Până ne vom reîntâlni. {H.S}

6.Somn scurt & cafea buna.

Vine un moment in viata cand in tine se da o batalie, o batalie intre inima si creier, nu stii cum sa reactionezi, ce sa faci, de cine trebuie sa asculti. Ti-ai asculta inima, dar frica te cuprinde, frica de a iubi, de a pune suflet acolo unde stii ca nu ti-ar fii rasplatita iubirea, frica de a te sprijini de cineva, de a depinde de el trup si suflet, frica de a fii parasit de persoana care inseamna totul pentru tine, mai pe scurt, frica de a pierde tot ce iubesti si tot ce vei iubi vreodata. Dar ti-ai asculta si mintea, vocea ratiunii, care iti spune tot ceea ce vede clar. Si parca ai vrea sa renunti, dar atunci simti cum ceva te apasa in piept, pe inima, uneori o durere, alteori doar tristete, si apar intrebarile care nu ne dau pace, care ne fac sa ne pierdem increderea in noi insine, care ne fac sa credem ca nu suntem buni pentru nimeni fiindca tocmai am fost parasiti de cineva, de acel cineva care era tot ce aveam nevoie. Pe care dintre ele ar trebuii s-o ascult? Sa-mi ascult vocea inimii care-mi spune ca incep sa am sentimente pentru un baiat pe care d-abia il cunosc si sa merg pe mana ei? Sau sa ascult vocea ratiunii care-mi spune ca totul e doar de moment, nimic de viitor, si ca pentru mine e doar o pierdere de timp si sentimente, iar pentru el o distractie? Sunt prinsa intre ciocan si nicovala.
Dupa nenumarate lovituri cu pumnul in volan, lacrimi si contraziceri cu mine insami am reusit sa-i povestesc prietenei mele, Emma, ce s-a intamplat intre mine si Harry de cand ne-am cunoscut si pana acum. I-am povestit cum mainile lui se potriveau perfect pe corpul meu sambata seara in club, cum a intrerupt sarutul meu cu Mike si cum mi-a spus ca sunt in mintea lui. Vocea lui groasa si putin ragusita din cauza tigarilor se repeta la nesfarsit in capul meu, aproape intorcandu-ma acolo pentru a-l mai auzii odata spunandu-mi cuvintele care-mi provoaca fluturi in stomac. *Tu, tu esti in mintea mea.*
In masina predomina linistea, niciuna dintre noi nu scotea o vorba, singurul zgomot din masina fiind modul in care respiram. Stateam cu privirea pe geam, uitandu-ma in jur la strada slab luminata de cateva felinare pe care ne aflam, asteptand ca Emma sa-mi spuna ceva, fiindca trecuse ceva timp de cand am terminat mica mea poveste, iar ea nu-mi raspunse in niciun fel.
Gandul ca m-ar judeca pentru ceea ce am facut ma omoara si ma face sa regret ca tocmai i-am spus ce batalie se da in mine, tacerea ei ma omoara. Cand vad ca tot nu are de gand sa-mi spuna ceva, bag cheile in contact pregatita sa plec si sa meditez la ce s-a intamplat, insa ii aud glasul micut atunci cand vreau sa apas acceleratia.
"Te indragostesti, Jess. Am stat si m-am gandit la ce mi-ai spus, felul in care vorbesti despre el, modul in care iti sclipesc ochii cand ii pronunti numele, nu conteaza ca-l cunosti de putin timp, inima ta vrea sa-l cunoasca si mai mult. Stiu ca intre tine se da un razboi acum, iar tu nu stii ce sa alegi, dar cand inima isi doreste ceva, ascult-o, fara sa o intrebi ceva. Cand inima e ranita incearca sa o intelegi si sa faci tot ce iti sta in putinta sa nu o faci sa planga, si chiar daca o va face, tu doar sa-i stergi lacrimile. Nu te teme de ce va fii, fiindca in momentul de fata asta e ceea ce tu iti doresti. Cand nu stii ce sa faci, imagineaza-ti lucrul ala deja facut, gandeste-te cum va fii, nu spun sa nu iti asculti si ratiunea, dar nici ea nu stie ce se va intampla, ea iti spune doar ce vede pe moment, decat sa regreti ca nu s-a intamplat nimic, mai bine sa iti para rau ca nu a fost sa fie. Da-i inimii tale o sansa, nu o dezamagii, Jessica Wilde."

"Wow, ma temeam de reactia ta atunci cand nu ai spus nimic, am crezut ca o sa ma judeci, ca o sa-mi spui ca e gresit tot ce am facut, ma omora faptul ca nu imi spuneai nimic, dar acum ai tinut un discurs de toata frumusetea, bun de marile piese de teatru. Te-ai gandit vreodata sa devii o actrita?" Discursul Emmei m-a lasat fara aer, nu stiu de unde a scos toate cuvintele astea, cateodata ma simt de parca nu as cunoaste-o indeajuns de mult,ma uimeste faptul ca dintr-un creier atat de mic, ies vorbe asa mari. Ceva o motiveaza, o raneste, o face sa fie asa.

"Da, m-am gandit, si bineinteles ca nu te-as judca niciodata pentru ceea ce faci, e viata ta, deciziile sunt tot ale tale, iar eu nu-mi permit sa te judec, in schimb, iti promit ca am sa te sustin in tot ce vei face. Si, Jessica,nu mai schimba subiectul." M-a prins.