Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 4

  Între timp, Victoria se afla în adăpostul ei subteran sculptând într-o bucată mică de lemn. Spera să facă o armă, dar în schimb cioplise chipul lui Mint.

  —Hm...

  Se lăsase pe spate oprindu-se de marginea fotoliului. Nu reușea să-și scoată din minte comportamentul pueril, dar gingaș și plin de viață a lui Mint. Își acoperise mâna gândindu-se doar la zâmbetul ei.

  —Hă-ha... De ce ai apărut în viața mea? spuse în timp ce își luase mâna și privea tavanul.

  Se duse spre tentativa ei de frigider fiind mai mult o cutie de metal un pic mai înalt decât un frigider. Se uitase și observase că mâncarea lipsea cu desăvârșire. Se mai afla doar un morcov vestejit. Îl înfulecase rapid. Și-a luat arma și s-a dus la vânătoare.

  Deși se chinuia, ziua asta era mai profitabilă deoarece reușise să prindă un iepure și un lup. Nu mai era mult și apusul își făcea apariția. Culesese niște fructe și câteva ierburi și pornise la drum, dar nu a durat mult că a auzit ceva mișcând printre tufișuri. Se uitase în direcția lor. Își pregătise arcul și săgeata și încet se apropia de tufișuri. Când era gata să des drumul săgeții Mint sărise ca arsă. Victoria rămase mască.

  —Um... Ce faci aici? întrebase Victoria nedumerită. Ai spus că vi odată pe săptămână și au trecut doar cinci zile?

  —Păi, uf!

  —Ești bine? întrebase Victoria.

  —Da, dar cred că mi-am prins piciorul în ceva.

  Victoria se duse să vadă ce era. Era o rădăcină. Cât ai clipi o tăiase cu cuțitul. O ajutase pe Mint să se ridice și i-a adresat din nou aceiași întrebare.

  —Păi, când am aflat adevărul despre mama mea nu am mai putut sta acolo știind că aveam să privesc în fiecare zi tablourile ei care aveau să-mi amintească de momentele "fericite".

  —Înțeleg...

  —Am venit aici în speranța că pot locui cu tine.

  Victoria a stat o clipă pe gânduri.

  —E ceea ce-ți dorești tu?

  Mint dăduse din cap aprobator afișând și un zâmbet firav.

  —Hă-ha... Prea bine.

  —Ura! Ura! Ura! spuse ea în timp ce țopăia în jurul Victoriei.

  —Dar...

  —Dar?

  —Dar... vor exista niște reguli și sper că o să le urmezi.

  —Bine, spuse cu o voce de copil.

  Deși Victoria știa că nu avea să se întâmple asta tot a luat-o cu ea gândindu-se că era oarecum vinovată deoarece a luat-o pe Mint din lumea ei ce părea fericită. Și-a luat prada și s-au dus sper adăpostul ei.

  —Am ajuns? întrebase Mint plictisită.

  —Nu mai este mult.

  Și chiar nu a mai fost mult deoarece erau deasupra unui petec de iarbă.

  —Ce facem aici? întrebase Mint.

  Victoria s-a aplecat și-a a dat la oparte peticul de iarbă. După acel mic covoraș se afla o ușă ce o vedeai la seifurile băncilor. Deschise ușa și o lăsase pe Mint să intre. Într-o clipă erau amândouă înăuntru.

  —Deci..., aici locuiesc.

  —Drăguț!

  —Dacă vrei să mănânci îmi spui, dar să o faci mai moderat că resursele pe această planetă sunt pe ducă.