Scintilla | Jjk&Kth [română]

☪️ 11

"Știu Kookie, copii ăștia sunt destul de iraționali." îi spune Taehyung iepurașului plușat, care se afla pe bancă, lângă el. Lacrimi se aflau în ochii săi, aceștia devenind sticloși și roșii.

"Hei prietene" a spus o voce familiară în timp ce persoana se așeza lângă Kookie. Taehyung și-a ridicat privirea de la iepurașul plușat, iar ochii i s-au mărit la vederea băiatului care stătea lângă el.

"Jungkookie!" a strigat el entuziasmat, ridicându-se în picioare pentru a-l îmbrățișa. Jungkook a ridicat repede băiatul în poala sa, lăsându-l pe Taehyung să îl îmbrățișeze strâns. Gândurile îi traversau mintea în timp ce Taehyung se juca cu nasturii tricoului său sau își trecea degetul de-a lungul claviculei sale, chicotind; nu te atașa.

Jungkook la dat jos repede din poala sa, conducându-l de la locul de joacă înapoi la spital. Taehyung a bătut din palme entuziasmat când Jungkook i l-a arătat pe Kookie și a îmbrățișat jucăria.

"Jungkookie?"

"Hm?"

"Kookie îmi aduce aminte de o veche pisicuță, pe care am primit-o de la mămica. J-Jungkookie ̶-̶ îmi v-vreau p-pi-pisicuța înapoi," a suspinat Taehyung încet, acoperindu-și gura cu mânecile bluzei.

"Nu ajunge Kookie?" a întrebat Jungkook panicat în fața băiatului care acum plângea, micuțul strângându-și hanoracul în pumni de parcă viața sa depindea de asta.

"Pisicuța m-mea!" aproape a strigat Taehyung, Jungkook fiind nevoit să gândească rapid și să îi acopere gura cu mâna. Suspinele băiatului se auzeau acum înăbușit în palma lui Jungkook. Până când a lăsat afară un plânset disperat, mușcând pielea din fața dinților săi.

"Ow, fuck!" a înjurat Jungkook retrăgându-și mână și ridicând băiatul din nou, așezându-l în poala sa, frecându-i corpul gentil și lovindu-l ușor pe spate. Taehyung încă plângea ca un om bolnav.

"Shh, sh, sh," a frecat Jungkook spatele îngust al lui Taehyung, și cumva a părut să meargă, un mic sughiț părăsind buzele băiatului în locul unui suspin violet.

Taehyung s-a arătat interesat de tricoul lui Jungkook, mestecând decolteul acestuia, unde a început să se formeze o pată umedă.

Doctorul a întrerupt scena, nejudecându-i pe cei doi sau situația lor. Pur și simplu nu îi păsa.

"Jeon Jungkook?"

"Da, sunt eu."

Doctorul a oftat, răsfoind foile pe care le avea în mână și citind primele cuvinte. "Jae Jungkook, fratele tău. I-am făcut un tratament pentru leucemie astăzi, se pare că a început să îi cadă părul, are deja o parte cheală în spatele urechii. Deoarece se poate transmite în familie, am dori să
facem un test pentru a vedea dacă ai vreun tip de cancer, dacă e în regulă. Lui Jae îi merge bine, ne așteptăm la o recuperare completă cât mai curând."

Jungkook expiră adânc, fără să aibă idee că își ținuse respirația.

"D-da, în regulă. "

Jungkook a rămas fără cuvinte, prea fericit că Jae era bine și în viață. Avea nevoie ca Jae să supraviețuiască, pentru Jae, pentru tatăl său, pentru el.

"Jungkookie,
ce e
lue-cee-mia?"