Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 22

  O nouă zi, dintr-o lună nouă. Victoria își mai revenise cât de cât. Putea să mânuie arme, dar încet. Bineînțeles că Perlă o ajuta.

  —Mergem la lac, așa-i? întrebase Mint.

  —După ce terminăm de vânat mergem Piti.

  —Ura!

  —Ce este "lacul"? întrebase Ametist.

  —Ce este?! Este un loc minunat și încântător! Trebuie să-l vezi! spuse Mint entuziasmată.

  —Gata! spuse Victoria. Să pun prada în bârlog și mergem să ne relaxăm la lac.

  După ce au pus vânatul în bârlog s-au dus spre lac.

  —Ta-da! spuse Mint.

  —Acesta este "lacul"? spuse Ametist sarcastică. Nu este atât de impresionant pe cât ai spus.

  —Să ști că este, spuse Victoria, în comparație cu restul peisajului.

  —O! De fapt, chiar are mai multă podea verde și moale.

  —Ți-am mai spus Ametist, este iarbă.

  —Da, da. Cum spui tu.

  —Oricum, simțiți-vă comode. Am de gând să mai iau niște pietre. Stați aici, bine?

  —Da.

  —Bun.

  Victoria se avântase în lac.

  —Și ce facem? întrebase Ametist.

  —Stăm, spuse Perlă. Stăm și o așteptăm pe Victoria.

  —De ce?

  —Pentru că este mult prea periculos ca să ne aventurăm singure, spuse Mint.

  —Spuneați că planeta asta este amuzantă!

  —Păi, este... doar că...

  —Doar că ce?! Am plecat de acolo doar să stau după o persoană ce culege pietre?!

  —Ametist, spuse Perlă în timp ce se ridica în picioare, poate că planeta asta este liberă, dar este și periculoasă și până ce nu rezolvăm problema ce ne înconjoară nu putem pleca de capul nostru!

  —Ei bine, uite că eu plec!

  Și cu aceste cuvinte a fugit.

  —Ametist! strigase Mint.

  Nu durase mult că își făcuse apariția și Victoria.

  —Bun, am adunat câte pietre am putut.

  Dintr-o dată își ridicase privirea și le văzuse pe Mint și Perlă speriate.

  —Unde este Ametist?

  —A fugit, spuse Mint. Victoria, trebuie să o găsim, poate fi în pericol. Nu și-a descoperit arma prin urmare este lipsită de apărare.

  —Ai dreptate, dar când o s-o găsim va fi pedepsită. 

  Toate trei au pornit în căutarea lui Ametist.

  Între timp, Ametist fugea fără oprire. Până la urmă s-a oprit ca să se odihnească. Se uitase în jur. Nimeni nimic.

  —Bun. În sfârșit sunt liberă cu adevărat.

  Se lăsase să cadă pe spate pe nisipul aspru.

  Se relaxa. Gândul era departe. Dar, dintr-o dată, se auzeau niște pași grei ce cutremura pământul. Ametist sărise ca arsă să vadă cauza. Văzuse din îndepărtate o creatură. Parcă era un om cu bucăți de Safir, Lapis, Rubin și Coral. Striga "ajutor" doar că într-o limbă greu de descifrat.

  —Ce nai...

  Creatura repetase "ajutor" pe un ton furios până ce a urlat.

  —O, nu!

  Creautura alergase spre Ametist. Ea s-a ridicat și a început să fugă, dar din neatenție își prinse piciorul într-o gropiță. În zadar a încercat să-l scoată că era blocat.

  —O! Victoria, dacă ești pe aproape, te rog vin-o! spuse Ametist cu lacrimi în ochi.

  Când monstrul era la jumătate de metru de ea, de nicăieri apăruse Victoria cu o suliță străpungând-o. Aceasta urlase de durere și se dădea pe spate îndepărtându-se de Victoria.

  —Ametist! strigase Mint în timp ce alerga. Ești bine?

  —Da. Doar că sunt blocată.

  Perlă a ajutat-o.

  —Mulțumesc.

  —Ametist, spuse Victoria dezamăgită, ai fost nesăbuită. Ști bine de pericolele de pe acestă planetă.

  —Da, dar nu mi se pare corect. Mi s-a spus că planeta asta este liberă, dar nu este.

  —Hă-ha. Hai să-ți spun. Persoanele care te iubesc și țin la tine încearcă să te omoare?

  —Nu.

  —Îți oferim șansa să trăiești, și chiar dacă n-avem condițiile extraordinare, tu ești fericită?

  —Da.

  —Deci, trăiești mai liber față de fosta ta casă?

  —Da!

  —Atunci...

  —Atunci n-ar mai trebui să fac mofturi. Chiar dacă nu este extraordinară, tot sunt fericită.

  —Mă bucur că ai realizat asta. Acum haideți, să mergem acasă.