Până ne vom reîntâlni. {H.S}

15.Accident.

"Totul a fost doar o minciuna, m-ai mintit timp de ani de zile, iar acum te astepti sa te iert, ei bine, poti sa astepti in continuare." - J.W.
‐-------------------------------------------------------------------------------------------------

Am nevoie de un pahar de apa rece si cateva palme pentru a ma trezii din acest vis, acest cosmar. Mariè era acum in bratele lui Harry, felicitandu-l pentru cursa castigata, cursa la care eu eram premiul lui. O lacrima fierbinte s-a scurs pe obrazul meu, simtind cu doua maini calde imi ating talia si izbucnesc si mai rau in plans.

"Shht, o sa fii bine, love, nu esti obligata sa ii fii trofeu daca tu nu vrei s-o faci, nu esti un obiect, esti o fiinta umana, ai un suflet si o inima, dar nu te lasa purtata de val, lasa ratiunea sa gandeasca acum." Mi-am sters lacrimile, incercand sa schitez un zambet, putin cam fals dupa parerea mea si m-am intors cu fata la persoana care imi transmitea atata caldura in corp. "Trebuie sa te straduiesti mai mult, te tradeaza acest zambet."

"Iti multumesc, Francisco, insa acum trebuie sa plec, mi-a parut bine de cunostiinta." Am inchis ochii atunci cand doua buze fine mi-au sarutat usor obrazul, linistindu-ma putin.

"Ai grija de tine, Jessica. Sper ca ne vom mai revedea."

Am plecat de langa multimea care il felicita pe Harry pentru castig, grabind pasul spre masina sperand ca nimeni sa nu ma fii vazut atunci cand am plecat si injurandu-ma mintal ca am parcat masina atat de departe de mascarada asta. Incepusem deja sa alerg, botinele mele ingreunand putin asta, insa imi doream sa plec cat mai repede de acolo.

"Jess, stai!" Picioarele mele s-au blocat, desii creierul imi spunea sa fug, sa urc in masina si sa nu ma uit inapoi, corpul meu nu reactiona dupa cum spunea creierul, corpul meu ramasese nemiscat, nici macar un deget nu puteam sa-l ridic, decat lacrimile imi curgeau acum pe chip.

"Jessica, imi pare rau ca ai aflat totul in felul asta, nu am vrut sa te ranesc niciodata, nu am vrut sa te implic in lumea asta periculoasa, mereu am vrut sa-mi protejez surioara mai mica."

"De cat timp faci asta, Jacob?"

"Am intrat in asta la scurt timp dupa divortul parintilor nostrii. In toti acesti ani m-am abtinut cu greu sa nu iti spun sau macar sa te pregatesc pentru ceva mai rau, crede-ma, Jess, iti jur. Iarta-ma, te rog, imi pare atat de rau."

Am crezut mereu ca acel nenorocit de divort m-a afectat cel mai rau si nimic pe lume nu o s-o mai faca la fel de mult, insa am fost mintita de catre fratele meu atatia ani, la dracu, ani de zile! Mi-as fii dat viata pentru el in orice secunda si as fii bagat mana in foc ca nu m-ar ranii vreodata. Sange din sangele meu, una dintre cele mai importante persoane din viata mea, mi-a tradat increderea, daca el a facut-o, cum as putea avea incredere in Harry pe care il cunosc de putin timp?

"Crezi ca ma poti ierta?" Glasul lui era stins si aproape ca s-a balbait.

"Totul a fost doar o minciuna, m-ai mintit timp de ani de zile, iar acum te astepti sa te iert, ei bine, poti sa astepti in continuare." Am plecat de langa Jacob fara a-l privii pentru o secunda, nu merita nici macar o privire din partea mea,  sa nu mai vorbim de iertarea mea.

Am ajuns la masina aruncandu-ma la propriu pe sacunul soferului , incepand sa urlu si sa dau cu pumnii si palmele in volan.

"De ce totul trebuie sa fie asa? La dracu! De ce?! " Claxonul masinii incepuse deja sa ma enerveze, si mi-am oprit loviturile, mainile ma dureau ingrozitor, iar acum pot sa ma injur ca am dat atat de tare in volan.

"Jessica?" Harry statea la geamul meu privindu-ma cu mila, asteptand ca eu sa deschid geamul sau sa ies afara.

"Oh nu, tu nu trebuia sa apari acum aici." Mi-am sters lacrimile si am iesit afara, incercand sa par puternica si stapana pe mine.