Iubire pe timp de război (Yuri)

Capitolul 16

  Pe Pământ, Victoria era în ascunzătoare. Nu era în stare să vâneze ceea ce era o problemă.

  —Super, spuse ea sarcastică.

  Proviziile erau pe terminate.

  —Ce mă fac eu acuma?

  După ce a stat pe gânduri a decis să culeagă ierburi, plante, orice ce putea să obțină ușor.

  Și-a luat arcul și săgețile pentru a se apăra și a pornit.

  Luase tot ce putea mânca.

  La un moment dat auzise un zgomot ciudat. Se uitase în direcția zgomotului. Se pare că era o navă a nestematelor. Victoria scoase arcul și o săgeată rapid, dar asta a fost o greșeală pentru că mișcarea a fost atât de bruscă în cât a căzut în genunchi de durere. Privea spre navă cu teamă, dar și furie. Când nava aterizase fusese surprinsă să o vadă pe...

  —Mint!

  —Victoria!

  Mint fugise cu brațele deschise și dărâmând-o la pământ.

  —Mă bucur foarte tare să te revăd Victoria.

  —Și eu Piti.

  —Mint, spuse Perlă, nu cred că este bine să stați pe Victoria. Până la urmă este rănită.

  —Vai de mine, am uitat! Îmi pare rău, spuse ea în timp ce se ridica.

  —Nu-i nimic. Oricum nu mă... Argh!

  —Vezi, Mint.

  —Îmi pare rău! Să te ajut să te ridici.

  Mint și Perlă au ajut-o să se pună pe picioare. Victoria ținea mâna în zona ranei.

  —Mulțumesc, spuse Victoria cu greu.

  —Haide Victoria, spuse Mint, să te ducem la bârlog.

  —Nu se poate Piti. Trebuie să-mi caut ceva de mâncare.

  —Dar cum ai să vânezi din moment ce nici nu poți merge calumea?

  —Eu nu vânam ci căutat orice poate fi de mâncat. Am cules și iarbă.

  —Dar de ce ai arcul și săgețile?

  —Pentru apărare. Când am văzut nava am crezut că sunt nestemate străine așa că mi-am pregătit arcul și o săgeată, dar asta a fost o greșeală pentru că m-am mișcat prea brusc și atunci rana m-a contrazis.

  —O... Ce o să faci atunci când trebuie să te aperi de un animal?

  —Chiar nu știu Piti.

  —A! Știu! Eu am învățat să trag cu săgețile. Te pot ajuta.

  —Nici vorbă! Au! Este prea periculos.

  —Dar...

  —Nu! Prefer să mor de foame sau sfâșiată de orice animal existent sau inexistent pe acestă planetă decât să te pun în pericol.

  —Și dacă aș face eu asta? întrebase Perlă din spatele lui Mint.

  —Perlă...

  —Ascultă Victoria, nu te poți descurca mereu singură, mai ales în starea asta. Mă poți învăța cum să manuiesc această armă. În plus, chiar aș vrea să știu cum să o folosesc.

  Victoria a stat o clipă pe gânduri.

  —Asta îți dorești, nu?

  —Da.

  Victoria trase aer adânc în piept și a aprobat dorința Perlei. Mint a fugit spre Perlă și a îmbrățișat-o. Toate trei s-au dus spre bârlog.

  —Și când am să încep să învăț?

  —Mâine dimineață.