Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul șapte

      Îmi țineam genunchii strâns la piept și priveam în gol încă de când alarma telefonului s-a făcut auzită și mi-a întrerupt somnul, de două ore adică. De fapt, eram deja trează când alarma se făcuse auzită.
O noapte întreagă m-am frământat și m-am tot învârtit în pat, fără să pot dormi. Îmi era extrem de somn, dar nu puteam adormi.
O mie de întrebări îmi împânzeau creierul și mă făceau să îmi bat capul degeaba.

      Tot timpul viața simte nevoia să te plesnească cu palmă după palmă, până te prăbușești neputincios la pământ, fără putere de a te ridica.

      Ceea ce s-a întâmplat seara trecută încă îmi pare o glumă de prost gust. Poate cineva a plătit acel bărbat ca să îmi spună acele lucruri cu siguranță neadevărate. Cineva enervat de mama poate... nu știu, chiar nu știu ce să cred.
Sunt doar un copil, cum să mă confrunt cu așa ceva... cum să am puterea să le fac față?

      Tot ce știu acum este că mama nu trebuie să afle aceste lucruri. Nu, este de ajuns. Ea a suferit și mai multe situații ca mine și mă gândesc că asta i-ar pune capac. Mă tem pentru sănătatea ei. Are probleme deja cu somnul, că nu se poate odihni și serviciul o epuizează.
Îmi voi căuta un job pentru timpul de după școală și voi plăti singură datoria tatălui meu. Poate îmi vor lua ani până reușesc să achit acei opt mii de dolari... ani de zile...
Mama trebuie exclusă din această ecuație, sper ca acel domn să nu dea ochii cu ea și să îi spună adevărul.

      M-am ridicat din pat și am luat o geacă cu glugă, afară ploua torențial.
Astăzi nu m-am dus la școală, am decis să iau o pauză astăzi. Nici la mesajele lui Simon nu am intenționat să răspund.
Sunt presată de aceste situații... faptul că Arizona a fost atacată de un animal feroce iar în aceeași zi aflu că trebuie, eu, să rezolv o treabă de om mare.
Of tată, unde m-ai adus? Se pare că nu erai atât de blând pe cum te credeam.

      Am urcat în mașină și am condus încet până la destinația mea. Radioul își pierdea semnalul din pricina vremii neprielnice și mă enerva la culme, așa că l-am dat la volum minim.
Am oprit mașina pe marginea aleii și am coborât, citind semnul împietrit de deasupra porții imense.
„Cimitirul White Chapel"

      Apoi am înaintat printre morminte până la locul unde zăcea dragul meu tată.
M-am aplecat deasupra pietrei sale funerare și am trecut buricele degetelor peste literele cioplite ce îi arătau numele, Louis Wayne.

      - Da tată, nu am fost aici de când te-am condus pe ultimul drum, mă simt groaznic pentru asta. spun și mă așez pe pământ chit că iarba era umedă

      Spre norocul meu, un stejar bătrân se afla tocmai la doi pași de mormânt și m-am sprijinit de el.

      - Știi, când eram mică, veneam cu bunica Eva să îi vizităm soțul și părinții, era atât de tristă când ajungea la mormintele părinților ei. Și de atunci, cea mai imensă frică a mea a fost să nu fiu nevoită să citesc numele părinților mei de pe o piatră, în cimitir, dar uite unde am ajuns. mărturisesc, lacrimile începând să alunece pe obraji. Am ajuns să vorbesc singură.

      Mi-am scuturat capul, apoi mi-am încolăcit picioarele în poziție turcească.

      - Țin minte tată, țin minte asta. Când aveam zece ani și ai venit acasă beat criță, apoi după o ceartă aprigă ai lovit-o pe mama. Nu am cum să uit. Și totuși am văzut în continuare în tine un erou neînfricat și un tată bun. Vorbesc despre anii tăi negrii, așa cum îi numeai tu. În care ai avut de a face cu multe ispite și veneai beat acasă în fiecare seară. Dar se pare că ai făcut și alte "minuni". Apoi ai plecat și ne-ai lăsat pe noi să ducem povara mai departe. Cum să achit eu datoria de opt mii de dolari tată, cum? Am nevoie de bani pentru universitate. În schimb...voi munci ca să achit datoria ta... repet, nu ești cine credeam eu că ești. Te iubesc din tot sufletul meu, și cu lipsa ta sufletul mi se degradează bucățică cu bucățică, durerea e persistentă și constantă încă din nouăsprezece aprilie...nu pot să vorbesc cu nimeni despre tine fără să plâng...e de nedescris...dar ai fost un om complicat, ai făcut multe lucruri rele. Ce ai făcut cu acei bani? Atât de multe datorii ai avut la rândul tău?