Până ne vom reîntâlni. {H.S}

9.Tablou de familie.

"Call it a clan, call it a network, call it a tribe, call it a family: whatever you call it, whoever you are, you need one." - Jane Howard

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sunt momente in care simti ca, cunosti o persoana atat de mult incat esti in stare sa bagi mana in foc pentru ea, fiindca esti orbita de increderea pe care i-o porti, nu-i cunosti toate trairile, gandurile, sentimentele sau modul ei de a fii, stii doar ce a vrut ea sa-ti arate sau sa-ti spuna, nimic altceva, iar tu...doar crezi ca o cunosti.

"Cata durere poate ascunde un om?" O aud pe Emma aproape soptiind tinand strans sticla de bere in mainile ei micute, degetele fiind albe de la presiunea pusa asupra sticlei.

"Adica?" Intreb, suprinderea citindu-se cu usurinta in glasul meu, nemaiprimind un raspuns. Ma uitam la ea si nu-mi venea a crede ca ea e prietena mea, ca ea e Emma pe care eu o cunosc de-o viata, ca acele cuvinte au fost scoase cumva pe gura ei. Niciodata nu mi-a spus ca are vreo problema, nu s-a plans, a strans atat de multa suferinta in ea incat acum a rabufnit, privirea ei fiind fixata pe un fir mic de iarba pe care l-a rupt, lasand berea jos si jucandu-se cu el.

"Cate rauri de lacrimi mai poate varsa?"
Imi raspunde cu o alta intrebare, de aceasta data un mic oftat scapandu-i printre buze urmat de cateva lacrimi cazute din ochii ei frumosi.

"Of, Emm...te rog, nu plange, nu-mi place sa te vad asa. Jur ca n-am sa mai beau cu tine vreodata." Stateam pur si simplu pe bordura, luand din cand in cand cate o gura din berea care incepea sa-si piarda gustul, gandindu-ma la clipele prin care a trecut si in care nimeni nu i-a fost alaturi, serile in care a plans si nimeni nu i-a sters lacrima.

"De ce totul se intoarce impotriva mea?Aceste intrebari imi bantuie gandurile. Stii, Jessica, ne stim de-o viata, dar niciodata nu ti-am dat sansa sa ma cunosti cu adevarat, niciodata nu ti-am spus cum a fost copilaria mea, cum a fost viata mea in toti acesti ani, dar acum, acum vreau sa-ti spun, nu mai pot tine in mine... vreau sa ma descarc cuiva, vreau un umar pe care sa pot sa plang."

Am aprobat incet din cap in semn ca poate sa-mi spuna ce o macina, continuandu-si povestea despre o copilarie nefericita, un tata agresiv si o iubire neimpartasita.
M-am intins incet pe iarba, privind cerul, retraind momente din copilaria mea in timp ce-mi spunea despre certurile parintilor ei, suferind alaturi de ea si jurandu-mi mie ca am sa fiu acolo cand o sa aiba nevoie, mici lacrimi curgand din ochii mei atunci cand Emma si-a terminat povestea.

"Jess, ce faci acolo? De ce te-ai intins?" Zambesc atunci cand ii aud vocea mai calma, stiind ca i-a facut bine ca a vorbit despre ce o macina, fata si corpul ei fiind vizibil mai relaxate atunci cand decide sa-si intinda corpul firav langa mine pe pamantul rece.

"Atunci cand ma uit la cer, ma gandesc ca cineva acolo sus are ceva pregatit si pentru mine, ca dupa ploaie si furtuna exista curcubeul care sa ma calmeze si soarele care sa-mi incalzeasca inima plina de durere, mereu o sa existe o cale spre bine dupa orice rau intamplat, iar atunci cand vad stelele, imi aduc aminte ca sunt mii de oameni in lumea asta care se confrunta cu probleme mult mai mari decat mine, dar care au speranta ca intr-o zi totul o sa fie asa cum vor ei, toate astea imi dau putere sa devin ce imi doresc."

"Am inteles, dar, Jess...nu e nicio stea pe cer, e senin."

"Stii, Emma, erai mult mai draguta cand taceai din gura si nu-mi stricai momentele mele de inteligenta care sunt cam rare de la o vreme."

Pufnim amandoua in ras, tinandu-ne cu o mana de burta  iar cu cealalta stergandu-ne micile lacrimi stranse in colturile ochilor, realizand ca e ora trei dimineata, ca alcoolul nu isi mai face treaba atat de bine fiindca frigul isi facea simtita prezenta, ca ochii ne ustura din cauza reprizei de plans de mai devreme si ca am inceput sa am vedenii. Ma ridic incet in picioare, stergandu-mi lacrimile uscate de pe fata cu podul palmei, intinzandu-i mana Emmei pentru a se ridica si ea. Am cazut amandoua de comun acord sa ne indreptam incet spre casa, oprindu-ne in drumul nostru la o benzinarie, nevoile noastre aproape obligandu-ne sa facem asta, retusandu-ne si parul si clatindu-ne putin fata care exprima ca am exagerat cu alcoolul in seara asta.