☪ 8

637 96 4
                                    




"Jae nu ne lasă să îi dăm medicamentele decât dacă îl ții de mână." i-a spus doctorul lui Jungkook prin telefon, dar acesta s-a întors imediat auzind un zgomot. Jimin și-a scăpat trusa de prim-ajutor pe jos în timp ce copilul pe care îl îngrijise înainte s-a îndreptat spre coșul de gunoi și și-a dezlipit pansamentele. Le-a aruncat în coș și și-a trecut mâna prin păr.

Taehyung l-a privit pe Jimin, o grimasă apărând pe buzele sale. Și-a pus mâna pe gât, încercând să calmeze pielea fierbinte.

"Ce? Sunteți și voi doi ca ei? Toți îl iubiți pe Little Tae, și când lucrul adevărat vine, toată lumea fuge. Voi sunteți doar alt caz, bănuiesc. Îmi sun mama." Taehyung a luat un telefon și a formulat numărul temut, ținându-l lângă urechea sa, acesta sunând de câteva ori. Cel puțin nu putea simți două perechi de ochi ageri ațintiți asupra acțiunilor sale ca un șoim, l-ar fi făcut să se simtă incomod, asta dacă nu era deja.

"Mamă?" Pauză. Maxilarul lui Taehyung cade, iar băiatul încuviințează chiar dacă femeia nu îl poate vedea. A lăsat telefonul jos încet, pentru a închide; femeia i-a explicat că tot nu își voia fiul, mare sau mic. Cu toți ochii ațintiți asupra sa, Taehyung s-a îndreptat spre canapea și s-a așezat.

"Ce? De ce te uiți la mine?" a izbucnit Taehyung la Jimin, care s-a întors repede cu spatele si și-a luat trusa de prim-ajutor de jos. Taehyung și-a aruncat hanoracul pe care îl purta, și a rămas într-un tricou negru, cu pantaloni largi negri. Arăta mult mai în vârstă fără hanoracul său roz.

Taehyung și-a aruncat articolul de îmbrăcăminte lângă el, ciufulindu-și părul și oftând. Jungkook a decis să investigheze situația și s-a îndreptat spre băiat, ghemuindu-se și el.

"Îmi place de tine în mod normal, Tae."

Taehyung s-a uitat pentru un timp la el cu o sprânceană ridicată, dar și-a dat ochii peste cap.

"Oprește-te din a folosi rahaturi de copii mici cu mine și nici nu anunța o minciună cu voce tare, te face să arăți rău. " l-a sfătuit Taehyung, adâncindu-se mai tare în canapea.

"Bine, în regulă. " Jungkook s-a ridicat, încrucișându-și mâinile la piept. "Ce ai de gând să faci? Huh? Vreo metodă de a ajunge acasă?"

"Ce acasă?"

Jungkook a rânjit. "Bine zis."

"Deci, vreun plan de a merge - oriunde?"

Taehyung a clătinat din cap, privirea sa urmărind-o pe a lui Jungkook. L-a privit.

"Atunci ar trebui să vizităm pe cineva pe care iubesc mult. Se pricepe la a face oamenii morocănoși fericiți din nou, va funcționa și cu tine. Sunt sigur de asta."

Scintilla | Jjk&Kth  [română]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum