Winter // Nightfall (Partea I)

Capitolul douăzeci și patru

      - Continuă să plouă cu găleata. le spun aruncând o privire scurtă pe geam

      Apoi m-am întors leneșă spre canapea, adăpostindu-mă sub brațul lui Winter din pricina frigului din încăpere. Prin lumina slabă a lumânării îmi puteam vedea până și aburul ce îmi ieșea pe nas ori de câte ori expiram.

      Atmosfera asta era atât de sumbră și nu este prielnică deloc. Mama mă anunțase că în seara asta rămâne la birou și gândul că eu voi rămâne singură acasă îmi transmitea fiori pe șira spinării.
Dar am avut strălucita idee de a-i invita pe Winter, Arizona și Simon la mine pentru a-și petrece noaptea aici iar spre norocul meu, ei au fost de acord.
Pentru că întreg orașul White Chapel a rămas fără electricitate încă de la ora paisprezece.
E teribil, modul în care oamenii trăiau în urmă cu o sută, două sute de ani, la lumina lumânării seară de seară. Oribil.

      O furtună puternică și istovitoare a distrus un generator ce distribuia o bună parte din electricitate și pentru a-l repara, au așteptat până s-a oprit furtuna bineînțeles. Partea proastă este că furtuna nu s-a oprit până acum, și vor începe reparațiile mâine. Până atunci nu vom avea curent, apă, căldură.

      Și urăsc furtunile. Le urăsc pentru că din cauza unei furtuni tata s-a stins din viață. În seara aceea ce mi-a întunecat sufletul, când tata a vrut să ajute o căprioară rănită și să o mute de pe șosea, dar o mașină ce venea din parte opusă cu viteză bineînțeles, a pierdut controlul și l-a lovit din plin...

      Cel puțin îi am pe ei cu mine în seara asta.

      - Mama se află în Florida, îmi trimite numai poze de la plajă. Vremea e minunată e acolo, nu pare că e noiembrie. spuse Arizona și aud oftatul lui Simon

      - Îmi doresc să fiu într-un loc unde soarele strălucește pe cer zi de zi. spuse el

      - Dar există unul, Simon. răspunse Arizona

      - Și care anume ar fi, isteațo?

      - Se numește Rai. spuse ea și am chicotit scurt, Winter la fel

      - Aplauze! Mi-ai închis gura cu replica asta.

      Uitasem că Arizona, atunci când era la vârste fragede de zece, unsprezece ani, citea sute de legende cu îngeri. Era atât de pasionată.

      - Oly, te-ai hotărât ce vei face de ziua ta? Zilele trec și se apropie.

      Dubios, Simon nu m-a mai alintat "Oly" de foarte multă vreme. Nu că aș agrea această poreclă, nu îmi sună tocmai bine și văzând Simon că nu îmi place, o folosea pentru a mă tachina. Dar în anii trecuți de liceu.
Cât despre aniversarea mea ce va avea loc pe patru decembrie, nu știu ce să zic. Nu am pregătit nici un plan sau o activitate.

      - Sincer Simon, nu am idee ce să zic. Nu am nimic în minte. îi răspund într-un final. Și nu mă mai numi Oly! îl ameninț

      - Te înțeleg, chiar dacă împlinești optsprezece ani, anul acesta te voi lăsa în pace cu petrecerile. spuse Arizona și chicotesc

      - Îmi pare rău, este mult prea devreme pentru petreceri. A trecut abia jumătate de an de la...știți voi. Voi sta în casă cu voi, cu mâncare multă și ne uităm la filme.

      - E o idee excelentă.

      Am zâmbit încrucișându-mi picioarele sub mine din pricina frigului. Nici corpul lui Winter lipit de al meu nu reușește să îmi dea căldură.

      - La sfârșitul de săptămână viitor va avea loc balul anilor '80.

      Iubesc aceste baluri, acel stil pe care oamenii îl aveau atunci, felul lor de a fi, modul lor de a se distra și de a trăii viața, toate acestea mă duc cu gândul la faptul că m-am născut într-o generație greșită.