Scintilla | Jjk&Kth [română]

☪️ 19

-

Hoseok mânca cereale cu lapte, jucându-se cu mâncarea, mișcând cerealele cu lingura. Și-a așezat bărbia în palmă, fixând cu privirea iepurașul de pluș de pe cealaltă parte a mesei, cu piciorul încă ars. Taehyung dormea, deci Hoseok trebuia să o termine cu iepurele. S-a ridicat de pe scaun și a vărsat laptele în chiuvetă, așezând mai apoi farfuria în același loc. S-a întors lângă masă și a luat iepurele șchiop, o bucată de căptușeală pufoasă căzând din piciorul ars al acestuia.

L-a dus în camera sa, așezându-l pe pat în timp ce căuta un pluș vechi de al său. Unul pe care l-a păstrat. A găsit doar un câine roz de jucărie. A dus ambele jucării în bucătărie, așezându-le pe masă. Decisese că dacă voia să fie prieten cu micuțul, trebuia să facă pace, nu război. A scos un cuțit de bucătărie și a tăiat piciorul sărmanului câine roz.

"Asta va merge."

-

Jungkook plângea, ștergându-și lacrimile cu palma. A privit înspre doctor, care doar și-a predat buzele împreună și a ridicat din umeri, cu un clipboard în mână. "Nu mai putem face nimic, deja ai confirmat că nu îți permiți să îi mai plătești tratamentele. Prin urmare, singura opțiune e să îl duci acasă și să îl lași să se stingă acolo." I-a spus el din nou, de această dată mai încet. "Asta dacă nu găsești un tratament contra cancerului mai ieftin. Nu știu ce să îți spun."

Jungkook nu a răspuns, respirația sa fiind prea sălbatică, lipsită de control pentru a putea face ceva în privința asta. Și-a mușcat degetul, pentru a opri rușinoasele suspine care i se strecurau printre buze. "Ț-Ț-iam spus, i-am promis tatălui meu că îl voi salva, cu voia lui." A exclamat el aproape sigur pe sine. "Poți să mă ții minte, și putem să îl transportăm pur și simplu într-un alt spital, corect? Jae nu poate muri atât de tânăr, vrea să mai facă atât de multe! Știi cât de greu e să îl minți, să îi spui că se va face bine curând, și să îi spui că va ieși din camera de spital chiar mai curând! Ai idee cât de mult mă rupe în bucăți, când îmi văd ultimul membru al familie rămas murind în fața ochilor mei?"

"Ți-am spus deja, nu pot—"

Jungkook s-a îndepărtat, nemaifiind dispus să asculte nonsensul doctorului. Era rezonabil să muți pacienții într-un spital apropiat; și totuși, doctorul era orice dar nu rezonabil. S-a îndreptat înspre camera lui Jae, deschizând ușa încet și privind băiatul dulce care îl privea înapoi cu ochi mari, prins cu garda jos. A chicotit, în timp ce Jungkook se apropia năuc.

"Iți vine să crezi, Kook! Sunt vindecat! Mă lasă să plec din acest loc. Voi putea în sfârșit să mă joc cu tine, să alerg prin jur, să joc tag și—"

Jungkook nu îl mai asculta, privind fix peretele de spital alb, o tăcere nemișcată rezonând în mintea sa. Și-a simțit inima tremurând și spărgându-se. S-a simțit ca și cum o greutate a fost ridicată, dublată, și trântită înapoi pe umerii săi slabi, patetici, abia stabili. O simțea, în viitorul apropiat, se vedea pe el prăbușindu-se. Știa că în momentul în care îl va aduce pe Jae acasă, nu va simți nimic altceva decât vinovăție pură. Îi venea să strige, să-i spună fericitului băiat adevărul. Îi venea să îi strige în față cât de trist și stresat era, dar Jae nu ar fi putut să înțeleagă tot, nu ar fi putut să proceseze ceea ce simțea el. Jungkook doar a inspirat adânc.

"Da, Jae, va fi distractiv. Abia aștept să fac toate astea cu tine."

-

t/n: hi