Scintilla | Jjk&Kth [română]

☪14

"J-Jungkookie," a gâfâit Taehyung, lacrimile începând să se formeze în ochii săi deja. "T-trebuie să mergem înapoi-i" a început el, lacrimile rostoglindu-se pe obrajii săi în timp ce Jungkook a oftat. Un suspin a scăpat printre buzele separate ale lui Taehyung, el zbătându-se în scaunul său, mâna sa lovind geamul. Acum nu era sigur dacă plângea din pricina durerii din degetul său sau din cauză că l-au uitat pe Kookie în camera de spital a lui Jae.

"Shh, e în regulă, micuțule om." Jungkook a luat o curbă în formă de "u" în trafic, care deși nu ilegală, era totuși periculoasă. Clanxonatul furios al mașinilor dovedea asta. Jungkook, odată ce a ajuns în rândul rapid, conducând înspre spitalul de sticlă albastră fumurie, și-a pus mâna pe coapsa lui Taehyung, care se tot mișca, încercând să îl calmeze. A apăsat ușor, încercând să îi transmită să se oprească din lovit sau ar putea face accident.

Jungkook era un șofer bun, și a avut de a face cu o mulțime de haos până acum, dar niciodată atât de haotic. A oprit în parcarea hotelului, iar Taehyung încerca deja să deschidă ușa. "D-deschide-o Jun-ngookie!" Aproape a strigat el, iar Jungkook a deblocat ușa. Taehyung a ieșit din mașină abrupt și a fugit direct înspre ușile spitalului, aproape împedicându-se de o denivelătură de pe stradă.

"Woah, woah, dulceață mai încet!" a strigat Jungkook după el și a sprintat, ajungându-l cu ușurință din urmă.

-

Taehyung bătea în ușă, un portar așteptându-l deja de cealaltă parte a ușii. Jungkook se uita aproape cu amuzament. "Taehyung, nu au închis. Haide acum prietene, spitalele nu închid. "Jungkook a apucat mâna băiatului care jelea și l-a tras după el la femeia de la biroul din față. Oamenii se uitau la Taehyung și Jungkook ciudat în timp ce Taehyung își ștergea ochii cu mâneca, trăgându-și nasul.

Femeia s-a uitat imediat în sus, încruntându-se la vederea lui Taehyung, care părea să plângă incontrolabil. Jungkook a mers înspre ea, trăgându-l pe Taehyung după el. "Căutăm un iepuraș de pluș, uhm- prietenul meu l-a pierdut aici. Poate e la obiecte pierdute?" Jungkook s-a uitat la cutia mare așezată pe birou, unde, desigur, urechea unui iepuraș gri ieșea mândră din aceasta.

"Ah, da. O asistentă a adus unul, e cel mai adorabil obiect posibil, ne întrebam cine l-a pierdut! Mă bucur că și-a găsit posesorul, ce frumusețe!" Femeia s-a întins înspre cutie și a recuperat iepurașul, dându-i-l lui Taehyung, care a luat plușul zâmbind acum și l-a îmbrățișat. 

"În regulă, noi vom pleca acum, după-amiază frumoasă," a oftat Jungkook, mergând din spital spre mașina să, ținându-l de mână pe Taehyung.

-

Jungkook s-a trezit în apartamentul său, pe canapea. Îl adusese pe Taehyung la apartamentul său, decizând că îl va duce înapoi la creșă, obosit să îngrijească această scumpete, care putea fi totuși puțin năzdrăvană uneori. Lui Jungkook nu îi plăcea să vorbească asta, dar abandonase liceul când aflase diagnosticul fratelui său, și s-a angajat. Jin îi strecura întotdeauna bani suplimentari pentru tratamente, și în curând va avea două joburi part-time. A participat deja la alte două interviuri, și spera să fie sunat înapoi. Să îl păstreze pe Taehyung cu el ar fi stupid, băiatul necesita o mulțime de energie și atenție, pe care el nu i le putea dărui cu modul în care mergea viața sa.

Cea mai bună opțiune era să îl lase să trăiască cu Hoseok. Oricum, Taehyung îl plăcea în mod clar, deci nu îl va urî. Era schimbul perfect, iar lui Jungkook nu îi va lipsi micuțul, va trece peste absența sa.

Cel puțin credea că o va face.