Kol

•Capitolul 19•

                        Ești uimitoare,Eliza.

-Ești geloasă?
-Ce e cu întrebarea asta?
-E doar o întrebare. Ești geloasă sau nu?
-M-am săturat de ziua de azi. Plec.
Și o iau la pas spre hotel cu el strigând în urma mea. Când nu îi mai aud vocea un suspin imi iese pe gură. De ce am crezut că aș avea șanse cu el? De ce mi-am permis să mă gândesc la el? O lacrimă îmi cade din ochiul drept însă o șterg.
-Ville! Te poți oprii pentru numele lui Dumnezeu?
-Ce vrei? Mă poți lăsa să merg? Sau nici asta nu am voie?
-De ce faci așa? Nu înțeleg.
-Că așa vreau!
-Tu nu ești așa.
-Dar cum sunt șefu' ? Fata aia îndrăgostită peste cap de tine? Proasta care s-a gândit că poate cine știe o să fie ceva între noi? Nu sunt ca celelalte fetișcane care se îndrăgostesc de tine.
-Te-ai gândit că poate o să fie ceva între noi?
De ce am zis asta? În ultimul timp nu mai gândesc.
Grăbesc pasul însă nici el nu se oprește. Se pune în fața mea și nu mă lasă să trec de el.
-Ce vrei?
-Răspunde la întrebare.
-Nu sunt obligată să fac asta.
-Ba da. Fiindcă mă include și pe mine.
-Am spus doar așa. Nu am vorbit serios.
-Nu te cred.
-Nu îmi pasă.
Trec de el în fugă și vreau să traversez strada pentru a nu mai vorbii însă aud un claxon de mașină și închid ochii. Mă simt trasă cu putere și când deschid ochii îi văd expresia feței,ochii negrii ca noaptea,părul scurt,buzele rozalii și moi,maxilarul care îi definește fața perfect. E mai mult decât credeam,încep să vreau mai mult.
-Ville,de ce nu ai grijă ? Mașina aia era să dea în tine!
Mă trage într-o îmbrățișare strânsă lipindu-mă de corpul lui bine lucrat și stăm așa câteva minute.
-Mulțumesc.
-Ești bine?
-Da,nu am nimic.
-Cu mine mergi. Fără obiecții.
-Bine. 
Urc în față și merge mai încet ca atunci când am venit.
-De ce nu ai vrut să răspunzi la întrebare?
-Ă...eu....
-Trebuie să ai un motiv.
-Nu mă simt confortabil să am discuția asta cu tine.
-De ce?
Râde.
-Ești șeful meu și nu ar trebuii să vorbesc despre viața mea personală.
-Nici dacă viața ta personală mă include pe mine?
-Nici.
Râde a doua oară iar eu îmi dau seama de ce am spus.
-Ă,voiam să spun că nici azi nu am avut o zi liberă.
-Îți dau eu o zi liberă și te duc undeva,accepți?
-Unde? Și de ce eu?
-Ville,chiar pui prea multe întrebări.
-Ămm..atunci bine. Accept.
-Bun.
-Asta e o întâlnire?
Nu pot să cred ce tocmai am zis.
-Adică...uite! Asta e o întâlnire? Băiatul nu o ține de mână? Ar trebuii să strig după el să se comporte altfel.
Acum lasă un surâs să îi scape.
-Ai dreptate Ville,unii nu știu să prețuiască ce au lângă ei.
Îh... mie îmi spui.
-Mai avem mult?
-De ce?
-Nu,nimic. Doar am întrebat.
Mor de foame.
-Ai vrea să mergem să mâncăm ceva?
Mai nou citește gânduri?
-Ăăă,nu îmi e foame.
-Eu cred că îți e. Oricum îmi e mie,așa că mergem.
Ce bine.
-Unde mergem?
-Acum te scot eu la masă,data viitoare tu. Așa că acum mergem într-un loc care e pe gustul meu.
Bună idee.
-Ok,iar mâine mergem într-un loc ales de mine.
-S-a făcut.
Nu mai merge cu mașina mult timp și ajungem la destinație. Un restaurant,din ce văd aranjamentele,elegant. Mă ajută să cobor și ne îndreptăm spre intrare.
-Îți place? spune și ne așezăm la masă.
-E...pretențios pentru gusturile mele. Nu prea am fost în locuri de acest gen.
-Poate o să îți placă pe parcurs. Până atunci,comandăm?
-Stai să mă descid. 
