Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul unu

      Ultimul detaliu al rutinei mele, și anume aranjarea părului într-un mod cât mai simplu, a fost îndeplinit. M-am privit pentru o ultimă secundă în oglindă și iau în piept o gură imensă de aer și în același timp mă încurajez doar din priviri, susținând faptul că mă voi descurca și că de astăzi îmi voi schimba viața într-un mod radical. Că totul va fi diferit de acum.
Pentru că ritmul monoton în care am trăit până acum m-a secat de viață, m-a lăsat fără vreo vlagă în corp.
Și dacă mi-am promis că mă voi schimba, și voi merge până la capătul pământului pentru a fi fericită, atunci înseamnă că voi lupta cu vârf și îndesat pentru a-mi îndeplini dorințele și a mă respecta pe mine însumi. În plus, asta este o lecție pe care tatăl meu mi-a repetat-o încă de când aveam numai opt ani.
Eram un copil, îmi bazam fericirea doar în ceilalți oameni și acesta este răspunsul la întrebarea "de ce nu sunt fericită?", am avut nevoie de ceva timp ca să înțeleg pe deplin vorbele dragului meu tată și în ziua de astăzi fac întocmai. Nu mai am de gând să îmi creez speranțe în privința cuiva, fiindcă așteptările te vor dezamăgi nespus de mult.

      Voi încerca să înțeleg oamenii și nu voi contribui la schimbarea lor. Doar o să le fiu alături prietenilor mei, dacă ei încă doresc să aibă de a face cu mine, din cauza acestei lungi pauze de șase luni... sunt într-adevăr curioasă în legătură cu reacția lor de mâine când mă vor zări la școală.

      Am coborât în bucătărie unde mi-am găsit mama lustruindu-și insigna la care ține atât de mult, dar pentru mine a renunțat la ea timp de șase luni. Pentru mine... dar indirect și pentru ea.
Mama este șeriful orașului nostru.

      Nu pot nega faptul că această pauză și această îndepărtare de comunitate și societate nu ne-a fost de folos. Din contră, a fost mult mai ușor pentru noi două să trecem peste tragedia suferită. A fost mult mai ușor, deoarece noi două ne-am consolat între noi. Eu știam că mama suferă și ea știa același lucru despre mine, deci nu am avut de a face cu oameni falși care îți spun cuvinte doar pentru a fi rostite. Știam că ceea ce ne spunem între noi vine cu totul din suflet.

      - Ca de obicei? Cereale cu lapte? mă întreabă mama zâmbindu-mi cald, în loc de un "bună dimineața"

      - Credeam că știi deja asta. i-am răspuns așezându-mă pe scaunul mesei și luând o gură pe furiș din cafeaua ei

      Mama urăște atunci când consum cofeină. Și nu înțeleg de ce. Este o fire foarte protectivă în privința alimentației și este agasant. Niciodată nu îmi cumpără ceea ce îmi doresc, spunând că nu sunt sănătoase... și fiind un copil micuț și încăpățânat, e dificil a suporta să nu primești ceea ce îți dorești, mă refer la dulciuri.

      - Într-o oră o vom porni la drum, să îți împachetezi restul lucrurilor, Mary ne-a sfătuit să strângem totul, fiindcă chiar de mâine noii chiriași se vor muta în casă.

      Dau aprobator din cap semn că am înțeles și mama îmi așază în față bolul cu cereale.

      - Majoritatea lucrurilor au fost împachetate de ieri. Bagajele sunt pregătite.

      - Am încredere să îți las mașina pe mâna ta? Eu aș dori să merg cu cel de la firma pentru mutări. Ar fi mai ușor pentru el să ne găsească adresa.

      - Voi avea o grijă exagerată de iubita ta mașină...

      - Îmi dau seama după tonul tău unde vrei să bați și nu vreau să redeschidem acest subiect învechit, am repetat-o de o mie de ori. Momentan nu avem susținerea financiară necesară pentru achiziționarea unei mașini!

      - Am înțeles mamă.

      Nu doream să urlu la ea, deși în adâncul sufletului asta simțeam. Sunt acea fire care deși știe că ceva e imposibil, dorește să îl facă posibil și această ambiție e foarte greu de stăpânit. În momentul în care mă voi întoarce în oraș, îmi voi căuta un job care să completeze orele libere rămase după ce școala e gata.
Nu cred că va fi suficient pentru a-mi achiziționa o mașină pe cont propriu, dar știu sigur că mama o să mă ajute puțin. Bănuț pe bănuț, și va fi bine.