Kol

•Capitolul 6•

                         Mulțumesc!

Evenimentul înca nu s-a terminat. Lumea tot vine,scaunele goale devin mai puține. Până acum am servit în jur de 7 tăvi cu șampanie în două ore. Pe Kol nu l-am mai văzut. Nici pe Hailey nu am mai vazut-o. Ciudat. În acest moment mă gândesc la un singur lucru,acela fiind patul meu. Mi se închid ochii din trei în trei minute.
-Eliza? Ești aici?
-Sunt aici,Mirabella. Doar că îmi este somn. Foarte somn.
-Nu te-ai odihnit înainte?
-Nu. Am avut treabă.
-Te pot ajuta cu ceva?
-Nu,mulțumesc. Eu ar fii trebuit să te întreb asta. Eu sunt mai mare.
-Dar eu sunt mai energică.
Ce râs colorat are. În ciuda faptului că lucrează aici și nu se joacă cu copii afară,nu e tristă. Zâmbește cu ,,gura până la urechi".
-Eu mi-am terminat programul. Merg să mă uit la desene. Ne vedem mâine?
-Tot aici voi fii.
Mă îmbrățișează strâns și pleacă lăsându-mă singură cu tava plină cu șampanie.
-Desertul va venii în curând iar șeful nu e de găsit. Du-te și caută-l.
-Eu? De ce eu?
- Nu mai pune întrebări care îți pot aduce probleme.
Chelnerul pleacă. Într-un fel are dreptate. Câteodată vorbesc prea mult si fără să fie nevoie. Pornesc în pași rapizi spre hol uitându-mă de Kol.
-Scuză-mă,l-ai văzut pe șef?
- Nu,scuze.
Nu dau de el. După eu voi fii cea care are probleme fiindcă el se ascunde. Intru în sala de ședințe unde o văd pe Hailey,lângă ea fiind cel pe care îl caut disperată.
-Ăm....scuzați-mă domnule,dar este aproape ora desertului.
-Haide Hailey.
Trec pe lângă mine având grijă să nu mă atingă. Probabil se gândeau că am microbi. Nu am. Nu vă speriați. Luminile se sting,aprinzându-se acele lumini colorate,apoi ceața acaparând sala. Fug spre bucătărie pentru că sigur acolo trebuie să fiu.
-Repede! Ia căruciorul cu tortul și du-te!
Cineva mă împinge spre acel cărucior pe care era așezat un tort cu marțipan albastru.
Ies împingând tortul. Lumea nu aplaudă. Nu au o reacție anume. Sunt...neutri. În centru,se află cel care a organizat acest eveniment,această petrecere. Las căruciorul în fața lui, și mă retrag. Dacă fac ceva greșit voi avea probleme și nu îmi doresc asta.
-Mulțumesc ! Vă mulțumesc tuturor pentru faptul că vă aflați aici. Cu toții știți că acest proiect este unul important și sprijinul vostru contează foarte mult.
-Banii mareu sunt un sprijin mare.
O fată. Înaltă,roșcată cu părul creț,ochi verzi și buze subțiri se așează lângă mine.
Mă uit la ea lung. Are o expresie a feței plictisită.
-Așadar,sper să ne reîntâlnim în asemenea situații și să ne simțim bine! Distracție plăcută în continuare!
-Putea măcar să ne mulțumească și nouă.
Are dreptate. Cu toții am muncit din greu .
-Poate a uitat din cauza emoțiilor.
-Pf,te rog. Niciodată nu a mulțumit personalului. Nu mă așteptam să înceapă acum.
-Eu sunt Eliza.
-Bonnie.
-Îmi pare bine,Bonnie.
-Și mie. Nu te-am mai văzut în hotel până acum. Ești nouă?
-Da. Tu? Ești de mult timp aici?
-De două luni.
-Și ce suma ai de alocat?
-Eu lucrez aici din propria voință,ca să spun așa. Nu am altundeva unde să lucrez.
-A... Credeam că ai fost aici în vacanță și nu ai avut bani suficienți.
-Am auzit câte ceva despre asta. De ce? Tu te aflii în situația asta?
-Da. Sunt cu mama aici. Lucrăm împreună.
-Și cât trebuie să lucrați?
- În jur de patruzeci de zile.
- Nu e foarte mult. Am întâlnit persoane care au avut de lucru 90 de zile.
-E ceva.
- De ce se stă și nu se muncește?!
O voce groasă își face apariția în dialogul nostru.
-Ne scuzați domnule.
-Da. Cum zice Eliza. Nu a fost cu intenție.
-Primesc plângeri că oamenii nu au la mese ceea ce își doresc. De ce? Pentru că voi stați în colț și vorbiți. Despre ce vorbeați atât de interesant?
Niciuna nu zice nimic.
-Ascult.
În momentul în care dă cu pumnul în peretele de lângă capul meu tresar. Acest Kol are probleme cu furia.
-Despre eveniment . Și cât de frumos este.
Mă bucur că Bonnie a zis ceva . Eu încă eram speriată. Și nu glumesc.
-Sunt sigur că vă place. Voi nu o să ajungeți la un eveniment de genul ăsta prin alt mod.
Râde. Dar în batjocură.
-Acum. Tu. Vii cu mine.
Mă trage de cămașă doi pași ca să merg mai repede. Îmi e frică de ceea ce va urma.
-Da,domnule. Vă pot ajuta cu ceva?
-Dacă îmi amintesc bine,tu esti cea care dansa pe holul principal,nu?
Încuvințez din cap.
-Și cea care s-a băgat în discuțiile mele,nu?
Încuvințez din cap.
-Iar acum văd că stai la vorbă. Spune-mi,tu de ce ești aici?
-Avem de achitat o sumă.
-Ești din acele cazuri. Și cât timp trebuie să lucrezi?
-Patruzeci de zile.
-Bun. Dacă nu vrei să ai alte necazuri,fă-ți treaba bine. Ai înțeles?
-Da,domnule. Îmi pare rău că v-am creat probleme.
-Vezi? Nu a fost atât de greu.
Îmi dă o șuviță după ureche și pleacă.
-A, și ai grijă, domnișoară Ville.
Să am grijă?La ce?

*
Lumea începe să plece. Este aproape ora 8 dimineața. Kol a urcat la etajului lui,lăsându-ne pe noi să ne ocupăm de invitați.
-Stai putin James. Domnișoară, îmi păreți cam tristă. Vreți să veniți cu mine? Vom crea niște amintiri plăcute,aș putea zice.
-Domnule,sunteți beat. Vă rog să vă retrageți.
-Adică mă refuzi?
-Da domnule. Acum vă rog să plecați. Nu vreau să se ivească alte probleme.
-Pe mine nu mă refuză o chelneriță. Ai înțeles?
-A spus că nu vrea,Eliot.
-Kol? Care e problema?
-Mai bine du-te acasă căci ai nevoie de odihnă și las-o în pace.
-E chelnerița iubita ta,cumva?
-Nu te prostii și pleacă până nu chem paza.
Ăla nu mai zice nimic și se retrage. De ce m-a ajutat?
-De ce m-ai ajutat?
-Poftim?
-De ce ai sărit în apărarea mea?
-Sunt obosit. Noapte bună.
-Mulțumesc!
Strig după el dar nu știu sigur dacă m-a auzit sau nu. Oare când s-a întors de la apartament?

Sper să vă placă acest capitol! (și cartea)
Râd.

(ați văzut ce am făcut mai sus,nu? Nu? Pf...fie. Nu contează)

Ne ,,citim" data viitoare!!!