Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul douăzeci și șapte

      Eram alarmați, în jurul nostru era prezent sentimentul de panică și frică în special. În momentul în care Simon a rostit cuvintele "Arizona e trează" urechile mi s-au înfundat și eram în stare să urlu în gura mare pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că prietena mea e trează, asta era tot ceea ce conta. De urmări și consecințe ne vom ocupa singuri.

      Winter, cu ajutorul trăsăturilor sale de creatură a nopții, a dispărut din dormitor în două milisecunde, atât de rapid încât Simon a fost nevoit să se sprijine de ușă când Winter a trecut pe lângă el.
I-am analizat privirea lui Simon, și era atât de uimit și speriat în același timp.
Apoi, m-am ridicat vioaie din pat și am fugit alături de Simon în camera unde cei doi au așezat-o pe Arizona pentru somnul ei, acel somn care a reprezentat de fapt drumul dintre viață și moarte. Iar gândul că acest lucru chiar s-a întâmplat mă înfiorează. Par întâmplări atât de ireale, doar povești de băgat în sperieți puștii de zece ani, aparent sunt atât de reale pe acest pământ.

      Nimic nu mă va mai uimi de acum.

      Prietena mea cu ochi albaștri era ridicată în fundul oaselor, privind pierdută în jurul ei. Nu știam că cei doi o schimbaseră de hainele ce erau îmbibate cu sângele ei, din pricina accidentului. Acum purta o rochie de mătase neagră cu bretele subțiri.

      În momentul în care privirea sa picase asupra noastră, obrajii ei au prins o tentă rozalie și parcă revenise brusc la viață și se ridicase din pat, fugind spre noi și ne cuprinse în brațe pe amândoi deodată. Eram complet recunoscătoare.
Nu aveam destule cuvinte de mulțumire că Arizona e bine.

      Nu avea nici măcar o zgârietură, față de seara precedentă, unde corpul ei firav era prins între fiarele greoaie ale mașinii, plină de răni și sânge, luptându-se din răsputeri pentru ultimul fir de viață.
Am început să plâng, prietena mea chiar a murit în seara de șase noiembrie.

      - Ce s-a întâmplat? întrebase ea confuză. Unde sunt? De ce plângi Olivia?

      Vocea îi era aceeași, comportamentul era același.
Mă bucura enorm acest fapt.

      - Ia un loc. îi spun și ea se așază pe pat, eu fiind lângă ea și îi cuprind mâna

      - Ce e cu fețele astea palide și triste?

      - Păi, Arizona, aseară în timp ce ne îndreptam spre o petrecere, s-a întâmplat ceva groaznic. spuse Simon

      Arizona ne privi și mai nedumerită decât înainte și inspirase o gură mare de aer. Pielea sa era rece ca gheața, și de asemenea era albă ca laptele. Lacrimile mi s-au adunat din nou în ochi dar m-am abținut enorm. Nu doream să o îngrijorez.

      Winter o analiza atât de atent, fiind pregătit pentru orice caz, adică pentru cazul în care Arizona își poate pierde cumpătul.
El era iubitul meu, și este un vampir.

      Cei de care mă tem, de când am aflat faptul că ei mișună pe acest pământ. E mult prea greu de acceptat.
Nimic nu va mai fi la fel ca înainte, dar în ciuda celor întâmplate încă îl văd pe Winter în viitorul meu, căci lângă el mă simt în siguranță, deși el mă poate desparte de viață în orice secundă, în orice moment își poate pierde controlul asupra sa și mă poate seca de sânge. Deși există două modalități, ori mă sting din viață, ori devin vampir. Dar la momentul actual, dacă aș fi în aceeași situație ca prietena mea cea mai bună, aș alege moartea, nu pot deveni o criminală.

      - Vă rog, spuneți-mi direct, deja mă scoateți din sărite. spuse ea enervată

      - Spune-i Winter, eu nu pot. Simon îi spuse lui Winter