Scintilla | Jjk&Kth [română]

☪10

"Jungkook! Sunt atât de fericită că ești aici, Jae nu ne lasă să îl atingem până când ajungi, ține-l de mână și- erm? El cine e?" Asistenta a părut să toarcă la vederea lui Taehyung, care își aruncare hainele copilărești și le înlocuise cu altele mai potrivite, mai întunecată, aranjându-și părul într-o parte și ținând aproape totul. Și-a adăugat și piercing-ul pe buză, părând o persoană cu totul diferită.

Jungkook s-a întors și s-a uitat la asistentă, care își învârtea șuvițele în jurul degetelor. Aproape s-a înecat văzând imaginea, dar a răspuns "Prietenul meu."

"Atunci poate aștepta afară." i-a informat asistenta așezându-se chiar lângă Taehyung, care își dăduse ochii peste cap și se așezase pe o bancă aflată chiar lângă camera de spital. Jungkook a pufnit și i-a urat băiatului noroc în gând înainte să intre în încăpere.

-

Să spui că Taehyung începea să fie deranjat de această disperată, lipicioasă fată nu era suficient, asistenta încercase să facă rost de numărul său de telefon încă de o oră, de când Jungkook dispăruse în spatele acelei uși. Era o adevărată tortură, Taehyung voia doar să se ghemuiască lângă "Kookie" și să o considere o zi încheiată.

Asta a fost când micul Taehyung a avut șansa să apară. Nici măcar nu a mai ascultat asistenta când a plecat în căutarea lui Jungkook sau a lui Woozi. Asistenta a alergat după el și l-a prins de mână, chicotind nerăbdătoare. "Îți spuneam o poveste și pur și simplu ai plecat, e totul în regulă?"

Taehyung s-a întors către ea, cu tricoul în gură, o pată umedă înconjurând locul în care buzele sale au făcut contact cu materialul. "Necunoscut! Nu ești mama mea, nu ești tatăl meu!"

"Woah, woah, calmează-te." Asistenta i-a apucat umerii, încercând să îl calmeze, dar asta doar a înrăutățit situația. Băiatul s-a desprins din strânsoarea ei și a început să alerge în jos pe coridor, strigând cât putea de tare. Gâtul său durea, umerii său aveau urme de la unghiile femeii, și era speriat. S-a îndreptat în fugă spre ieșire, ținându-și iepurașul ușor cu degetele, alergând la viteză maximă.

-

"Uhm- Jungkook. Prietenul tău a părăsit spitalul acum 10 minute." l-a informat asistenta, cea care l-a făcut pe bărbat să plece în primul rând. "Era atât de calm, și apoi deodată a început să se comporte ca un copil, cred că a ieșit să ia o gură de aer sau ceva."

Jungkook i-a spus lui Jae să își termine tratamentul singur, făcându-l pe cel tânăr să plângă, trist și îngrijorat. Dar Jungkook a plecat oricum, nu putea să îl lase pe Taehyung să iasă de sub protecția sa. A început să alerge în direcția indicată de asistentă, izbind cu palmele ușa ieșirii de urgență și fugind în jos pe o alee lungă, încercând să ghicească unde ar putea merge Taehyung.

A fost ca un semn, un loc de joacă mare în depărtare. Jungkook aproape a pufnit când a văzut copilul care arăta aproape matur stând pe o bancă din apropiere.

"Bineînțeles că ar fi aici."

a/n: aha, am revenit