Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 12

  Trecuse zece luni de la prima întâlnire dintre Mint și Victoria.

  Mint era cu Perlă și se bucura de hologramele haioase pe care le făcea.

  —Ce fac fetele mele? întrebase Victoria.

  —Ne distrăm! spuse Mint.

  —Da, spuse Perlă. Ne distrăm.

  —Mă bucur. Știți dragelor...

  —S-a întâmplat ceva?

  —Nu, nu, nu, Pitit. Vroiam să știți că astăzi este ziua mea.

  —Haaaaaa... Azi este ziua în care te-ai născut?

  —Da, Piti.

  —Uuuuuuu! Ce drăguț!

  Mint sărise în brațele Victoriei îmbrățișând-o cu toată iubirea.

  —La mult an!

  —"La mulți ani!" se spune Piti.

  —O! Scuze! La mulți ani!

  —Mulțumesc, ești drăguță.

  Victoria o sărutase pe obraz.

  —Victoria, spuse Perlă. Vreau să-ți urez și eu acel "la mulți ani!".

  —Mulțumesc, Perlă. Și tu ești drăguță.

  Victoria o mângâia-se ușor pe cap.

  —Ce vreți să facem? întrebase Victoria.

  —Vreau să stau cu tine, spuse Mint.

  —Perlă?

  —Dacă ea vrea să stea aici atunci stau și eu.

  —Prea bine.

  —Um... Perlă, pot vorbi cu tine.

  —Desigur, My Diamond.

  Mint o luase de mână pe Perlă și o duse în cameră.

  —Perlă, spuse Mint în șoaptă, vreau să stau singură cu Victoria. Poți, te rog, să stai aici?

  —Dacă asta dorești, My Diamond.

  —Mulțumesc!

  Mint se întorse singură. Cu toată fericirea în sufletul ei sărise în brațele Victoriei.

  —Putem sta în fotoliu? întrebase Mint.  
 
  —Sigur.

  Cele două s-au dus și s-au așezat. Mint avea obrajii roșii și buzele tremurânde, iar mintea era în altă parte.

  —S-a întâmplat ceva Piti?

  —Ha? O! Nu, nu. Nu s-a întâmplat nimic. Doar că...

  Victoria ridicase o sprânceană.

  —Um... Am văzut din nou acea carte cu cele două fete.

  —Poftim?! Ți-am spus că nu mai ai voie la cufăr!

  —Știu, dar am vrut să-i arăt Perlei revista cu poze drăguțe, dar am văzut din nou acea carte. I-am arătat ei și am întrebat-o ce făceau, iar ea mi-a spus... ce făceau.

  —Um... Um...

  Victoria se înroșire toată la față. Nu știa dacă de furie sau de rușine.

  —Victoria?

  —Um... Mmm... D-d-da?

  —Este adevărat ce a spus Perlă? Că ele au făcut-o pentru că se iubesc?

  —Um... D-da?

  —Um... Atunci, crezi că...

  Mint își trase ușor rochia în jos.

  —Crezi că putem...

  Mint se apropia de Victoria. Victoria o privea emoționată. Aștepta cu ardoare să vadă ce se întâmplă, dar a închis ochii, a prins-o ușor de umeri, și a împins-o un pic plecând-și capul spre pământ de emoție.

  —Îmi... îmi doresc atât de mult Mint. Dar... nu pot să-ți fac asta.

  Mint împietrise. Inima ei a fost străpunsă de un cuțit mânjit cu durere și tristețe. În momentul acela, ochii lui Mint au fost plini de lacrimile durereri și a nefericiri care curgeau lent pe obrajii ei, roșii din cauza furiei.

  Victoria ridicase ușor capul și văzuse cum fața plină de iubire, încântare și fericire fusese răpită și înlocuită cu una a tristeții.

  —Mint, nu o lua în nume de rău. Eu încă te iubesc. Nu... nu... nu o pot face pentru că simt că nu ești pregătită.

  —Minți, spuse Mint melancolică. Eu sunt cât se poate de pregătită. Mi-am adunat tot curajul, toată iubirea pentru acest moment. Persoana care nu este pregătită... ești tu.

  Victoria făcuse ochii cât cepele.

  Mint se ridicase și plecase spre camera unde era Perlă.

  În mintea Victoriei rula în continu ultima frază spusă de Mint.

  —Are dreptate, spuse Victoria în timp ce pe obraz se prelingea o lacrimă, chiar nu sunt pregătită.