Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 60

Pentru o citire mai buna, ascultati piesa din descriere "You and I" de la One Direction. Xx

LA O ZI DUPA INCIDENT

Stateam in patul de spital, intinsa pe spate, dar cu privirea atintita in dreapta, pe geamul intre-deschis. Eram singura in camera. Degetul meu aratator batea ritmul masinariilor care imi masurau pulsul.

A murit. Copilul meu a murit. Nu ma pot hotari care e cea mai rea parte dintre toate. Sa fi fost faptul ca nici nu stiam de existenta lui? Nu stiam ca am gemeni. Mereu vorbeam numai cu unul. Cu care vorbeam? Sau sa fi fost faptul ca nu l-am putut proteja? Aproape sapte luni au fost langa mine, iar eu nu am fost in stare sa fac nimic bun pentru ei. Asa ca unul a murit, iar de celalalt nu stiu nimic. Mi-au spus ca nu au putut respira cand s-au nascut. Cineva a trebuit sa o faca pentru ei pentru ca erau prea micuti.

Si ce faceam eu acum? Stateam intr-un pat de spital, gandindu-ma la geamanul care nu a supravietuit. Nici nu mi-l puteam imagina. Ce fel de mama sunt? Nu pot sa fiu acolo pentru Thomas. Poate era speriat si il dureau toate, iar eu stateam si plangeam din cauza ca sora lui a murit. Nu puteam sa ma mai opresc. E ca si cum am esuat in tot. Am avut o singura cerinta si am dat-o in bara. Si acum cineva a murit. Un bebelus.

Usa s-a deschis, iar eu mi-am intors capul. Cand l-am vazut pe Harry, mi-am sters obrajii uzi si mi-am privit degetele. Inca era imbracat cu hainele de ieri. Nu se miscase de langa mine pana acum. O zi intreaga a stat si s-a uitat la mine ca si cum m-as putea sparge daca pleca de langa mine.

-          Ceilalti merg pana in Las Vegas sa ia haine. Vrei sa ii vezi acum? a spus el din pragul usii.

Am scuturat usor din cap. Nu voiam sa ii vad acum. Nu ma puteam uita la Perrie si sa ma gandesc la bebelusi. Nu puteam sa le vad mila si trsitetea de pe fete. Trebuia sa trec de asta singura.

Harry a iesit din nou, dar a revenit repede cu trei doctori. London, Tim si inca o femeie tanara, cu parul scurt.

-          Am auzit de la asistenta ca totul este in regula, a spus London, uitandu-se peste dosarul asezat pe masa de la capatul patului.

-          Cum e Thomas? am intrebat cu o voce ragusita.

-          A trecut peste noapte, asta e un semn bun, a spus Tim cand a vazut ca London nu avea de gand sa imi raspunda.

-          Cand pot sa il vad?

-          Daca o sa mananci, chiar in seara asta, a zis London cu un zambet micut. Ah, dansa este doctorul Queen si lucreaza la psihologie, a zis, aratand cu mana spre femeia blonda care imi zambea larg.

Am privit-o repede si apoi am spus, incercand sa imi ascund tristetea si dezgustul din voce:

-          Nu sunt nebuna.

-          Stiu ca nu sunteti nebuna, doamna Park, dar este essential sa va fac un control dupa cele petrecute.

-          Adica dupa moartea fiicei mele? am intrebat si ochii mi s-au inlacrimat din nou.

-          Iubito, nu fa asta, a murmurat Harry.

Mi-am dat ochii peste cap si am inceput sa clipesc des pentru a alunga lacrimile.

-          Este in regula, domnule Park, a spus dr. Queen. Voi reveni intr-o jumatate de ora pentru a discuta.

Si apoi au plecat, lasand in urma lor o tava cu mancarea de spital care imi facea rau. Trebuia sa mananc daca asta insemna sa il vad pe Thomas si sa ma insanatosesc pentru a putea sa am grija de el. Am inceput sa mananc, ignorand prezenta lui Harry.