Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 1

  Anul 3500. Războiul dintre nestemate și oameni continuă. Timp de 500 de ani luptau și din toate astea au rezultat numai distrugere în masă. Războiul ăsta nu avea să se mai încheie niciodată. Sau... așa au crezut toți.

  Era o zi ca oricare alta pentru Victoria Frenchamshon, o fată înaltă, cu ochi albaștri, blondă tunsă în stil bob și cu haine specifice militarilor pe teren, își continua rutina zilnică și anume, să-și caute mâncare sau mai bine zis, să o vâneze.

  Trecuse ceva vreme de încercări nereușite. Oricât ar fi sperat și încercat săgeată ei nu nimerea ce vroia.

  —Argh! spuse ea nervoasă după încă o ratare.

  Sătulă să mai vânează își ia arcul și dă să plece, când, dintr-o dată, aude ceva. Parcă un animal ce umbla în iarbă. S-a apropiat de creatură. I-a observat mai bine culoarea fiind de un verde oceanic. Îi era prea foame ca să-și mai pună întrebări despre creatura ce se afla în fața ei, așa că și-a pregătit arcul și săgeata și tiptil-tiptil a mers spre ea. Când era gata să dea drumul la săgeată creatura și-a întors privirea ajungând să dea nas în nas cu arma. Degrabă a lăsat arma jos și s-a uitat insistent la ea.

  —Cine și... ce ești... tu?

  —Eu sunt Mint, Mint Diamond.

  Și în momentul acela s-a ridicat în picioare. Era mai scundă decât Victoria. Purta o rochie verde-albăstrui și cu mâneci de dantelă verde foarte deschis. Părul ei verde oceanic și pufos îi ajungea cu doar câțiva centimetri deasupra de genunchi. În zona buricului se afla o nestemată, mai exact un diamant.

  —Di-di-diamond?!

  În secunda a doua și-a îndreptat săgeata spre Mint și cu o furie nemaiîntâlnită întrebat-o:

  —De ce ai venit aici?!

  —Um... Nu înțeleg. Ce am făcut ?

  —Ce n-ați făcut?! Războiul declanșat de voi a dus la folosirea bombelor nucleare ducând la un peisaj apocaliptic unde rar o să vezi un petic de iarbă sau un copac întreg și aceia transformați în cine știe ce culori!

  —Um...

  —Te mai întreb încă o dată: de ce ai venit aici?

  —Păi, am venit să mă joc în noroi, spuse ea fluturând în aer un băț plin de noroi.

  —Poftim..., spuse Victoria mirată de răspuns.

  —Așa-i. Uite! spuse Mint în timp ce se întoarse spre balta de noroi.

  Victoria lăsase arcul jos și se duse unde era Mint. Era deasupra ei și privea cum desena în noroi.

  —Ai talent.

  —Mulțumesc, spuse ea cu o voce ca de copil.

  —Și tu asta faci de fiecare dată când vi aici?

  —Nu, mai desenez în nisip.

  —Bine... Și altceva?

  —Nimic.

  —De ce?

  —Pentru că vin odată pe săptămână ca să văd cum este planeta. După cum mi-au descris-o, și se uitase pentru o clipă în jur, este în regulă.

  —Hă-ha...

  —O, apropo, cum te cheamă și de ce ești aici? 

  —Eu sunt Victoria Frenchamshon și sunt la vânătoare.

  —Ce este "vânătoarea"?

  —Vânătoarea este atunci când mergi într-un loc cu arma și încerci să prinzi un animal pentru a-l putea mânca.

  —"Mânca"?

  —"A mânca" este atunci când te hrănești cu produse comestibile pentru a rămâne în viață.

  —Oooo...

  —Voi cum rămâneți în viață?

  —Nestematele ne dau toată energia necesară.

  —Interesant.

  —Voi numai prin vânat obțineți lucruri comestibile pentru a le mânca?

  —Poți să-i spui pe scurt mâncare și da. Pe vremuri nu era nevoie să vânăm, mâncarea o găseam la magazin. Și dacă vroiai să mă întrebi ce este ăla un "magazin", este o clădire unde există mâncare, haine și multe alte lucruri.

  —Și atunci de ce vânați?

  —Tu câți ani ai?

  —400 de ani pe Home World, iar pe Pământ am 16 ani.

  —Deci, este clar că nu prea ști ce se întâmplă pe aici. Vin-o cu mine.

  —Unde?

  —Ai încredere.