de mult incat sa plec de langa el. Harry al meu s-ar fi trezit la timp si sunt al naibii de sigura ca Harry al meu nu m-ar fi facut niciodata sa simt o asa durere. El nu era Harry al meu.