Scintilla | Jjk&Kth [română]

☪️ 13

"Bine! În regulă, în regulă. Scuze." Asistenta și-a ridicat mâinile învinsă, dându-și ochii peste cap în timp ce ridică un clipboard plin cu informații despre Jae. A frunzărit peste ele, ca și cum ar fi încercat să pară ocupată pentru ca Jungkook să nu o confrunte din nou în legătură cu lovitul lui Taehyung. În ochii săi credea că nu a făcut nimic greșit.

"În regulă, Jae. Trebuie să plec acum. Ne vedem curând, bine?" i-a spus Jungkook micului băiat, a cărui fața s-a conturat în una tristă. "Nu p-pleca, Jungkookie," l-a rugat el, apucând plapuma în pumni, plângând, lăsând afară un sughiț.

"Îmi pare rău, Jae. Trebuie să plec acum. Rămâi puternic, bebe." i-a spus copilului, "Trebuie să îl duc pe Taehyung într-o casă înainte să hoinărească din nou. " Jae a chicotit auzind asta, ștergându-și lacrimile cu dosul pălmii. I-a făcut cu mâna, apoi s-a afundat înapoi în patul său de spital, uitându-se la desenele de copii care rulau.

-

"De ce suntem încă aici?" a întrebat Taehyung, încrucișându-și mâinile la piept în timp ce luna începea să se arate pe cerul întunecat. Taehyung cel mare decisese să facă o vizită. Nu e ca și cum pe Jungkook îl interesa care dintre ei era aici. Pentru el era în regulă cu oricare dintre ei. Părea să îi placă mai mult Taehyung mare, oricum.

"Spitalul are artificii în fiecare noapte. Mă gândeam că am putea să le vedem, doar dacă vrei, bineînțeles," a început Jungkook, stând cu picioarele încrucișate pe capota mașinii sale, cu Taehyung în spatele său.

"Sunt speciale pentru tine?" s-a întors Taehyung, pierzând primul artificiu albastru, care s-a ridicat spre cer și a explodat într-o pată strălucitoare, căzătoare de culori. Jungkook a încuviințat, și a simțit o mână odihnindu-se pe genunchiul său. A lui Taehyung. Era un gest blând, ceva care îl liniștea.

"Atunci le vom privi," a spus Taehyung, urcându-se și el pe capota mașinii. Stătea cu un genunchi îndoit, în timp ce celălat picior se afla sub cel îndoit. A suflat, privind cum fumul alb dispărea pe cerul negru.

Un artificiu mov și-a luat zborul, explodând într-un spectacol de culori minunate. Oamenii se adunaseră lângă spital pentru a le vedea. Toate acestea îl uimeau încă pe Taehyung. I-a plăcut artificiul drăguț, mov, cel mai mult, dar a încercat să își stăpânească dorința de a fi mic. Voia să alerge cu un artificiu în mână ca acei copii, dar a stat lângă Jungkook, o mână masând genunchiul acestuia.

Jungkook s-a întors către el, puțin surprins. Chiar atunci, un artificiu galben a explodat, făcând cerul să pară plin de stele. Taehyung i-a spus repede, "Scuze, copiii aceia de acolo mă fac să vreau să-"

Jungkook a încuviințat. "Am înțeles. Va ajuta să îți oprești dorința?" Taehyung s-a uitat la băiat cu sinceritate. A încuviințat tremurător, simțind toate tipurile de vinovăție traversându-i prin vene.

"D-dar nu vreau să îți stric spectacolul de artificii," a început Taehyung, dar Jungkook l-a oprit imediat. A simțit nevoia de a se opri din a-l face să se îngrijoreze atât de mult în legătură cu asta.

"Uite, le-am văzut de atât de multe ori, nu va durea să pierd un spectacol," l-a asigurat Jungkook, ducându-l pe Taehyung la mașina sa și conducând până la apartamentul său într-o tăcere confortabilă. Nu trebuia să se spună nimic neapărat. Nu le lipsea comunicarea, erau doar nesiguri în legătură cu ce să spună.

"Mulțumesc, Jungkook."

"Cu plă-"

"Oh Doamne! L-am lăsat pe Kookie acolo!"

a/n: o nu, Kookie