Jungkook a pus pisicuța de jucărie în buzunarul hanoracului său, urcând treptele de piatră. Zâmbise când văzuse pisicuța stând acolo, l-a făcut să se gândească la frații săi, și la cum își dorea să îi facă fericiți. Totuși, fața lui Jungkook nu arăta nicio emoție, deși în mintea sa era fericit; nu ar fi arătat niciodată asta.
A găsit ușor spitalul, care era aproape în întregime din sticlă. Clădirile ca acesta erau prea extravagante și strașnice pentru el. Nu trăise niciodată în partea bogată a orașului, ci cu tatăl și frații săi. S-au mutat constant sperând la o viață mai bună, până când tatăl său a devenit atât de bolnav, încât a fost nevoit să meargă la spital. Jungkook a zâmbit; trebuia. A arătat emoție brută, până când tatăl său a murit, cu cancer la creier. L-a durut atât de mult încât a învățat să nu se mai atașeze de nimeni, pentru că pur și simplu îi va pierde.
Jungkook a trecut chiar pe lângă doamna de la biroul din față. Era un vizitator regular aici. A traversat în jos pe lângă rândul de camere, care semănau cu celulele din pușcărie, chiar mai rău. S-a oprit în fața unei uși pe care era atârnat un semn: 'Jeon Jae'. A împins ușa, inima sa spărgându-se la vederea imaginii din fața sa. Jae avea șase ani, doar șase, și se lupta cu leucemia. Jungkook l-a trezit cu blândețe, punând pisicuța în poala lui.
Băiatul a tresărit la contactul necunoscut, dar se ridică ușor. Mâinile i-au coborât în poală, cu un zâmbet luminos pe față, în timp ce se uita la Jungkook cu adorație.
"Mulțumesc, Kookie!" a chicotit Jae, îmbrățișând băiatul rapid, înainte să se lase din nou printre pături.
"Cum merge tratamentul?" s-a interesat Jungkook, o încruntătură luând locul buzelor sale ușor ridicate a zâmbet. A lovit ușor piciorul lui Jae, care privi în sus cu entuziasm.
"Doctorul a spus că am o șansă Kookie, dar spune că s-ar putea să nu-"
"Nu te gândi așa, Jae," îl instruiește Jungkook, încercând să mențină băiatul fericit. "Trebuie să plec la muncă. Voința tatălui scade tot mai mult și nu îi pot cumpăra medicamente fără să muncesc."
"Bine, d-dar- vino înapoi, am un alt tratament astăzi," l-a informat Jae, iar Jungkook a încuviințat.
Și așa, Jungkook a plecat de la spital, probleme necunoscute încă aflate nu foarte departe.
CITEȘTI
Scintilla | Jjk&Kth [română]
Hayran Kurgu- Scintilla; o mică urmă sau scânteie de o anumită calitate sau sentiment a scintilla of sadness - vkook little space~ Toate drepturile îi aparțin lui @-irresistaeble All rights reserved to @-irresistaeble