La ce să mă decid fiindcă toate mâncărurile sunt străine mie. Dar văd din fericire paste Carbonara așa că asta decid să imi comand.
-Hai să ne mai cunoaștem puțin. Cum ai ajuns aici?
-Nu sunt atât de multe de spus ca despre tine dar tot o să îți spun dacă vrei. Locuiesc în Broken Hill,tatăl meu ne-a părăsit pe mama și pe mine acum ceva timp iar acea perioadă a fost foarte grea pentru noi. Am ajuns aici datorită mătușii mele. A venit în vizită și a spus că mergem în vacanță câteva zile,dar din păcate a înțeles greșit. Masajele,room service-ul,piscina nu se includeau în preț. Și cum nu am avut bani suficienți la noi,a fost nevoie ca eu și mama să lucrăm. Mătușa mea trebuia să plece în Franța.
-Mă bucur că nu ați avut bani suficienți la voi,așa te-am întâlnit.
Un zâmbet îmi apare pe față uitându-mă în altă parte dar nu la el.
-Iar tatăl tău? De ce v-a părăsit?
Iar zâmbetul dispare.
-Ne-a părăsit acum 4 ani,într-o zi a spus că merge să îi cumpere mamei un cadou însă nu s-a mai întors. Atunci mama nu lucra fiindcă nu a lăsat-o tata,așa că a fost greu pentru noi. Foarte greu.  Săptămâna asta ei ar fi aniversat douăzeci de ani de căsătorie,însă cred ca o să merg cu mama în oraș ca să o fac să uite.
-Dar tu? O să uiți?
-Nu contează,contează ca mama să nu fie tristă.
Îmi cade o lacrimă dar o șterg repede,însă observă. Mă ia de mâna stângă .
-Nu trebuie să fii tristă,dacă nesimțitul ăla v-a părăsit,crede-mă că nu vă merita.
-Mulțumesc.
Ne uităm unul în ochii celuilalt,iar el se apropie de mine încet. La fel fac și eu,iar când mai aveam câțiva centimetri între noi,apare chelnerul.
-Comanda dumneavoastră.
Kol se retrage și își drege glasul.
-Mulțumim.
-Să aveți poftă.
Acum plecă chelnerul. Dea bea acum.
-Dar tu? Ce îmi mai poți spune despre tine? Înafară de de ce scrie în ziare.
-De când eram mic și vedeam cum conduce tata hotelul ăsta,mi-am dorit să fac și eu asta într-o zi. Așa că acum îmi îndeplinesc dorința.
-De ce nu ai pe nimeni?Ți s-a întâmplat ceva asemănător cum mi s-a întâmplat mie cu tata?
-Da.Doar că persoana aia a fost iubita mea.
De ce am pus întrebarea aia?
-S-a întâmplat acum doi ani. Noi aveam o relație extrem de bună,eram prieteni,iubiți, când aveam probleme fiecare știa pe cine să sune când avea nevoie de ajutor. Mergeam în călătorii aproape în fiecare weekend. O iubeam mai mult ca orice,nu îmi puteam lua ochii de la ea,o frumusețe rară și credeam că și sufletul era la fel,însă s-a dovedit că m-am înșelat.
-Ce s-a întâmplat?
-M-a înșelat cu cel mai bun prieten din copilărie.
Furculița îmi cade din mână. Probabil din cauza asta e Kol atât de dur acum,a suferit prea mult în trecut.
Mă ridic și merg lângă el luându-l în brațe. Apoi îmi iau un scaun și mă pun lângă el.
-Cum ai trecut peste asta?
-Foarte greu,și încă nu mi-am revenit. Am suferit doi ani,și încă rana nu s-a închis complet.
-Nu a fost vina ta, iar dacă ea te-a înșelat înseamnă că e o ratată. Nu te merita.
-Sunt șeful tău,e normal să zici așa. Dar cine știe ce îți trece prin cap.
-Eu nu mint. Nu am mințit niciodată.
Râde.
-Serios. Nu am motive să mint,doar cele care duc într-o direcție bună,cum ar fii o surpriză.
-Și cum ai rezistat cu suferința provocată de tatăl tău fără să devii rece și dură?
-Nu știu,așa sunt eu. Privesc partea bună a lucrurilor.
-Ești uimitoare,Eliza.

****
Mulțumesc pentru voturi și mă bucur că îmi scrieți și comentariii!!!!! Sper să vă placă !!!!!