Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 18

  Trecuse al doilea an de la prima întâlnire dintre Mint și Victoria.

  —Iei! strigase Mint prin toată încăperea. Sunt în sfârșit adultă! pe Pământ.

  —Așa-i, spuse Victoria. Cum te simți?

  —Păi... la fel.

  —Diamantele își pot modifica fizicul și îmbrăcămintea în funcție de vârstă, la fel și personalitatea, dar debind și bineînțeles de gradul succesiuni la conducere.

  —Dar nu vreau să-mi schimb fizicul, îmbrăcămintea și personalitatea doar pentru un tron amărât și pentru o planetă care se comportă de parcă ar fi controlați și că la cea mai mică greșeală să fie pedepsite. Este complet aiurea.

  —Înțeleg, dar până la urmă, o să trebuiască să vă conformați după reguli.

  —Și dacă nu vreau? Dacă vreau să stau pe planeta asta și să-mi trăiesc viața aici?

  —Prezența ta va fi lipsită până la urmă de cineva.

  —Și ce? Nu îmi pasă. Vreau să trăiesc aici și ști ceva, am să iau nestematele "defecte" și am să le aduc în acest loc plin de libertate.

  —Poftim?! spuse Victoria. Nici vorbă! Nu-mi aduci toată turma aici! Abia dacă avem loc noi trei!

  —Dar...

  —Mint!

  —Și dacă aduc numai una?

  —Cum ar fi?

  —Știu o Ametistă care îi aparține lui Brown. Nu a crescut la fel de mare ca Ametistele normale. De fapt, este cu doar doi centimetri mai mare decât un Rubin.

  —Trist, ce să spun, spuse Victoria sarcastică.

  —Te rog, Victoria! Este tratată în grozitor acolo. Chiar vreau să o ajut.

  Victoria stătuse pe gânduri. În acel timp, Mint o implora să o lase. După câteva minute Victoria își întoarse privirea și îi spuse:

  —Bine.

  —Iei!

  —Dar...! un lucru: casa mea, regulile mele.

  —Da, da, da, știu. Legat de umblat prin lucru, cu spartul, să nu ieșim afară când este noapte. Știu deja.

  —Bun. Vă însoțesc?

  —Nu-i nevoie. Mulțumim foarte mult!

  —Bine, bine. Duceți-vă după ea.

  Mint plecase, dar nu înainte de ai lăsa o sărutare dulce pe obraz.