Kol

•Capitolul 14•

                             Poate.

Nu mi-a răspuns la întrebare,a lăsat-o să se risipească în aer iar eu nu am mai insistat fiindcă a mers la baie. Nu știu dacă pot spune că am emoții,fiindcă nu ar trebuii să am,de ce aș avea? Doar sunt în tricoul șefului meu,în patul lui și l-am văzut la bustul gol de două ori deja. Îmi pun mâinile în cap și râd ca o proastă.
-Eliza,termină.
Nu funcționează.
-De ce zâmbești? Doar nu îl placi,nu?
Poate.
-Știi că nu aveți șanse,nu?
Niciodată nu se știe.
Discuțiile cu mine sunt un obicei ușor de a mă ajuta în luarea deciziilor sau în a mă hotărî ce îmi doresc mai mult. Problema e că nu le pot avea în gând. Din fericire,Kol iese din baie și discuția cu mine se oprește.
-Ai nevoie de ceva?
-Nu,nu. Mulțumesc.
Face stânga și se așează din nou pe canapea.
-Ai o bibliotecă frumoasă. Ai citit toate cărțile de acolo?
-Mulțumesc,și da. Preferata mea a fost,,Mandrie și prejudecată"
-Asta e și cartea mea preferată. Am citit-o acum doi ani,și de atunci am reluat-o de trei ori.
-Ultima dată când am citit-o a fost acum o lună,cam așa. Cititul mă ajută..-
-Să mă relaxez.
-Exact.
-Am și filme într-o parte a bibliotecii,dar poate nu ai observat.
-Serios? Te uiți des la filme?
-De câte ori am ocazia. Încerc să am mai mult timp liber pentru mine. Tu? Ai un talent ascuns?
-Păi.... Desenez.
-O,serios? Și te pricepi?
-Toată lumea se pricepe prin simplul fapt că poate ține un creion în mână și îi consumă mina pe hârtie. Dacă îmi place și vreau să fac ceva din asta,atunci da.
-Și ce îți place să desenezi cel mai mult?
-Lucruri din imaginația mea,dar și realitate. Îmi place să desenez lucruri care depășesc privirea ochiul uman.
-Ca de exemplu?
-Poate..singura stea din galaxie care are o altfel de strălucire,o strălucire care te face să rămâi fixat pe ea fără să îți iei privirea,dar poate și marginea celei mai abrupte prăpastii cu fiecare piatră ce cade în râul plin cu bolovani,unde curentul taie cu putere apa.Hm...un semn al infinitului prin care stropi de apă coboară încet pentru că le pare rău să îți distrugă creația desenată pe un geam aburit din cauza iernii de afară și căldurii pe care soba o dogoare în cameră.  Sau poate chiar și chipul unei persoane, având fiecare rid,fiecare coș,fiecare cută generată de unirea sprâncenelor,fiecare venă roșie a sângelui ce înconjoară irisul,fiecare pistrui de mărime și formă diferită care doar te face să arăți mai bine și fiecare gropiță din obraji căreia nimeni nu îi poate rezista. Totul în detaliu,nu ca o poză căreia îi adaugi un filtru în ideea că vei arăta mai bine.
-Ai o perspectivă bună, Eliza.
Mi-a zis cumva prenumele?
-Mulțumesc,domnule.
-Îmi poți spune Kol.
Ce se întâmplă?
-Bine,Kol. Dar tu? Ai un talent ascuns?
-Nu.
-Ești sigur?
Mă ridic și merg pe canapeaua vis-a-vis de el.
-Foarte. Nu știu să desenez, sau să cânt.
-Talentul nu înseamnă doar aceste două categorii.
-Atunci ce înseamnă domnișoara Ville?
-Păi,ești șeful acestui hotel imens. Înseamnă că te descurci la calcule și la probleme hotelului.
-Rezolvarea calculelor înseamnă un talent?
Și râde. Din nou.
-Eu nu mă descurc atât de bine,nu orice se descurcă deci asta înseamnă că e un talent dacă ceilalți nu sunt atât de informați și descurcăreți despre și în asta ca tine.
-Bine atunci,am și eu un talent.
-Cu Lili ai vorbit?
-Despre? spune și își ia cana cu ceai de pe masă ducând-o la gură.
-Ieșirea ta de la cină. Ți-ai cerut scuze?
-Ar fii trebuit? și lasă cana înapoi de unde a luat-o într-o poziție perfectă.
-Cred că da.
