Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 57

   Pentru o citire mai buna, ascultati piesa din descriere "I know you" de la Skylar Grey. Xx

 - Ce faceti in camera de antrenamente? am intrebat usor.

Eram pe o parte, imbratisata de la spate de Harry care isi misca usor mana peste abdomenul meu bombat. Era destul de bombat cat sa nu ma mai lase macar sa ma aproprii de Perrie – care avea si ea incubatorul din dotare – sau de Harry cand voiam sa-l imbratisez.

Noaptea se lasa grea peste genele lui Harry care era din nou obosit dupa ce o zi intreaga a stat in sala aia de jos, facand Dumnezeu stie ce. Dar trebuia sa stiu ce se intampla cu toti acolo jos. Stiam ca se antrenau, dar cand auzeam impuscaturile, ma infricosam brusc. Trebuia sa stiu.

-          Ne antrenam pentru cand o sa-l omor pe nenorocitul meu de tata, a murmurat cu o voce adormita.

L-am lovit usor peste mana si am suierat autoritara:

-          Nu vorbi asa in fata copilului!

-          Tehnic, ar putea sa stea si cu fundul spre noi acum, deci nu vorbesc asa in fata lui.

-          Harry, te poate auzi! am continuat.

Cuvintele mele au fost insotite de rasul lui cristalin si m-a intors cu o mana pe spate ca sa ma poata privi. M-am ridicat pe perne mai bine, iar el s-a proptit intr-un cot. Degetele mele au cautat prin intuneric intrerupatorul lampii de langa pat.

-          Stiu ca trebuie sa va antrenati si chestii de genul, dar de ce trageti si cu arme? am intrebat.

Desi ochii lui erau obositi si avea cearcane negre sub ei, inca erau frumosi. Verdele ala nu era unul care sa moara asa usor. Era viu si imi facea corpul sa-mi tremure de fiecare data cand ma privea. Era ca un foc grecesc. La inceput am incercat sa-l sting cu apa, lucru care doar l-a alimentat. Acum pun apa pe el intentionat ca sa il mentin viu.

-          Si pentru trasul cu arma iti trebuie antrenament, iubito, a raspuns el.

-          Stiu, dar sunt asa multe bubuituri una dupa alta si mereu ma face sa ma gandesc la Jeremie.

-          Ce am spus noi despre numitul lui? a intrebat Harry, incordandu-si maxilarul.

-          Harry, nu am sa ii spun “boschetar inuman alcoolic care o sa auda de mine dupa ce mor si am sa-l gasesc si am sa-l pun sa mi-o suga, cretin nefolositor si idiot nimfoman”.

-          Limbajul in fata copilului! a spus cu un zambet amuzat.

-          Dar au fost cuvintele tale!

-          Spuse de tine. Imi place cand vorbesti murdar! a spus si s-a aplecat sa-mi sarute buzele.

Harry se enerva mereu cand ma auzea ca ii dadeam un nume celui care a incercat sa ma violeze. Spunea ca il “umanizez”, ce naiba ar mai insemna si asta. De doua saptamani, de cand Harry mi-a spus ca ma iubeste, am mai avut numai doua cosmaruri cu el si un singur atac de panica. Totul incepea sa revina la normal, iar temerile mele au inceput sa fie estompate de iubirea lui Harry care acum era certa. Nu mi-a mai spus-o de atunci, dar era destul pentru mine. Am vorbit despre noapte aia, dar el nu a mai plans. Doar eu aveam siroaie care imi curgeau pe fata si mainile tremurande tinute in palmele mari si ferme ale lui Harry.

-          Ar trebui sa ne culcam. Maine mergem pana in oras cu baietii, iar voi stati aici! a zis el cu un zambet, cascand apoi.

-          Nu imi e prea somn. Stii, faptul ca stau toata ziua intr-un loc nu e chiar obositor, dar foarte plictisitor.