Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul treizeci și trei

      Am deschis ochii din cauza luminii puternice ce invada camera, și am mârâit nervoasă, deoarece chiar doream să îmi continui somnul. 
Leneșă, am pipăit podeaua, acolo unde mi-am lăsat telefonul seara trecută dar când am vrut să văd cât este ceasul, am observat că nu am baterie și am oftat, lăsându-l acolo.

      Am aruncat mâna pe locul unde dormise Winter, dar era gol și mi-am ridicat capul de pe pernă, privind în jur, era pustiu în cameră și dăinuia foarte multă liniște.

      Seara trecută, mama începuse a diminua petrecerea pe la miezul nopții, iar după ce ultimii invitați au plecat, am rugat-o pe mama să mă lase să dorm la Simon, unde aveam de gând să ne petrecem noaptea toți.
Am mințit-o bineînțeles, dar am spus și un strop de adevăr, căci ne-am petrecut toți seara împreună, doar că la Winter. Și când spun toți, mă refer la el, Arizona, Alex și Simon.

      Am stat împreună până dimineața, am sărbătorit faptul că Winter i-a permis Arizonei să se întoarcă acasă, pentru că la aniversarea mea a făcut o treabă bună. Fiind înconjurată de atâția oameni, nu a avut nici măcar tangența să atace unul pentru sângele cald din corpul lui.

      M-am ridicat din pat și am găsit un pulover aruncat prin cameră, pe care l-am luat pe mine imediat, era foarte frig, iar puloverul era comod, mirosea a mentă, așa cum miroase de obicei Winter. Mirosul era atât de comun încât eram obișnuită cu el.

      Am coborât la parter, însă foarte ciudat, nimeni nu se afla pe aici, era pustiu și liniște, nici măcar Adeline nu se afla prin împrejurimi. Am percheziționat și bucătăria și îi strigam din când în când, dar într-adevăr eram singură cuc în imensul conac Pandorre.
Nu aveam idee unde sunt ceilalți, și telefonul meu nu avea deloc baterie ca să îi pot suna. Ceasul enorm din sufragerie bătea ora paisprezece fără cincisprezece minute. Am dormit destul de mult. Iar în amiaza mare a zilei, toți erau dispăruți.

      Eh, se vor întoarce ei într-un final.

      Mi-am făcut un ceai, ce avea gust de fructe de pădure și era atât de bun, îmi trezea simțurile la viață.

      Stăteam în bucătărie, cu o mână pe cana fierbinte și cu cealaltă îmi sprijineam capul  abținându-mă să nu adorm. Deodată am auzit un sunet puternic, dar destul de înfundat.

       - Winter? am strigat, dar din nou, nici urmă de iubitul meu

      M-am ridicat de pe scaun și m-am îndreptat spre locul de unde se auzeau sunetele înfundate, ce erau constante. Și voci în același timp, foarte multe voci, de parcă era în desfășurare o petrecere în subsol.
Am căutat ușa ce ducea la subsol, însă erau foarte multe încăperi și am decis să le iau la rând. Majoritatea erau întunecate și nefolosite. Dar într-un final am dat peste ușa potrivită ce ducea la subsolul casei, de acolo unde se auzeau zgomotele.
Subsolul era la fel de întunecat și un fior mi-a străbătut spatele când coboram scările de lemn ce scârțâiau, afundându-mă tot mai mult în beznă și umezeală. Umiditatea era atât de ridicată aici încât părul meu o lua razna.
Dar spre fericirea mea, am găsit întrerupătorul și imediat s-a luminat în jur. Erau o droaie de lucruri uzate și mizerie, iar mirosul de mucegai îmi ucidea simțurile olfactive.

      În fața mea se afla o ușă de metal imensă, destul de lovită, erau adâncituri în material. Dar dincolo de acea ușă, se auzeau vocile pe care eu le căutam și nu înțelegeam ce căutau prietenii mei aici. Dacă erau prietenii mei.

      Curajoasă și curioasă din fire, m-am îndreptat spre ușă pentru a o deschide, însă înainte cu un pas de a deschide ușa, am simțit o rafală puternică în jurul meu, iar în calea mea apăruse Winter ca un fulger și am tresărit de spaimă. Stătea ferm în fața mea și m-am dat doi pași în spate, privindu-i fața, care nu deținea nici o expresie facială, ci doar mă privea. Sinceră să fiu, mă sperie acum, arăta ciudat și nervos.