-Și..cu viața amoroasă cum stai?
Mi se pune un nod în gât în momentul în care îi aud întrebarea și stau fără să zic nimic câteva secunde.
-Ăm...Nu e un subiect puțin mai personal?
-De ce nu vrei să vorbești despre asta? Sau..Ai pe cineva?
Spune și pot să jur că se încruntă și mijește ochii pentru o scurtă privire,pe care probabil nu își dorea să o văd.
-Da. Adică nu. Adică da,nu am pe cineva.
-Mhm.
Își ia din nou ceașca ducând-o la gură dar întrebarea mea îl oprește din a savura o altă gură de ceai de mușețel.
-Dar tu? Ai pe cineva?
-Te referi la o relație serioasă?
Și pune la loc pe masă cana.
-Când ești cu cineva poate fi altfel de relație?
-Depinde.
Serios? Îh.
-Da, mă refer la o relație serioasă.
-Atunci nu,nu am pe cineva.
Ce ușurare.
După asta privirile ni se intersectează preț de câteva minute. Nu e atât de rău pe cât credeam,dar momentul este oprit de bâzâitul telefonului.
-Scuză-mă puțin.
Își ia telefonul și se duce pe terasă însă nu închide de tot ușa și pot auzii ce spune când se enervează.
-Candice! Ți-am zis de atâtea ori să nu mă suni. Ce e atât de greu?
Acum tace și ascultă.
-Îți bați joc de mine?
Din nou nu spune nimic,iar eu mă ridic și mă apropii de terasă.
-Cum să fii ..însărcinată?
Ultimul cuvânt îl zice extrem de încet dar tot îl aud.
Va  devenii..tată? Dar a zis că nu are o relație serioasă! Sau poate a lăsat-o pe fată? Din greșeală dau peste aceași măsuță rotundă pe care se află vaza iar aceasta cade și se sparge. Gest care îl face pe Kol să închidă conversația.
-Ești bine? Ai pățit ceva?
-Ăm...Nu. Adică nu am pățit nimic,sunt bine. Eu trebuie să plec acum,o voi ruga pe Bonnie să vină să strângă cioburile.
-De ce pleci dintr-o dată?
-Ă..sunt obosită. La revedere!
Spun și ies pe ușă,dar,conștientizez că mi-am uitat hainele murdare acolo. Voi venii să le iau când el e plecat. Mi-aș fi dorit să nu aibă pe cineva,egoist,știu.
-Ville!
Ville acum nu mai aude. Poți striga până mâine.
Nu sunt supărată,doar că nu vreau să încep să simt ceva pentru el și apoi bum,se distruge totul. Asta dacă nu e prea târziu.
Intru în lift și când ușile mai au 2cm pentru a se închide,își bagă mâna printre uși intrând în lift.
-De ce ai venit după mine?
-De ce ai plecat așa?
-Ți-am spus,sunt obosită.
-Dintr-o dată? Și mai ales,după ce ai spart vaza de lângă terasa unde vorbeam?
-Da.
-Ce ai auzit?
-Nu am auzit nimic,fiindcă nu e treaba mea să ascult conversațiile altora.
-Ai auzit că e însărcinată,așa-i?
Ușile se deschid în final și nu îi răspund la întrebare că merg spre camera mea.
Intru și când vreau să închid ușa,îmi blochează mișcarea și intră.
-Ce vrei?
Ușor Eliza,nu e iubitul tău.
-Putem vorbii?
Chiar zici că suntem împreună. Zici.
-Ăm...Dar chiar nu avem ce vorbii,fiindcă nu trebuie să îmi explici ceva sau să argumentezi sau orice altceva. Nu trebuie fiindcă nu suntem împreună.
Acum suntem la ușa băii mele și îi arunc o privire spre ușa camerei pentru a îi da de înțeles faptul că imi doresc să plece.
-Ville,nu e cum crezi.
Nu suntem împreună!
-Nu contează dacă e cum cred sau nu,fiindcă nu sunt-
O aud pe mama strigându-mă pe hol și îl trag pe Kol cu mine în baie,în cabina de duș apoi trag perdeaua.
Îi pun mâna la gură ca să nu scoată vreun cuvânt.
-Eliza,scumpo,ești aici?
Nu îi răspund.
-Eliza?
A intrat în baie.
Kol se uită la mine amuzat dar eu dea bea îmi pot stăpânii emoțiile.
Auzim ușa închizându-se,semn că mama a plecat,însă Kol nu are nicio intenție de a pleca.
-Poți să ieși acum.
-Și tu vei rămâne în cabină?
Râde,din nou.
-Poate.

Deci? Ce spuneți? Cum vi se pare?